Al-Baqarah · 2:259

Versetul 259

Acestea sunt doua dovezi marete si perceptibile, petrecute in aceasta lume inainte de Inviere, asupra invierii si rasplatirii. Allah a aratat una dintre ele printr-un barbat care se indoia de inviere, asa cum arata versetul, iar pe cealalta prin prietenul Sau apropiat, Ibrahim, dupa cum dovada anterioara a tawhidului fusese adusa tot prin el.

Un barbat a trecut pe langa o cetate nimicita si prabusita peste acoperisurile ei. Locuitorii murisera, iar asezarea ramasese pustiita. El a spus cu indoiala si socotind readucerea ei la viata putin probabila: „Cum o va readuce Allah la viata dupa moartea ei?” Asa vedea el, in acel moment, starea acestei cetati si a celorlalte asemenea ei. Allah a voit sa aiba mila de el si de oameni: l-a facut sa moara o suta de ani, iar magarul pe care il avea cu el a murit, de asemenea. Mancarea si bautura pe care le avea au fost pastrate de Allah neschimbate in tot acest rastimp indelungat.

Dupa trecerea celor o suta de ani, Allah l-a readus la viata. Cand a fost intrebat cat ramasese astfel, el a raspuns dupa propria lui presupunere: o zi ori o parte dintr-o zi. Allah i-a spus: „Ba ai ramas o suta de ani.” Se pare ca aceasta discutie a avut loc prin mijlocirea unuia dintre profetii cei nobili.

Din desavarsirea indurarii lui Allah fata de el si fata de oameni, Allah a voit ca el sa vada semnul cu ochii sai si sa se convinga. Mancarea si bautura ramasesera neschimbate in tot acest timp, ceea ce era dovada puterii lui Allah si o minune, fiindca mancarea si bautura sunt dintre lucrurile care se strica cel mai repede. El a vazut magarul sau mort, oasele lui imprastiate, si a privit cum Allah le-a adunat si le-a ridicat unele peste altele, apoi le-a imbracat in carne si i-a redat viata. Cand lucrul i s-a facut limpede prin ceea ce vazuse, fara sa mai ramana loc de indoiala, el a recunoscut puterea lui Allah asupra tuturor lucrurilor si a devenit un semn pentru oameni.

Multi exegeti au spus ca acest barbat era credincios ori chiar un profet, precum 'Uzayr sau altul, si ca vorbele lui insemnau: „Cum va face Allah ca aceasta cetate sa fie locuita din nou dupa ce a ramas pustiita?” Ei au spus ca Allah l-a facut sa moara ca sa-i arate cum o readuce la viata prin zidirea ei si prin revenirea oamenilor. Insa formularea versetului nu indica acest sens, ci il contrazice. Refacerea cetatilor pustiite si intoarcerea locuitorilor sunt lucruri vazute fara incetare; ele nu sunt o dovada si o minune a invierii trupurilor si a aducerii mortilor din morminte. Minunea cea mare a fost readucerea lui la viata dupa moarte, readucerea magarului sau, pastrarea mancarii si bauturii si cuvintele: „Cand aceasta i s-a facut limpede”. Ele arata ca lucrul nu-i fusese limpede mai inainte, iar dupa ce a vazut cele petrecute, dovada puterii desavarsite a devenit vadita inaintea ochilor sai.