Taha · 20:42–48

Versetele 42 la 48

Dupa ce i-a daruit lui Musa binecuvantari religioase si lumesti, Allah i-a spus: „Mergi, tu si fratele tau”, Harun, „cu Semnele Mele”, cu dovezile care vin de la Mine si arata adevarul si frumusetea lui, precum si uratenia desertaciunii: mana, toiagul si celelalte Semne, noua Semne catre Faraon si poporul sau. „Si nu slabiti in pomenirea Mea”, adica nu leneviti si nu va opriti din pomenirea neincetata a lui Allah. Tineti-va de ceea ce ati fagaduit: „ca sa Te preamarim mult si sa Te pomenim mult” [Ta Ha, 20:33-34]. Pomenirea lui Allah ajuta in toate lucrurile, le usureaza si le face mai usoare de purtat.

„Mergeti amandoi la Faraon, caci el a intrecut orice masura”, in necredinta, razvratire, nedreptate si vrajmasie. „Vorbiti-i cu blandete”, prin cuvinte usoare si placute, cu buna-cuviinta, fara vorbe urate, asprime, grosolanie ori duritate in fapte, „poate ca va lua aminte” la ceea ce ii foloseste si va savarsi acel lucru „ori se va teme” de ceea ce il vatama si se va opri. Vorbirea blanda cheama la acestea, iar vorbirea aspra indeparteaza.

Allah a explicat vorbirea blanda: „Spune-i: Ai vrea sa te curatesti, iar eu sa te calauzesc catre Domnul tau, ca sa te temi?” [an-Nazi'at, 79:18-19]. In aceasta se afla blandete, usurinta si evitarea vorbirii urate. Forma de intrebare exprima o invitatie si un sfat, fara nimic care sa-l indeparteze pe cel caruia i se vorbeste. Musa l-a chemat sa se curete de necuratie, a carei temelie este asocierea, lucru pe care orice minte sanatoasa il accepta. Nu i-a spus: „Eu te curatesc”, ci: „Ai vrea sa te curatesti?” Apoi l-a chemat la calea Domnului sau, care l-a crescut si i-a daruit binecuvantari vazute si ascunse; acestea cer multumire si pomenire. „Iar eu sa te calauzesc catre Domnul tau, ca sa te temi.” Intrucat nu a primit aceasta vorbire blanda, a carei frumusete cucereste inimile, s-a vadit ca nicio reamintire nu-i foloseste. Atunci Allah l-a apucat cu pedeapsa Celui Puternic si Atotputernic.

Ei au spus: „Doamne, ne temem ca el se va grabi sa ne pedepseasca”, adica sa se grabeasca sa ne vatame inainte sa-i transmitem Mesajul Tau si sa stabilim dovada impotriva lui, „ori va intrece orice masura” in respingerea adevarului, din pricina stapanirii, puterii, ostilor si ajutoarelor lui. Allah a spus: „Nu va temeti!”, adica nu va temeti ca el se va grabi sa va vatame. „Eu sunt cu voi, aud si vad”, adica sunteti sub Paza si Ingrijirea Mea. Aud cuvintele voastre si vad toate starile voastre. Nu va temeti de el. Teama lor s-a risipit, iar inimile li s-au linistit prin Fagaduiala Domnului lor.

Allah le-a poruncit sa-l cheme la doua lucruri: la Islam si la eliberarea acestui popor nobil, fiii lui Isra'il, din robie si chin, pentru ca ei sa fie liberi si stapani asupra treburilor lor, iar Musa sa implineasca intre ei Legea lui Allah si Religia Sa.

„Ti-am adus un Semn de la Domnul tau”, care dovedeste adevarul nostru: Musa si-a aruncat toiagul si acesta a devenit un sarpe vadit, apoi si-a scos mana si ea a aparut alba privitorilor. Acestora li se adauga celelalte Semne pe care Allah le-a pomenit in istorisirea lor. „Pacea fie asupra celui care urmeaza calauzirea!”, adica cel care urmeaza Calea cea Dreapta si Legea limpede dobandeste pacea in lumea aceasta si in Viata de Apoi. „Ni s-a revelat”, aceasta este o veste de la Allah, nu de la noi insine, „ca pedeapsa va veni asupra celui care tagaduieste” Vestile lui Allah si ale trimisilor „si se intoarce” de la supunere. Aceasta il indeamna pe Faraon la credinta, la recunoasterea adevarului si la urmarea celor doi trimisi si il avertizeaza asupra contrariului. Dar indemnul si reamintirea nu i-au folosit; el L-a tagaduit pe Domnul sau, a fost necredincios si s-a impotrivit prin argumente nedrepte si incapatanare.