Al-Baqarah · 2:8–10

Versetele 8 la 10

Sa se stie ca ipocrizia inseamna aratarea binelui si ascunderea raului. In aceasta definitie intra atat ipocrizia in credinta, cat si ipocrizia in fapte, precum cea mentionata de Profet - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - in cuvintele: „Semnele ipocritului sunt trei: cand vorbeste, minte; cand promite, nu-si tine promisiunea; iar cand i se incredinteaza ceva, tradeaza.” Intr-o alta relatare se adauga: „Iar cand se cearta, se poarta nelegiuit.”⁵

Ipocrizia in credinta, care il scoate pe om din Islam, este aceea prin care Allah ii descrie pe ipocriti in aceasta sura si in alte locuri.

Ipocrizia nu exista inainte ca Mesagerul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - sa emigreze de la Mecca la Medina. Dupa emigrarea sa, cand a avut loc batalia de la Badr si Allah i-a facut pe credinciosi biruitori si i-a intarit, cei din Medina care nu intrasera in Islam au fost umiliti. Unii dintre ei au inceput sa se arate musulmani din teama si pentru a-i insela pe ceilalti, astfel incat sangele lor sa fie crutat si averile lor sa ramana in siguranta. In aparenta, traiau printre musulmani ca si cum ar fi fost dintre ei, dar in realitate nu erau dintre ei.

Din blandetea lui Allah fata de credinciosi face parte faptul ca El a dezvaluit starile ipocritilor si i-a descris prin insusiri dupa care pot fi deosebiti, astfel incat credinciosii sa nu fie inselati de ei, iar ipocritii sa fie impiedicati sa savarseasca multe dintre nelegiuirile lor. Allah Preainaltul spune: „Ipocritii se tem ca impotriva lor ar putea fi pogorata o sura care sa le vesteasca ceea ce se afla in inimile lor” (at-Tawbah, 9:64).

Allah a aratat ceea ce sta la temelia ipocriziei lor: „Printre oameni sunt unii care spun: «Credem in Allah si in Ziua de Apoi», dar ei nu sunt credinciosi.” Ei rostesc cu limbile ceea ce nu se afla in inimile lor, iar Allah le-a aratat minciuna prin cuvintele „dar ei nu sunt credinciosi”. Credinta adevarata este aceea asupra careia inima si limba se afla in acord; ceea ce fac ei nu este decat o incercare de a-L insela pe Allah si de a-i insela pe robii Sai credinciosi.

Inselatoria inseamna ca acela care vrea sa insele ii arata celui vizat un lucru, dar ascunde contrariul lui, pentru a-si putea atinge scopul fata de el.

Ipocritii au urmat aceasta cale fata de Allah si fata de robii Sai, dar inselatoria lor s-a intors impotriva lor insisi. Acesta este un lucru uimitor: de obicei, cel care inseala fie isi duce inselatoria la capat si obtine ceea ce doreste, fie cel putin ramane fara castig si fara pierdere. Inselatoria acestor oameni s-a intors insa asupra lor, ca si cum toate uneltirile lor ar fi fost indreptate spre propria nimicire, vatamare si ruinare.

Inselatoria lor nu Ii dauneaza cu nimic lui Allah Preainaltul, iar uneltirea lor nu le aduce nicio vatamare robilor Sai credinciosi. Credinciosii nu sunt vatamati de faptul ca ipocritii isi afiseaza credinta si, prin aceasta, isi pun averile la adapost si obtin crutarea vietilor lor.

Uneltirea lor se intoarce chiar impotriva lor: in aceasta lume au parte de umilire si rusine, precum si o mahnire neintrerupta din pricina puterii si biruintei daruite credinciosilor. Apoi, in Viata de Apoi, vor avea pedeapsa dureroasa, chinuitoare si inspaimantatoare din cauza minciunii, necredintei si nelegiuirii lor. Cu toate acestea, din pricina nestiintei si nechibzuintei lor, ei nu-si dau seama.

„In inimile lor este o boala”: boala avuta aici in vedere este boala indoielii, a ideilor inselatoare si a ipocriziei. Inima este expusa la doua boli care o scot din starea ei sanatoasa si echilibrata: boala indoielilor false si boala dorintelor nimicitoare.

Necredinta, ipocrizia, indoielile si inovatiile tin toate de boala indoielilor. Desfranarea, iubirea faptelor rusinoase si a pacatelor si savarsirea lor tin de boala dorintelor, asa cum spune Allah Preainaltul: „pentru ca acela in a carui inima este o boala sa nu fie cuprins de dorinta” (al-Ahzab, 33:32), adica dorinta desfranarii.

Cu adevarat sanatos este cel pe care Allah il fereste de aceste doua boli, astfel incat dobandeste certitudinea si credinta si ramane rabdator, ferindu-se de orice pacat. Un asemenea om se bucura de o sanatate deplina a inimii.

Cuvintele despre ipocriti - „In inimile lor este o boala, iar Allah le-a sporit boala” - arata intelepciunea Preainaltului in randuirea pacatelor asupra celor neascultatori. Din cauza pacatelor lor anterioare, El ii incearca prin alte pacate, care atrag dupa ele pedepsele cuvenite.

Allah Preainaltul spune: „Le vom intoarce inimile si privirile, asa cum nu au crezut in el prima data” (al-An'am, 6:110); „Cand s-au abatut, Allah le-a abatut inimile” (as-Saff, 61:5); si: „Cat despre cei in ale caror inimi este o boala, ea le-a adaugat murdarie peste murdaria lor” (at-Tawbah, 9:125).

Pedeapsa unui pacat este savarsirea unui alt pacat dupa el, asa cum una dintre rasplatile unei fapte bune este savarsirea unei alte fapte bune dupa ea. Allah Preainaltul spune: „Allah le sporeste calauzirea celor care se lasa calauziti” (Maryam, 19:76).