Al-Baqarah · 2:217

Versetul 217

Majoritatea invatatilor considera ca interdictia luptei in lunile sacre a fost abrogata prin porunca generala de a lupta impotriva politeistilor oriunde sunt gasiti. Alti talcuitori au spus ca aceasta interdictie nu a fost abrogata, fiindca textul general trebuie inteles in lumina celui particular. Acest verset restrange porunca generala a luptei, iar una dintre cele mai mari virtuti ale lunilor sacre este tocmai interzicerea luptei in ele.

Aceasta regula priveste insa inceperea luptei. Lupta de aparare este ingaduita in lunile sacre, asa cum este ingaduita si in tinutul sacru.

Acest verset a fost pogorat in legatura cu cele petrecute cu detasamentul lui 'Abdullah ibn Jahsh: uciderea lui 'Amr ibn al-Hadrami si luarea averilor lor. Potrivit unei relatari, aceasta s-a petrecut in luna Rajab. Politeistii i-au mustrat pe musulmani pentru lupta in lunile sacre, desi ei insisi erau nedrepti si savarseau fapte mult mai grave decat aceea pentru care ii mustrau pe musulmani.²³

„Impiedicarea de la calea lui Allah” inseamna ca politeistii ii opreau pe oameni sa creada in Allah si in Mesagerul Sau si ii prigoneau pe cei care crezusera, cautand sa-i intoarca de la religia lor. Necredinta lor savarsita in luna sacra, in tinutul sacru, era rea prin ea insasi; cu atat mai rea era in acele imprejurari.

„Si alungarea oamenilor ei din ea”, adica alungarea oamenilor Moscheii Sacre - Profetul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - si Companionii sai. Ei aveau, intr-adevar, cel mai mare drept asupra Moscheii Sacre si erau oamenii ei. Politeistii i-au alungat si i-au impiedicat sa ajunga la ea, desi Moscheea Sacra este deopotriva pentru cel care locuieste acolo si pentru cel venit din afara.

Fiecare dintre aceste fapte este „mai grava decat uciderea” in luna sacra; cu atat mai mult cand toate aceste fapte se adunau la ei. Astfel au devenit vadite nedreptatea si abuzul de care dadeau dovada mustrandu-i pe credinciosi.

Apoi Allah Preainaltul a vestit ca ei vor continua sa lupte impotriva credinciosilor, nu pentru a le lua averile si a-i ucide, ci pentru a-i intoarce de la religia lor si pentru ca ei sa devina din nou necredinciosi dupa ce au crezut, ajungand astfel dintre oamenii Focului. Ei si-au folosit toata puterea pentru acest scop, insa Allah nu voieste decat sa-Si desavarseasca lumina, chiar daca necredinciosilor le este neplacut.

Aceasta descriere se aplica tuturor necredinciosilor: ei nu inceteaza sa lupte impotriva altora pana cand nu ii intorc de la religia lor. In mod deosebit, ea li se aplica Oamenilor Cartii, dintre iudei si crestini. Acestia au infiintat asociatii, au trimis misionari si medici si au construit scoli pentru a atrage popoarele catre religia lor si pentru a le insufla toate indoielile cu putinta, care sa-i faca sa se indoiasca de religia lor.

Nadejdea vine insa de la Allah Preainaltul, Cel care i-a binecuvantat pe credinciosi prin Islam, a ales pentru ei religia cea dreapta si le-a desavarsit religia. Se nadajduieste ca El Isi va desavarsi binefacerea asupra lor, ajutandu-i sa se tina pe deplin de religie, ii va lasa fara sprijin pe toti cei care voiesc sa-I stinga lumina, va intoarce uneltirea lor impotriva lor, Isi va sprijini religia si Isi va inalta Cuvantul.

Acest verset se va adeveri si in privinta acestor necredinciosi, asa cum s-a adeverit in privinta celor de dinainte. Allah Preainaltul spune: „Cei care nu cred isi cheltuiesc averile pentru a-i impiedica pe oameni de la calea lui Allah. Le vor cheltui, apoi ele vor fi pentru ei pricina de regret, iar apoi vor fi invinsi. Cei care nu cred vor fi adunati catre Gheena” (al-Anfal, 8:36).

Apoi Allah Preainaltul a vestit ca acela care se leapada de Islam, alegand necredinta si staruind in ea pana cand moare necredincios, isi pierde faptele „in lumea aceasta si in Viata de Apoi”, fiindca nu mai exista conditia primirii lor: Islamul. „Acestia sunt oamenii Focului si vor ramane vesnic in el.”

Din sensul versetului se intelege ca cel care se leapada de religie si apoi se intoarce la Islam isi redobandeste faptele savarsite inaintea lepadarii. La fel, celui care se pocaieste de pacate ii revin faptele bune pe care le savarsise mai inainte.