Al-Baqarah · 2:80–82

Versetele 80 la 82

Dupa ce a mentionat faptele lor urate, Allah a aratat ca, in pofida acestora, ei se socoteau curati si marturiseau despre ei insisi ca vor fi izbaviti de pedeapsa lui Allah si vor dobandi rasplata Sa. Ei sustineau ca Focul nu-i va atinge decat cateva zile, atat de putine incat pot fi numarate pe degete. Astfel, au unit purtarea rea cu sentimentul sigurantei fata de urmari.

Fiindca aceasta nu era decat o pretentie, Allah Preainaltul le-a raspuns: „Spune-le, o, Mesagerule: «Ati primit voi de la Allah un legamant?»”, adica un legamant intemeiat pe credinta in El si in Mesagerii Sai si pe ascultarea de El. Acesta este legamantul care ii aduce izbavire celui care il implineste si care nu se schimba si nu se inlocuieste. „Sau spuneti despre Allah ceea ce nu stiti?” Allah a aratat ca adevarul pretentiei lor depinde de unul dintre aceste doua lucruri, fara sa existe un al treilea.

Ori au primit de la Allah un legamant, iar atunci pretentia lor este adevarata, ori nascocesc cuvinte despre El, iar atunci pretentia lor este mincinoasa, ceea ce le sporeste rusinea si pedeapsa. Din starea lor se stie ca nu au primit niciun legamant de la Allah: ei au tagaduit multi Profeti, ajungand chiar sa-i ucida pe unii dintre ei, s-au impotrivit ascultarii de Allah si au incalcat legamintele. Ramane, asadar, o singura posibilitate: ei nascocesc minciuni si spun despre Allah ceea ce nu stiu. A vorbi despre Allah fara stiinta este una dintre faptele cel mai aspru interzise si dintre cele mai respingatoare.

Apoi Allah Preainaltul a rostit o judecata generala, care ii cuprinde pe fiii lui Israel si pe toti ceilalti. Aceasta este singura judecata adevarata, nu inchipuirile si pretentiile lor cu privire la cei pierduti si la cei mantuiti. El spune: „Ba da!”, adica lucrurile nu stau asa cum ati sustinut, caci vorbele voastre nu au niciun temei. Adevarul este cel aratat de cuvintele: „cel care dobandeste o fapta rea”. Formularea nehotarata din cadrul conditiei cuprinde atat shirk-ul, cat si pacatele mai mici, insa aici este avut in vedere shirk-ul, dupa cum arata cuvintele: „si este cuprins de pacatul sau”. Pacatul il inconjoara pe cel care il savarseste si nu-i lasa nicio cale de scapare. Aceasta nu se intampla decat in cazul shirk-ului, deoarece pacatul nu-l poate cuprinde astfel pe cel care are credinta.

„Acela este dintre oamenii Focului si va ramane in el vesnic.” Khawarij au folosit acest verset drept dovada ca savarsitorul unui pacat devine necredincios. Insa versetul este o dovada impotriva lor, dupa cum se vede, fiindca el se refera in mod limpede la shirk. Tot astfel, orice adept al falsitatii care invoca un verset sau un hadith autentic pentru a-si sustine parerea falsa va gasi neaparat in insasi dovada invocata ceva care se intoarce impotriva lui.

„Iar cei care cred” in Allah, in ingerii Sai, in Cartile Sale, in Mesagerii Sai si in Ziua de Apoi „si savarsesc fapte bune”. Faptele nu sunt bune decat daca intrunesc doua conditii: sa fie savarsite cu sinceritate pentru Fata lui Allah si potrivit Sunnei Mesagerului Sau.

Prin urmare, aceste doua versete arata ca oamenii izbavirii si ai izbanzii sunt cei care au credinta si savarsesc fapte bune, iar cei pierduti, oamenii Focului, sunt cei care Ii fac asociati lui Allah si nu cred in El.