Al-Baqarah · 2:243–245

Versetele 243 la 245

Adica: nu ai auzit istorisirea uimitoare a celor dintre fiii lui Israel peste care a venit molima in tinuturile lor? Ei au parasit casele cu miile, fugind de moarte, insa fuga nu i-a izbavit de ceea ce se temeau si precautia nu le-a folosit. Allah a facut sa li se intample contrariul a ceea ce urmareau si i-a facut sa moara pana la ultimul.

Apoi Allah le-a daruit din nou viata, fie prin rugaciunea unui profet, asa cum au spus multi exegeti, fie prin alta cauza. Aceasta a fost din harul si bunatatea Sa, iar binefacerea Sa fata de oameni nu inceteaza. Ei trebuie sa recunoasca binecuvantarile lui Allah, sa le marturiseasca si sa le foloseasca in lucrurile care Ii aduc multumirea. Cu toate acestea, cei mai multi oameni nu isi implinesc datoria de recunostinta.

Povestirea cuprinde dovada ca Allah are putere asupra tuturor lucrurilor si un semn perceptibil al invierii. Istorisirea era cunoscuta si transmisa prin numeroase cai printre fiii lui Israel si printre cei care aveau legaturi cu ei. De aceea Allah a prezentat-o ca pe un fapt deja cunoscut celor carora li Se adresa. Este posibil ca acei oameni sa fi parasit casele de teama dusmanilor si din lipsa curajului de a-i infrunta. Aceasta interpretare este sustinuta de faptul ca Allah mentioneaza apoi porunca luptei si arata ca fiii lui Israel fusesera alungati din casele lor si despartiti de copiii lor. Potrivit ambelor interpretari, povestirea indeamna la jihad si avertizeaza impotriva retragerii de la el, aratand ca aceasta nu il fereste pe om de moarte: „Spune: Chiar daca ati fi ramas in casele voastre, cei carora le fusese scrisa uciderea ar fi iesit la locurile unde aveau sa cada” (Al 'Imran, 3:154).

Allah a unit porunca luptei pe calea Sa cu porunca cheltuirii averii, deoarece jihadul nu se implineste decat prin amandoua. El indeamna la sinceritate, astfel incat robul sa lupte pentru inaltarea Cuvantului lui Allah. Allah este „Atoateauzitor” al cuvintelor, chiar daca sunt rostite in taina, si „Atotstiutor” al intentiilor bune si al celor potrivnice lor pe care le cuprind inimile. Pe langa aceasta, cand cel care lupta pe calea Sa stie ca Allah este Atoateauzitor si Atotstiutor, greutatile i se usureaza. El stie ca Allah vede ceea ce indura cei care sufera pentru El si ca ii va sprijini negresit cu ajutorul si bunatatea Sa.

Cugeta la acest indemn bland de a cheltui: cel care cheltuieste Ii da un imprumut lui Allah, Cel fara lipsuri si Generos, Care i-a fagaduit inmultirea lui de multe ori. Allah Preainaltul spune: „Pilda celor care isi cheltuiesc averile pe calea lui Allah este asemenea unui graunte care a facut sa creasca sapte spice, iar in fiecare spic sunt o suta de graunte. Allah inmulteste pentru cine voieste. Allah este Atotcuprinzator, Atotstiutor” (al-Baqarah, 2:261).

Fiindca cea mai mare piedica in calea cheltuirii este teama de saracie, Allah arata ca bogatia si saracia sunt in Mana Sa: El restrange mijloacele celui pe care il voieste si le largeste pentru cel pe care il voieste. Cel care doreste sa cheltuiasca sa nu se opreasca din pricina fricii de saracie si sa nu creada ca darul sau se pierde. Toti robii se vor intoarce la Allah, iar cei care cheltuiesc si cei care faptuiesc binele vor gasi la El rasplata lor pastrata, tocmai cand vor avea cea mai mare nevoie de ea. Bucuria pe care le-o va aduce atunci este prea mare pentru a fi descrisa. Prin „imprumut bun” se intelege cel care intruneste toate insusirile binelui: intentia dreapta, oferirea cu voie buna, cheltuirea acolo unde se cuvine si lipsa oricarui repros, a oricarei vatamari ori a vreunui lucru care i-ar anula sau micsora rasplata.