Al-Baqarah · 2:40–43

Versetele 40 la 43

Prin Israel se intelege Ya'qub - pacea fie asupra sa. Cuvintele le sunt adresate grupurilor fiilor lui Israel care se aflau in Medina si in imprejurimile ei, dar ii cuprind si pe cei veniti dupa ei. Allah le-a dat o porunca generala: „Amintiti-va de binefacerea Mea pe care v-am daruit-o”. Aceasta cuprinde toate binefacerile, dintre care unele vor fi amintite in aceasta sura. A le aminti inseamna a le recunoaste cu inima, a-L lauda pentru ele cu limba si a folosi madularele si binefacerile primite in ceea ce El iubeste si Ii este placut.

„Tineti-va legamantul fata de Mine” se refera la legamantul prin care li s-a cerut sa creada in Allah si in Mesagerii Sai si sa statorniceasca Legea Sa. „Iar Eu Imi voi tine legamantul fata de voi” inseamna ca El ii va rasplati pentru aceasta. Aici este avut in vedere legamantul mentionat de Allah in cuvintele: „Allah a incheiat legamant cu fiii lui Israel si am ridicat dintre ei douasprezece capetenii. Allah a spus: «Eu sunt cu voi. Daca impliniti rugaciunea, dati zakah si credeti in Mesagerii Mei...»”, pana la cuvintele: „...s-a ratacit de la calea cea dreapta” (al-Ma'idah, 5:12).

Apoi Allah le-a poruncit ceea ce trebuia sa-i indemne la implinirea legamantului: teama de El si numai de El. Cel care se teme de Allah este indemnat prin aceasta teama sa-I implineasca poruncile si sa se fereasca de interdictiile Sale.

Allah le-a dat apoi porunca deosebita fara de care credinta lor nu poate fi nici deplina, nici valabila: „Credeti in ceea ce am pogorat”, adica in Coranul pe care l-a pogorat robului si Mesagerului Sau, Muhammad - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa. El le-a poruncit sa creada in Coran si sa-l urmeze, iar aceasta presupune credinta in cel caruia i-a fost pogorat.

Allah a aratat si motivul care trebuia sa-i indemne la credinta: Coranul „confirma ceea ce aveti deja”, adica este in acord cu Scripturile lor, nu le contrazice si nu li se opune. De vreme ce Coranul este in acord cu ele si aduce acelasi mesaj pe care l-au adus Mesagerii, nimic nu-i impiedica sa creada in el. Dimpotriva, ei ar trebui sa fie cei dintai care cred si il confirma, pentru ca sunt oamenii Scripturilor si ai cunoasterii.

Cuvintele „confirma ceea ce aveti deja” arata si ca, daca nu cred in Coran, necredinta lor se intoarce impotriva lor prin tagaduirea propriilor Scripturi. Mesajul adus de Muhammad este acelasi pe care l-au adus Musa, 'Isa si ceilalti Profeti. A-l tagadui inseamna a tagadui si ceea ce se afla la ei.

Mai mult, Scripturile pe care le au cuprind descrierea Profetului care a adus acest Coran si vestea venirii sale. Daca nu cred in el, tagaduiesc o parte din ceea ce le-a fost pogorat. Cine tagaduieste o parte din revelatie o tagaduieste pe toata, asa cum cel care nu crede intr-un singur Mesager ii tagaduieste pe toti Mesagerii.

Dupa ce le-a poruncit sa creada in el, Allah le-a interzis opusul si i-a avertizat impotriva necredintei: „Nu fiti primii care nu cred in el”, adica in Mesager si in Coran. Aceasta formulare este mai puternica decat simpla porunca de a nu-l tagadui. Daca ar fi primii care nu cred in el, s-ar grabi spre necredinta, desi de la ei se cuvenea contrariul, si ar purta atat pacatul lor, cat si pacatul celor care le-ar urma pilda.

Apoi Allah a aratat ce ii impiedica sa creada: preferinta lor pentru castigul lumesc neinsemnat in locul fericirii vesnice. „Nu vindeti semnele Mele pentru un pret neinsemnat” se refera la functiile, veniturile si bunurile despre care isi inchipuiau ca le-ar pierde daca ar crede in Allah si in Mesagerul Sau. Ei au dat semnele lui Allah in schimbul acestor lucruri, alegand aceste castiguri si punandu-le mai presus de semnele Sale.

„Si numai fata de Mine sa aveti taqwa”, nu fata de altcineva. Daca au taqwa numai fata de Allah, aceasta ii face sa puna credinta in semnele Sale mai presus de castigul neinsemnat. Alegerea acelui castig arata, dimpotriva, ca taqwa a parasit inimile lor.

„Nu amestecati adevarul cu falsitatea si nu ascundeti adevarul.” Allah le-a interzis doua lucruri: amestecarea adevarului cu falsitatea si ascunderea adevarului. De la oamenii Scripturilor si ai cunoasterii se asteapta sa deosebeasca adevarul de falsitate si sa faca adevarul cunoscut, pentru ca cei care cauta calauzirea sa fie calauziti, cei rataciti sa se intoarca si dovada sa fie statornicita impotriva celor incapatanati. Allah a lamurit semnele si dovezile Sale, pentru ca adevarul sa se deosebeasca de falsitate, iar calea celor calauziti sa se deosebeasca de calea nelegiuitilor.

Invatatul care face aceasta este unul dintre urmasii Mesagerilor si dintre calauzitorii comunitatilor. Cel care amesteca adevarul cu falsitatea, desi stie deosebirea dintre ele, si ascunde adevarul pe care il cunoaste si pe care i s-a poruncit sa-l arate este unul dintre cei care cheama spre Foc. Oamenii nu urmeaza in treburile religiei decat invatatii lor. Sa-si aleaga, asadar, fiecare una dintre aceste doua stari.

„Impliniti rugaciunea”, atat in chip vazut, cat si launtric, „dati zakah” celor indreptatiti sa primeasca zakah „si plecati-va impreuna cu cei care se pleaca”, adica rugati-va impreuna cu cei care se roaga. Daca fac acestea si, totodata, cred in Mesagerii si in semnele lui Allah, ei reunesc faptele vazute cu cele launtrice, sinceritatea fata de Cel adorat cu binefacerea fata de robii Sai si actele de adorare ale inimii cu cele ale trupului si ale averii.

Cuvintele „plecati-va impreuna cu cei care se pleaca” sunt o porunca de a implini rugaciunea in congregatie si arata obligativitatea ei. Ele arata, de asemenea, ca plecarea in rugaciune este unul dintre stalpii acesteia, deoarece rugaciunea a fost numita printr-una dintre partile ei. Numirea unui act de adorare prin una dintre partile sale arata ca acea parte este obligatorie in cadrul lui.