Al-Baqarah · 2:282–283

Versetele 282 si 283

Aceste doua versete cuprind calauzirea Creatorului pentru robii Sai in tranzactiile lor, ca sa-si ocroteasca drepturile prin cai folositoare si randuieli mai inalte si mai desavarsite decat orice ar putea propune oamenii cu judecata. Ele cuprind multe foloase.

Printre ele se afla ingaduirea tranzactiilor cu datorii, fie ca datoria provine dintr-un contract cu plata in avans si livrare la termen, fie dintr-o cumparare al carei pret este amanat. Toate sunt ingaduite, deoarece Allah a vorbit despre ele ca despre fapte ale credinciosilor, iar ceea ce El vesteste despre credinciosi tine de cerintele credintei si a fost incuviintat de Stapanul Judecatii.

Printre ele se afla obligatia de a stabili termenul in toate datoriile si scadentele contractelor de inchiriere.

Printre ele se afla faptul ca un termen necunoscut nu este ingaduit, fiindca el cuprinde nesiguranta si primejdie si intra in categoria jocurilor de noroc.

Printre ele se afla porunca lui Allah Preainaltul de a scrie datoriile. Aceasta poate deveni obligatorie cand este obligatorie ocrotirea dreptului, cum se intampla cu bunurile aflate sub tutela omului: averile orfanilor, bunurile fundatiilor pioase, cele incredintate reprezentantilor si celor care le pazesc. Ea poate fi aproape obligatorie cand dreptul ii apartine in intregime omului. Obligatia ori recomandarea ei devine mai puternica potrivit imprejurarilor.

In orice situatie, consemnarea in scris este unul dintre cele mai sigure mijloace de protejare a tranzactiilor cu executare la termen, fiindca uitarea si erorile sunt frecvente, iar inselaciunile oamenilor care nu se tem de Allah Preainaltul trebuie prevenite.

Printre ele se afla porunca lui Allah ca scribul sa scrie cu dreptate intre cei care incheie tranzactia. El nu trebuie sa-l favorizeze pe unul dintre ei din pricina rudeniei ori a altui motiv si nici sa-l defavorizeze pe celalalt din pricina dusmaniei ori a unui motiv asemanator.

Printre ele se afla faptul ca scrierea pentru cei care incheie tranzactia este una dintre cele mai bune fapte si o binefacere fata de amandoi. Prin ea le sunt ocrotite drepturile si sunt eliberati de raspundere, asa cum Allah a poruncit. Scribul sa urmareasca aceasta rasplata atunci cand scrie intre oameni.

Printre ele se afla faptul ca scribul trebuie sa cunoasca dreptatea si sa fie cunoscut drept un om drept. Daca nu cunoaste dreptatea, nu o poate implini; iar daca oamenii nu-l socotesc drept si vrednic de incredere, scrierea lui nu este luata in seama si nu se implineste scopul ei: pazirea drepturilor.

Printre ele se afla faptul ca, pentru ca documentul sa fie complet si intocmit cu dreptate, scribul trebuie sa-l alcatuiasca bine si sa foloseasca expresiile potrivite fiecarei tranzactii. Obiceiul recunoscut are aici o insemnatate mare.

Printre ele se afla faptul ca scrierea este una dintre binefacerile lui Allah asupra robilor, fara de care treburile religiei si ale vietii lor lumesti nu se pot indrepta. Celui pe care Allah l-a invatat sa scrie i-a daruit un har maret. Recunostinta deplina pentru binefacerea lui Allah presupune sa raspunda prin scrisul sau nevoilor robilor Lui si sa nu refuze sa scrie. De aceea Allah a spus: „Niciun scrib sa nu refuze sa scrie asa cum l-a invatat Allah.”

Printre ele se afla faptul ca scribul noteaza marturisirea celui care are de indeplinit o obligatie, daca acesta stie sa exprime dreptul datorat. Daca nu stie, din pricina varstei mici, a nechibzuintei, a lipsei ratiunii, a muteniei ori a neputintei, tutorele dicteaza in locul lui si ii tine locul.

Printre ele se afla faptul ca marturisirea este una dintre cele mai puternice cai prin care drepturile sunt dovedite, deoarece Allah i-a poruncit scribului sa scrie ceea ce ii dicteaza cel care are de indeplinit o obligatie.

Printre ele se afla instituirea tutelei asupra celor lipsiti de capacitate deplina, precum copiii, cei lipsiti de ratiune, cei nechibzuiti si altii asemenea lor.

Printre ele se afla faptul ca tutorele tine locul celui aflat sub tutela sa in toate marturisirile legate de drepturile acestuia.

Printre ele se afla faptul ca, daca ii incredintezi cuiva o tranzactie si il imputernicesti sa o savarseasca, cuvantul lui in acea privinta este primit, iar el te reprezinta. Daca tutorele celor lipsiti de capacitate ii reprezinta, atunci cel pe care l-ai ales si caruia i-ai incredintat de bunavoie treaba este cu atat mai vrednic ca spusa lui sa fie primita, luata in seama si, in caz de neintelegere, sa aiba intaietate fata de spusele tale.

Printre ele se afla obligatia celui care datoreaza un drept de a se teme de Allah atunci cand dicteaza scribului si de a nu micsora cu nimic dreptul datorat: nici in privinta cantitatii, nici a descrierii, nici a conditiilor sau limitarilor. El trebuie sa marturiseasca tot ceea ce tine de drept, asa cum este dator sa faca atunci cand el are un drept asupra altuia. Cel care nu face aceasta se numara printre cei care inseala si imputineaza drepturile.

Printre ele se afla obligatia de a recunoaste drepturile vadite si ascunse. Aceasta este una dintre cele mai inalte insusiri ale evlaviei, asa cum nerecunoasterea lor este unul dintre lucrurile care o strica si o imputineaza.

Printre ele se afla indrumarea de a lua martori la vanzare. Daca este o tranzactie cu datorie, marturia urmeaza aceeasi randuiala ca scrierea, asa cum s-a aratat, fiindca documentul scris consemneaza marturia. Daca este o vanzare pe loc, se cuvine sa fie luati martori, insa nu este nicio vina daca nu este scrisa, pentru ca asemenea vanzari sunt multe si scrierea fiecareia ar aduce greutate.

Printre ele se afla indrumarea de a lua ca martori doi barbati drepti. Daca aceasta nu este cu putinta ori este greu, atunci un barbat si doua femei. Randuiala cuprinde toate tranzactiile: vanzarile pe loc, vanzarile cu datorie si cele legate de ele, precum conditiile, garantiile si altele.

Daca se spune ca s-a statornicit faptul ca Profetul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - a judecat pe temeiul unui singur martor impreuna cu juramantul, in vreme ce versetul mentioneaza numai doi barbati ori un barbat si doua femei, raspunsul este ca versetul ii indruma pe robii lui Allah sa-si pazeasca drepturile. De aceea le arata calea cea mai deplina si mai puternica. Nimic din el nu contrazice hotararea Profetului - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - intemeiata pe un martor si juramant.³⁶

Pentru a-si ocroti drepturile de la bun inceput, robul este indrumat sa ia cele mai depline masuri de precautie si protectie. La judecarea neintelegerilor, sunt cercetate dovezile si imprejurarile care inclina balanta judecatii, potrivit situatiei celor aflati in litigiu.

Printre ele se afla faptul ca marturia a doua femei tine locul marturiei unui barbat in drepturile lumesti. In treburile religiei, precum transmiterea relatarilor si emiterea de verdicte religioase, femeia tine locul barbatului. Deosebirea dintre cele doua domenii este limpede.

Printre ele se afla indrumarea spre intelepciunea pentru care marturia a doua femei tine locul marturiei unui barbat: memoria femeii este, de obicei, mai slaba, iar puterea de retinere a barbatului este mai mare.

Printre ele se afla faptul ca, daca un martor isi uita marturia, iar celalalt martor ii aminteste si el isi aduce aminte, uitarea nu dauneaza, fiindca Allah a spus: „astfel incat, daca una dintre ele uita, cealalta sa-i aminteasca”. Cu atat mai mult este primita marturia daca martorul isi aminteste singur, fara ca altul sa-i aminteasca, fiindca marturia se intemeiaza pe cunoastere si certitudine.

Printre ele se afla faptul ca marturia trebuie sa izvorasca din cunoastere si certitudine, nu din indoiala. Daca martorului ii apare vreo indoiala cu privire la marturia sa, chiar daca o anumita parere i se pare mai puternica, nu-i este ingaduit sa marturiseasca decat ceea ce cunoaste.

Printre ele se afla faptul ca martorul nu are voie sa refuze atunci cand este chemat, fie pentru a fi de fata la tranzactie si a-si asuma rolul de martor, fie pentru a depune marturie. Implinirea marturiei este una dintre cele mai bune fapte drepte: Allah a poruncit-o si a vestit folosul si binele ei.

Printre ele se afla faptul ca nu este ingaduita vatamarea scribului ori a martorului, prin chemarea lor intr-un timp ori intr-o imprejurare care le aduce vatamare. Asa cum detinatorii drepturilor si cei care incheie tranzactia sunt opriti sa-i vatame pe martori si pe scribi, scribul si martorul sunt, de asemenea, opriti sa-i vatame pe cei care incheie tranzactia ori pe unul dintre ei.

Tot de aici se intelege ca, daca scrierea ori marturia ii aduce scribului sau martorului o vatamare, el este scutit de aceasta obligatie.

Versetul atrage atentia ca nu este ingaduita vatamarea celor care fac bine si savarsesc fapte bune si nici impovararea lor cu ceea ce nu pot purta: „Oare rasplata binelui este alta decat binele?” (ar-Rahman, 55:60).

Tot astfel, cel care face bine trebuie sa-si desavarseasca binefacerea, abtinandu-se sa-l vatame prin cuvant ori fapta pe omul caruia i-a facut bine. Binefacerea nu se desavarseste decat astfel.

Printre ele se afla faptul ca nu este ingaduita luarea unei plati pentru scriere si marturie atunci cand acestea sunt obligatorii, fiindca sunt drepturi pe care Allah le-a impus scribului si martorului si fiindca plata ar putea deveni o vatamare pentru cei care incheie tranzactia.

Printre ele se afla aratarea binelui si folosului care urmeaza aplicarii acestor indrumari marete: ocrotirea drepturilor, dreptatea, inlaturarea certurilor si ferirea de uitare si neatentie. De aceea Allah a spus: „Aceasta este mai drept inaintea lui Allah, mai sigur pentru marturie si mai potrivit pentru a nu va indoi.” Acestea sunt foloase de care robii au neaparata nevoie.

Printre ele se afla faptul ca invatarea scrierii tine de treburile religiei, deoarece este un mijloc de pazire a religiei si a vietii lumesti si o cauza a binefacerii.

Printre ele se afla faptul ca, daca Allah l-a ales pe un om printr-o binefacere de care ceilalti au nevoie, recunostinta deplina pentru ea cere sa le daruiasca robilor lui Allah din ceea ce a primit si sa le implineasca nevoile. Allah a legat interdictia adresata scribului de a refuza sa scrie de amintirea binefacerii Sale: „asa cum l-a invatat Allah”. Mai mult, celui care implineste nevoia fratelui sau, Allah ii implineste nevoia.

Printre ele se afla faptul ca vatamarea martorilor si a scribilor este o abatere a omului. Abaterea inseamna iesirea din ascultarea de Allah si caderea in neascultare; ea creste, scade si poate fi numai partiala. De aceea Allah nu a spus: „sunteti razvratiti” ori „sunteti oameni abatuti”, ci: „este o abatere din partea voastra”. Abaterea robului este pe masura indepartarii lui de ascultarea Domnului sau.

Din cuvintele „Temeti-va de Allah, iar Allah va invata” se deduce ca evlavia fata de Allah este un mijloc pentru dobandirea stiintei. Acest lucru reiese si mai limpede din cuvintele Sale: „O, voi cei care credeti! Daca va temeti de Allah, El va va darui un criteriu” (al-Anfal, 8:29), adica o stiinta prin care deosebiti realitatile si adevarul de fals.

Printre ele se afla faptul ca stiinta folositoare nu inseamna numai invatarea treburilor religiei legate de actele de adorare, ci cuprinde si invatarea treburilor lumesti legate de tranzactii. Allah Preainaltul a pazit pentru robi treburile religiei si ale vietii lor lumesti, iar Cartea Sa mareata cuprinde lamurirea tuturor lucrurilor.

Versetul 283 arata si legitimitatea garantiilor pentru drepturi, adica a zalogurilor si garantiilor personale prin care omul isi asigura primirea dreptului sau, fie ca incheie o tranzactie cu un om drept ori pacatos, demn de incredere ori tradator. Cate drepturi nu sunt ocrotite prin garantii si cate neintelegeri nu sunt astfel inlaturate!

Printre ele se afla faptul ca deplinatatea garantiei prin zalog cere ca bunul sa fie primit in stapanire. Aceasta nu inseamna ca zalogul ar fi valabil numai dupa primirea lui, ci precizarea „un zalog primit in stapanire” arata ca uneori este primit si increderea este deplina, iar alteori nu este primit si garantia ramane nedesavarsita.

Din cuvintele „un zalog primit in stapanire” se deduce ca, daca cel care a dat zalogul si cel care l-a primit nu se inteleg asupra marimii datoriei pentru care a fost dat zalogul, este primit cuvantul creditorului care tine zalogul. Allah a facut din zalog o garantie pentru dreptul sau; daca spusa lui despre marimea datoriei nu ar fi primita, garantia nu si-ar atinge scopul in lipsa documentului si a martorilor.

Printre ele se afla faptul ca este ingaduita tranzactia fara document si fara martori, potrivit cuvintelor: „Daca unul dintre voi are incredere in altul, cel caruia i s-a acordat increderea sa inapoieze ceea ce i-a fost incredintat.” In aceasta situatie este insa nevoie de evlavie si teama de Allah; altfel, detinatorul dreptului isi primejduieste dreptul. De aceea Allah i-a poruncit celui care datoreaza dreptul sa se teama de El si sa inapoieze ceea ce i-a fost incredintat.

Printre ele se afla faptul ca acela care i-a acordat incredere partenerului sau de tranzactie i-a facut un bine maret si s-a increzut in religiozitatea si cinstea lui. Astfel, celui care datoreaza dreptul i se intareste obligatia de a inapoia lucrul incredintat din doua motive: implineste dreptul lui Allah si porunca Sa si implineste dreptul partenerului care s-a increzut in cinstea lui si i-a acordat incredere.

Printre ele se afla interzicerea ascunderii marturiei. Cel care o ascunde are inima pacatoasa, iar inima este stapanul madularelor. Ascunderea marturiei, asemenea marturiei mincinoase si false, duce la pierderea drepturilor, stricarea tranzactiilor si repetarea pacatului atat in sarcina martorului, cat si a celui care datoreaza dreptul.

Faptul ca zalogul este mentionat in legatura cu calatoria, desi este ingaduit atat in calatorie, cat si acasa, se datoreaza nevoii mai mari de el atunci cand lipsesc scribul si martorul.

Versetul se incheie spunand ca Allah este „Atotstiutor” al tuturor faptelor robilor, incurajandu-i sa incheie tranzactii bune si avertizandu-i impotriva celor rele.