Al-Baqarah · 2:198–202

Versetele 198 la 202

Dupa ce Allah Preainaltul a poruncit evlavia, a aratat ca omul nu savarseste niciun pacat daca urmareste darul lui Allah prin obtinerea de castiguri in perioada Hajj-ului sau in alte perioade, cu conditia ca aceasta sa nu-l abata de la scopul urmarit, Hajj-ul, iar castigul sa fie ingaduit si sa fie pus pe seama darului lui Allah, nu pe seama priceperii omului. Oprirea la cauza si uitarea Celui care a creat cauza reprezinta adevarata vina.

Cuvintele „Iar cand porniti de la 'Arafat, pomeniti-L pe Allah la al-Mash'ar al-Haram” arata mai multe lucruri.

Mai intai, sederea la 'Arafat era cunoscuta drept unul dintre stalpii Hajj-ului, caci plecarea de la 'Arafat nu poate avea loc decat dupa sederea acolo.

In al doilea rand, ele cuprind porunca de a-L pomeni pe Allah la al-Mash'ar al-Haram, adica la Muzdalifah, lucru de asemenea cunoscut. Pelerinii innopteaza acolo in noaptea dinaintea Zilei Jertfei, iar dupa rugaciunea Fajr raman la Muzdalifah, invocandu-L pe Allah pana cand lumina diminetii se raspandeste bine. Pomenirea lui Allah acolo cuprinde implinirea actelor obligatorii si a celor voluntare.

In al treilea rand, sederea la Muzdalifah are loc dupa sederea la 'Arafat, asa cum arata particula folosita in verset si ordinea cuvintelor sale.

In al patrulea si al cincilea rand, atat 'Arafat, cat si Muzdalifah se numara printre locurile ritualurilor Hajj-ului, unde acestea trebuie implinite si manifestate.

In al saselea rand, Muzdalifah se afla in hotarele sanctuarului, deoarece Allah a numit-o „al-Mash'ar al-Haram”.

In al saptelea rand, 'Arafat se afla in afara hotarelor sanctuarului, asa cum se intelege din faptul ca numai Muzdalifah a fost numita sacra.

„Si pomeniti-L pentru ca v-a calauzit”, adica pomeniti-L pe Allah Preainaltul asa cum v-a daruit binefacerea calauzirii dupa ratacire si v-a invatat ceea ce nu stiati. Aceasta face parte dintre cele mai mari binefaceri, pentru care se cuvine sa-I multumiti si pe care trebuie sa le rasplatiti prin pomenirea Binefacatorului cu inima si cu limba.

„Apoi porniti de unde pornesc ceilalti oameni”, adica porniti de la Muzdalifah, asa cum fac oamenii incepand din vremea lui Ibrahim - pacea fie asupra sa - si pana astazi. Sensul acestei porniri le era bine cunoscut: aruncarea pietricelelor la jamarat, sacrificarea jertfelor, tawaf-ul, sa'y-ul, innoptarea la Mina in noptile zilelor at-tashriq si desavarsirea celorlalte ritualuri.

Fiindca aceasta pornire urmareste cele mentionate, iar acestea sunt ultimele ritualuri ale Hajj-ului, Allah Preainaltul a poruncit ca, la incheierea lor, robii sa-I ceara iertare si sa-L pomeneasca mult. Iertarea se cere pentru greselile si lipsurile care se strecoara in implinirea adorarii, iar Allah este pomenit din recunostinta pentru binefacerea prin care a ingaduit si a usurat implinirea acestui mare act de adorare.

Asa se cuvine sa faca robul ori de cate ori incheie un act de adorare: sa-I ceara lui Allah iertare pentru lipsuri si sa-I multumeasca pentru reusita daruita. El nu trebuie sa fie asemenea celui care crede ca si-a desavarsit adorarea, ca I-a facut prin ea o favoare Domnului sau si ca aceasta ii da un rang si un loc inalt. Un asemenea om merita respingerea faptei sale si mania, dupa cum primul merita acceptarea si reusita de a savarsi alte fapte bune.

Apoi Allah Preainaltul a aratat starea fapturilor: toate Ii cer ceea ce le foloseste si indepartarea lucrurilor care le vatama, insa scopurile lor sunt diferite. Unii spun: „Domnul nostru, daruieste-ne in aceasta lume!”, cerandu-I numai lucrurile lumesti pe care le doresc poftele lor. Acestia nu au nicio parte in Viata de Apoi, fiindca nu o doresc si si-au restrans preocuparea la lumea aceasta. Altii Ii cer lui Allah binele ambelor lumi si isi arata nevoia de El in treburile religiei si ale vietii lumesti.

Fiecare dintre cele doua grupuri va avea o parte din agoniseala si faptele sale. Allah ii va rasplati potrivit faptelor, intentiilor si scopurilor lor, printr-o rasplata intemeiata pe dreptate si darnicie, pentru care El este laudat cu cea mai deplina lauda.

Acest verset dovedeste ca Allah raspunde rugaciunii oricarui om care Il cheama, fie el musulman, necredincios ori pacatos. Totusi, faptul ca El raspunde rugaciunii cuiva nu dovedeste ca il iubeste si ca l-a apropiat de El, in afara cazului in care cererea priveste Viata de Apoi si lucrurile insemnate ale religiei.

Binele acestei lumi cuprinde orice lucru pe care robul il socoteste placut: o inzestrare ingaduita, imbelsugata si placuta, o sotie dreapta, un copil care bucura ochii, tihna, stiinta folositoare, fapta dreapta si alte dorinte iubite si ingaduite.

Binele Vietii de Apoi inseamna izbavirea de pedepsele din mormant, de la locul Invierii si din Foc, dobandirea multumirii lui Allah, castigarea fericirii vesnice si apropierea de Domnul Milostiv. Aceasta rugaciune este, asadar, cea mai cuprinzatoare, cea mai deplina si cea mai vrednica de a fi rostita. De aceea Profetul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - o rostea adesea si ii indemna pe oameni sa o rosteasca.²¹