Taha · 20:123–127

Versetele 123 la 127

Allah ne vesteste ca i-a poruncit lui Adam si lui Iblis sa coboare pe pamant si ca a hotarat ca Adam si urmasii lui sa-l ia pe Shaytan drept dusman¹¹, sa se fereasca de el, sa se pregateasca si sa-i poarte razboi. Allah le-a vestit ca va pogori asupra lor Carti si le va trimite trimisi care sa le arate Calea cea Dreapta ce duce la El si la Gradina Sa si sa-i avertizeze impotriva acestui dusman vadit.

Ori de cate ori va veni la ei Calauzirea - Cartile si trimisii -, cel care o urmeaza, implineste poruncile si se fereste de cele interzise „nu se va rataci” in aceasta lume si in Viata de Apoi „si nu va fi nefericit” in ele. Dimpotriva, va fi calauzit pe Calea cea Dreapta in aceasta lume si in Viata de Apoi si va dobandi fericirea si siguranta in Viata de Apoi. In alt loc, Allah indeparteaza de la el frica si intristarea: „Cel care urmeaza Calauzirea Mea nu va avea teama si nu se va intrista” [al-Baqarah, 2:38].

Urmarea Calauzirii inseamna a crede vestirea fara a i te impotrivi prin indoieli si argumente inselatoare si a implini porunca fara a i te opune prin pofte. „Insa cel care se intoarce de la Reamintirea Mea”, adica de la Cartea Mea, care ii aminteste toate telurile si cerintele inalte, si o paraseste din lipsa de interes sau, si mai grav, prin tagaduire si necredinta, „va avea o viata stramtorata”. Rasplata lui va fi o viata ingusta si grea, care nu poate fi altceva decat chin.

Viata stramtorata a fost talcuita prin pedeapsa mormantului: mormantul i se va ingusta, coastele ii vor fi stranse si va fi chinuit, drept rasplata pentru intoarcerea de la Reamintirea Domnului sau. Acesta este unul dintre versetele care dovedesc pedeapsa mormantului. Al doilea este Cuvantul Celui Preainalt: „Daca i-ai vedea pe cei nedrepti in chinurile mortii, iar ingerii isi intind mainile...” [al-An'am, 6:93]. Al treilea este: „Le vom da sa guste din pedeapsa cea mai apropiata, inaintea Pedepsei celei mari” [as-Sajdah, 32:21]. Al patrulea este Cuvantul Sau despre neamul lui Faraon: „Focul, la care sunt infatisati dimineata si seara” [Ghafir, 40:46].

Ceea ce i-a facut pe unii dintre cei dintai sa talcuiasca viata stramtorata numai prin pedeapsa mormantului si sa o limiteze la aceasta - iar Allah stie mai bine - este ca, la sfarsitul versetului, Allah a pomenit apoi Pedeapsa Zilei Invierii.

Alti exegeti au socotit ca viata stramtorata cuprinde in general viata lumeasca: necazurile, grijile si durerile care il lovesc pe cel ce se intoarce de la pomenirea Domnului sau si care sunt o pedeapsa grabita; apoi viata din barzakh si Viata de Apoi. Expresia este generala si nu este restransa la o singura etapa.

„Iar in Ziua Invierii il vom ridica orb”, adica orb cu adevarat, potrivit opiniei corecte. Acesta este cel care s-a intors de la Reamintirea Domnului sau, asa cum spune Cel Preainalt: „In Ziua Invierii ii vom aduna pe fetele lor, orbi, muti si surzi” [al-Isra', 17:97].

El va spune, umilit, intreband, plangandu-se si suferind din pricina starii sale: „Doamne! De ce m-ai ridicat orb, cand mai inainte vedeam?”, adica vedeam in viata lumeasca. Ce m-a facut sa ajung in aceasta stare respingatoare?

Allah ii va spune: „Asa cum Semnele Noastre au venit la tine, iar tu le-ai uitat”, intorcandu-te de la ele, „tot astfel astazi vei fi uitat”, adica vei fi lasat in Pedeapsa. Aceasta corespunde celor pe care le-ai facut, iar rasplata este de acelasi fel cu fapta: asa cum ai orbit fata de Reamintirea Domnului tau, te-ai intors de la ea, ai uitat-o si ti-ai uitat partea din ea, Allah te va orbi in Viata de Apoi, te va aduna spre Foc orb, surd si mut, se va intoarce de la tine, te va uita si te va lasa in Pedeapsa.

„Astfel” - cu aceasta rasplata - „il rasplatim pe cel care intrece masura”, depaseste limitele si trece de la ceea ce este ingaduit la ceea ce este oprit, „si nu crede in Semnele Domnului sau”, care arata limpede toate cerintele credintei. Allah nu l-a nedreptatit si nu l-a pedepsit fara vina; pricina este numai depasirea masurii si necredinta lui. „Iar Pedeapsa Vietii de Apoi este mai aspra”, de multe ori mai grea decat pedeapsa din aceasta lume, „si mai trainica”, fiindca nu inceteaza, spre deosebire de pedeapsa lumeasca. Se cuvine, asadar, sa ne temem de Pedeapsa Vietii de Apoi si sa ne ferim de ea.