Al-Baqarah · 2:67–74

Versetele 67 la 74

Amintiti-va ceea ce s-a petrecut intre voi si Musa atunci cand ati ucis un om, apoi v-ati invinuit unii pe altii si v-ati certat cu privire la ucigas, pana cand situatia s-a inrautatit si, daca Allah nu v-ar fi lamurit adevarul, era aproape sa se nasca intre voi un rau mare. Pentru a arata cine era ucigasul, Musa v-a spus sa injunghiati o vaca. Ar fi trebuit sa va grabiti sa impliniti porunca lui, fara sa va impotriviti, insa ati ales sa puneti intrebari si sa ridicati obiectii.

Ei au spus: „Iti bati joc de noi?” Profetul lui Allah a raspuns: „Caut adapost la Allah sa nu fiu dintre cei nestiutori.” Cel nestiutor rosteste cuvinte fara niciun folos si isi bate joc de oameni. Omul cu ratiune socoteste batjocorirea unui semen drept unul dintre cele mai mari neajunsuri care vatama religia si ratiunea. Daca Allah l-a asezat mai presus de acela, aceasta superioritate ii cere sa-I multumeasca Domnului sau si sa aiba mila de robii Lui.

Cand Musa le-a spus aceasta, au inteles ca vorbea adevarat si au cerut sa li se lamureasca varsta vacii. Allah le-a spus ca nu trebuia sa fie nici batrana, nici tanara, ci de varsta mijlocie. Trebuiau sa implineasca porunca si sa inceteze sa ingreuneze lucrurile si sa puna intrebari izvorate din incapatanare.

Apoi au intrebat ce culoare trebuia sa aiba. Raspunsul a fost ca trebuia sa fie o vaca galbena, de un galben intens, care ii incanta pe privitori prin frumusetea ei.

Ei au cerut din nou sa li se lamureasca ce fel de vaca trebuia sa fie, sustinand ca vacile li se pareau asemanatoare si spunand ca, daca Allah voia, aveau sa fie calauziti spre ea.

Li s-a raspuns ca trebuia sa fie o vaca neinvatata cu munca: sa nu fi arat pamantul si sa nu fi fost folosita la udarea ogorului; sa fie lipsita de cusur sau, potrivit unui alt inteles, nefolosita la munca si sa nu aiba nicio pata de alta culoare decat culoarea descrisa. Atunci au spus: „Acum ai adus adevarul limpede.” Aceasta a fost o dovada a nestiintei lor, caci Musa le adusese adevarul de la inceput. Daca ar fi luat orice vaca, scopul poruncii ar fi fost implinit. Dar ei au ingreunat lucrurile prin multimea intrebarilor, iar Allah le-a facut porunca mai grea. Daca nu ar fi spus „daca Allah voieste”, nici atunci nu ar fi gasit-o.

Ei au injunghiat vaca descrisa prin acele insusiri, dar putin a lipsit sa nu o faca, din pricina incapatanarii lor.

Dupa ce au injunghiat-o, Allah le-a spus sa loveasca mortul cu o parte a ei, fie ca era vorba despre o anumita parte sau despre oricare parte, caci stabilirea ei nu aduce niciun folos. L-au lovit, iar Allah l-a readus la viata si a scos la iveala ceea ce ascundeau. Omul a spus cine era ucigasul sau. Readucerea lui la viata sub ochii lor era o dovada ca Allah ii invie pe cei morti, pentru ca ei sa priceapa si sa se opreasca de la ceea ce le face rau.

„Apoi, dupa aceea, inimile voastre s-au impietrit”, adica au devenit tari si aspre, astfel incat povata nu le-a mai influentat. Aceasta s-a petrecut dupa ce Allah le daruise binefaceri marete si le aratase semnele Sale. Inimile lor nu ar fi trebuit sa se impietreasca, deoarece ceea ce vazusera ar fi trebuit sa le inmoaie si sa le faca supuse.

Allah a descris impietrirea lor spunand ca inimile le-au devenit asemenea pietrelor, care sunt mai tari decat fierul. Fierul si plumbul se topesc atunci cand sunt puse in foc, pe cand pietrele nu se topesc. Cuvintele „sau chiar mai impietrite” inseamna ca inimile lor nu sunt mai putin tari decat pietrele; particula „sau” nu are aici sensul de „mai degraba”.

Apoi Allah a aratat ca pietrele sunt mai bune decat inimile lor: dintre pietre sunt unele din care tasnesc rauri, altele se despica si din ele iese apa, iar altele se prabusesc de teama lui Allah. Prin aceste insusiri, pietrele au intrecut inimile lor.

Allah i-a amenintat apoi cu cea mai aspra amenintare: El nu este nepasator fata de ceea ce fac ei, ci le cunoaste si le pastreaza toate faptele, mici si mari, si ii va rasplati pentru ele in chip deplin.

Trebuie stiut ca multi dintre talcuitori - Allah sa aiba mila de ei - si-au incarcat talcuirile cu istorisiri ale fiilor lui Israel, au aplicat aceste istorisiri versetelor coranice si le-au folosit drept explicatii ale Cartii lui Allah, sprijinindu-se pe cuvintele Profetului - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa: „Povestiti de la fiii lui Israel, fara nicio opreliste.”⁶

In opinia mea, desi este ingaduit ca relatarile lor sa fie transmise separat, fara sa fie legate de Cartea lui Allah ori aplicate asupra ei, ele nu pot fi folosite in niciun caz drept explicatii ale Cartii lui Allah daca nu sunt confirmate autentic de Mesagerul lui Allah - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa. Valoarea lor este cea aratata de cuvintele Profetului: „Nu-i credeti pe oamenii Scripturii si nici nu-i socotiti mincinosi.”⁷

Daca aceste relatari raman indoielnice, in vreme ce este un lucru indeobste cunoscut in religia islamului ca trebuie sa se creada cu certitudine in Coran, atat in cuvintele, cat si in sensurile sale, atunci nu este ingaduit sa fie folosite drept sensuri certe ale Cartii lui Allah istorisiri transmise prin relatari necunoscute, despre care este foarte probabil ca sunt mincinoase in intregime sau in cea mai mare parte. Niciun om cu judecata nu se indoieste de aceasta. Totusi, din nepasarea fata de acest principiu s-a ajuns la ceea ce s-a ajuns. Allah este Cel Care daruieste izbanda.