Al-Baqarah · 2:204–206

Versetele 204 la 206

Dupa ce Allah Preainaltul a poruncit pomenirea Sa din belsug, indeosebi in perioadele deosebit de virtuoase, si a aratat ca aceasta este bine si indreptare, El a descris starea celui ale carui vorbe sunt contrazise de faptele sale. Vorbele fie il inalta pe om, fie il coboara.

De aceea Allah spune: „Printre oameni se afla cel ale carui vorbe iti plac in viata lumeasca”, adica atunci cand vorbeste, cuvintele sale ii plac celui care le aude. Cand rosteste ceva, crezi ca spune ceva folositor. El isi intareste vorbele spunand ca Allah este martor pentru ceea ce se afla in inima sa si ca stie ca inima sa se potriveste cu vorbele rostite. El minte insa, fiindca fapta sa ii contrazice cuvintele. Daca ar fi sincer, fapta si cuvantul sau s-ar potrivi, asa cum se intampla in cazul credinciosului care nu este fatarnic.

De aceea Allah spune: „desi el este cel mai indarjit potrivnic”, adica atunci cand se cearta cu tine, gasesti in el incapatanare, indarjire, asprime si fanatism, iar din acestea se nasc insusirile urate. El se deosebeste de credinciosi, care si-au facut din blandete felul de a fi, din supunerea fata de adevar indatorirea lor si din ingaduinta firea lor.

„Cand pleaca”, omul ale carui cuvinte te-au impresionat in prezenta ta, „se straduieste sa raspandeasca stricaciunea pe pamant”, adica depune eforturi pentru a savarsi pacate, care reprezinta stricaciunea pe pamant. Din cauza aceasta sunt nimicite „recoltele si vietatile”: ogoarele, roadele si animalele pier, scad sau isi pierd binecuvantarea ca urmare a savarsirii pacatelor. „Allah nu iubeste stricaciunea”; iar fiindca nu o iubeste, il uraste pe robul care raspandeste stricaciunea pe pamant, chiar daca acesta rosteste vorbe frumoase.

Acest verset dovedeste ca vorbele rostite de oameni nu sunt suficiente pentru a stabili daca ei spun adevarul ori mint si daca sunt drepti ori pacatosi. Trebuie sa existe fapte care sa le confirme, sa le indreptateasca si sa le sustina. Martorii, cel indreptatit si cel care pretinde un drept pe nedrept trebuie cercetati prin examinarea faptelor lor si prin observarea indiciilor privitoare la purtarea lor. Omul nu trebuie sa se lase inselat de simpla lor prezentare favorabila si de lauda pe care si-o aduc singuri.

Apoi Allah a aratat ca, atunci cand acestui om care raspandeste stricaciunea pe pamant prin pacate i se porunceste sa se teama de Allah, el se trufeste, refuza cu dispret si „mandria il impinge mai adanc in pacat”. Astfel, el uneste savarsirea pacatelor cu trufia fata de cei care il sfatuiesc.

„Gheena ii va fi de ajuns”, salasul celor neascultatori si trufasi. „Ce rau asternut este ea!”, adica cat de rau este acest loc de sedere vesnica: pedeapsa neincetata, tristete care nu se curma si deznadejde fara alinare. Pedeapsa nu le va fi usurata si nu vor nadajdui in rasplata. Aceasta este rasplata nelegiuirilor lor. Cautam adapost la Allah de starea lor.