Al-Baqarah · 2:91–93

Versetele 91 la 93

Cand li se poruncea evreilor sa creada in ceea ce Allah i-a pogorat Mesagerului Sau, adica in Coran, ei se purtau cu trufie si se razvrateau, spunand: „Credem in ceea ce ne-a fost pogorat noua”, dar nu credeau in celelalte Carti. Ei aveau insa datoria sa creada in tot ceea ce Allah a pogorat, indiferent daca fusese pogorat asupra lor sau asupra altora. Aceasta este credinta folositoare: credinta in tot ceea ce Allah le-a pogorat tuturor Mesagerilor Sai.

A face deosebire intre Mesageri si Carti si a pretinde ca se crede doar in unii Mesageri si doar in unele Carti nu este credinta, ci necredinta insasi. De aceea Allah Preainaltul spune: „Cei care nu cred in Allah si in Mesagerii Sai, care voiesc sa faca deosebire intre Allah si Mesagerii Sai si spun: «Credem in unii si nu credem in altii», voind sa-si aleaga o cale de mijloc, aceia sunt cu adevarat necredinciosi” (an-Nisa', 4:150-151).

Allah, Binecuvantatul si Preainaltul, le-a dat aici un raspuns deplin si i-a constrans printr-o dovada de care nu se puteau feri. El a raspuns necredintei lor in Coran in doua feluri. Mai intai a spus: „desi este adevarul”. Daca el este adevarul in toate vestile, poruncile si interdictiile pe care le cuprinde si vine de la Domnul lor, atunci a nu crede in el inseamna a nu crede in Allah si in adevarul pe care El l-a pogorat.

Apoi a spus: „care confirma ceea ce se afla la ei”, adica este in acord cu adevarul aratat de Scripturile lor si vegheaza asupra lor. De ce credeti in ceea ce v-a fost pogorat voua, dar nu credeti in ceea ce ii este asemenea? Este aceasta altceva decat partinire si urmarea dorintelor in locul calauzirii?

Mai mult, faptul ca acest Coran confirma ceea ce se afla la ei inseamna ca el este dovada lor pentru adevarul Cartilor pe care le tin in maini. Ei nu pot dovedi adevarul acelor Carti decat prin el. Daca nu cred in el si il tagaduiesc, se aseamana cu cineva care face o afirmatie sprijinita pe o singura dovada, fara de care afirmatia sa nu poate sta in picioare, iar apoi isi ataca propria dovada si o declara mincinoasa. Nu este aceasta nesabuinta si nebunie? Astfel, necredinta lor in Coran a devenit necredinta in ceea ce aveau in propriile maini si o anulare a acestuia.

Apoi Allah a aratat ca pretentia lor de a crede in ceea ce le fusese pogorat era neintemeiata: „Spune-le: «Atunci de ce i-ati ucis mai inainte pe Profetii lui Allah, daca sunteti credinciosi?»”

„Cu siguranta, Musa v-a adus dovezi limpezi”, adica dovezi clare care aratau adevarul, „iar dupa aceea ati luat vitelul” spre adorare, adica dupa venirea lui Musa, „si ati fost nedrepti”. Nu aveati nicio scuza pentru aceasta.

„Si amintiti-va cand am luat legamantul vostru si am ridicat Muntele deasupra voastra: «Tineti cu tarie ceea ce v-am daruit si ascultati!»”, adica ascultati, primind porunca, supunandu-va ei si raspunzandu-i. „Ei au spus: «Am auzit si nu ne supunem»”, adica aceasta a devenit starea lor. „Din pricina necredintei lor, dragostea vitelului le-a patruns inimile”, adica iubirea vitelului si a adorarii lui a fost turnata in inimile lor si le-a patruns din pricina necredintei lor.

„Spune: «Ce rau este ceea ce va porunceste credinta voastra, daca sunteti credinciosi!»” Voi pretindeti credinta si va laudati cu religia cea adevarata, dar i-ati ucis pe Profetii lui Allah si ati luat vitelul ca dumnezeu in afara de Allah atunci cand Musa, Profetul lui Allah, a lipsit dintre voi. Nu i-ati primit poruncile si interdictiile decat dupa ce ati fost amenintati si Muntele a fost ridicat deasupra voastra. V-ati luat un angajament prin cuvant, dar l-ati incalcat prin fapta. Ce fel de credinta este aceasta pe care o pretindeti si ce fel de religie?

Daca aceasta ar fi credinta, asa cum sustineti, atunci cat de rea este credinta care il cheama pe om la razvratire, la necredinta in Mesagerii lui Allah si la multa nesupunere! Se stie ca adevarata credinta ii porunceste omului orice bine si il opreste de la orice rau. Astfel s-au vadit minciuna lor si contradictia in care se aflau.