Al-Baqarah · 2:233

Versetul 233

Acesta este un enunt cu sens de porunca, prezentata ca un lucru stabilit care nu mai are nevoie de o porunca expresa: mamele „sa-si alapteze copiii doi ani”. Fiindca expresia „un an” poate desemna atat anul intreg, cat si cea mai mare parte a lui, Allah a spus: „doi ani intregi, pentru cel care doreste sa desavarseasca alaptarea”.

Dupa implinirea celor doi ani, alaptarea copilului este completa, iar laptele primit dupa aceea este asemenea celorlalte alimente. De aceea alaptarea de dupa doi ani nu mai produce interdictia de casatorie datorata rudeniei prin alaptare.

Din acest text si din cuvintele lui Allah: „Purtarea si intarcarea lui sunt treizeci de luni” (al-Ahqaf, 46:15) se intelege ca durata minima a sarcinii este de sase luni si ca un copil poate trai daca se naste dupa aceasta perioada.

„Tatalui copilului” - adica tatalui - „ii revine asigurarea hranei si a imbracamintei lor, potrivit cu ceea ce este drept.” Aceasta cuprinde atat situatia in care femeia se afla inca in casatoria lui, cat si situatia in care este divortata. Tatal trebuie sa-i asigure hrana, intretinerea si imbracamintea, acestea reprezentand plata alaptarii. Daca femeia este inca sotia lui, nu i se datoreaza pentru alaptare o plata separata de intretinere si imbracaminte.

Fiecare este tratat potrivit starii sale. De aceea spune: „Niciun suflet nu este impovarat peste puterea sa.” Saracul nu este obligat la cheltuiala bogatului, iar cel care nu are nimic nu este obligat sa cheltuiasca pana cand dobandeste mijloace.

„Nicio mama sa nu fie vatamata din pricina copilului ei”: nu este ingaduit ca mama sa fie impiedicata sa alapteze ori sa nu i se ofere intretinerea, imbracamintea sau plata care i se cuvin. „Si niciun tata din pricina copilului sau”: mama nu are voie sa refuze alaptarea cu intentia de a-l vatama, sa ceara mai mult decat ceea ce i se cuvine ori sa foloseasca alte mijloace de vatamare.

Expresia „tatal copilului” arata ca pruncul este atribuit tatalui, fiindca ii este daruit lui si face parte din castigul sau. De aceea tatal poate lua din averea copilului, fie ca acesta consimte, fie ca nu, spre deosebire de mama.

„Mostenitorului ii revine acelasi lucru”: daca tatal lipseste si copilul nu are avere, mostenitorului copilului ii revine, asemenea tatalui, obligatia de a asigura intretinerea si imbracamintea femeii care alapteaza. Aceasta dovedeste obligativitatea intretinerii rudelor lipsite de mijloace de catre ruda instarita care le-ar mosteni.

„Daca amandoi”, adica parintii, „doresc intarcarea” copilului inainte de doi ani, „prin invoiala” reciproca „si consultare” asupra faptului daca aceasta este ori nu in folosul copilului, atunci, daca amandoi consimt si exista un folos, „nu este niciun pacat asupra lor”. Din sensul versetului rezulta ca intarcarea nu este ingaduita daca numai unul consimte ori daca nu este in folosul copilului.

„Iar daca doriti sa cautati doici pentru copiii vostri”, altele decat mamele lor, fara intentia de vatamare, „nu este niciun pacat asupra voastra, daca platiti potrivit cu ceea ce este drept”, adica daca le dati doicilor plata cuvenita. „Allah vede deplin ceea ce faceti” si va va rasplati pentru aceasta cu bine ori rau.