Al-Baqarah · 2:256–257

Versetele 256 la 257

Acesta este un semn al desavarsirii religiei Islamului. Dovezile ei sunt complete, semnele ei sunt limpezi, iar ea este religia ratiunii si a stiintei, religia firii innascute si a intelepciunii, religia binelui si a indreptarii, religia adevarului si a caii drepte. Din pricina desavarsirii ei si a primirii ei de catre firea sanatoasa, nu are nevoie de constrangere. Constrangerea priveste lucrurile de care inimile se indeparteaza, care se opun adevarului ori ale caror dovezi sunt ascunse.

Cel caruia aceasta religie i-a ajuns, dar o respinge si nu o primeste, o face din incapatanare. Calea cea dreapta s-a deosebit limpede de ratacire, asa ca celui care o respinge dupa ce i-a devenit limpede nu-i mai ramane scuza si nici dovada.

Acest sens nu se opune numeroaselor versete care poruncesc jihadul. Allah a poruncit lupta pentru ca religia sa fie in intregime pentru Allah si pentru respingerea agresiunii celor care ataca religia. Musulmanii sunt in consens ca jihadul continua impreuna cu conducatorul drept ori pacatos si ca jihadul prin cuvant si jihadul prin fapta raman indatoriri statornice. Opinia unor exegeti ca acest verset s-ar opune versetelor jihadului si ar fi fost abrogat este slaba atat in formulare, cat si in sens, dupa cum devine limpede celui care cugeta la verset.

Allah ii imparte apoi pe oameni in doua categorii. Din prima categorie fac parte cei care cred numai in Allah, fara asociat, si tagaduiesc taghut-ul, adica tot ceea ce se opune credintei in Allah, precum politeismul si alte lucruri potrivnice credintei. Acestia s-au prins de toarta cea mai trainica, ce nu se rupe; ei raman statornici in religia corecta pana cand ajung la Allah si la salasul demnitatii Sale. Din sensul versetului se intelege ca cel care nu crede in Allah, ci crede in taghut, va avea parte de pieire vesnica si chin neintrerupt.

Allah este Atoateauzitor al tuturor glasurilor, oricat de felurite ar fi limbile si nevoile. El aude rugaciunile celor care Il cheama si smerenia celor care Il implora. Este Atotstiutor al celor pe care piepturile le ascund si al celor mai tainice lucruri. El va rasplati fiecare om potrivit celor pe care le cunoaste despre intentia si fapta sa.

Versetul urmator este legat de cel anterior: primul cuprinde temelia, iar acesta cuprinde rodul. Cei care cred in Allah si isi adeveresc credinta prin implinirea indatoririlor si parasirea lucrurilor care o contrazic Il au pe Allah drept Ocrotitor deosebit. El ii ocroteste, ii creste si ii scoate din intunericurile nestiintei, necredintei, pacatelor, nepasarii si impotrivirii spre lumina stiintei, certitudinii, credintei, ascultarii si indreptarii depline spre Domnul lor. El le lumineaza inimile prin lumina revelatiei si a credintei, le usureaza lucrurile grele si ii fereste de rau.

Necredinciosii i-au luat drept ocrotitori pe altii in afara de Allah, iar Allah i-a lasat in seama lor. Acestia nu le aduc nici folos, nici vatamare; dimpotriva, ii ratacesc, ii duc spre nenorocire si ii lipsesc de stiinta folositoare, de fapta dreapta si de fericire. Ei sunt oamenii Focului, in care vor ramane vesnic. O, Allah, ocroteste-ne pe noi asa cum ii ocrotesti pe robii Tai credinciosi.