Al-Baqarah · 2:197

Versetul 197

Allah Preainaltul vesteste ca Hajj-ul are loc „in luni cunoscute”, adica bine cunoscute celor carora li se adreseaza, astfel incat nu era nevoie sa fie precizate, asa cum a trebuit precizata luna postului si cum Allah Preainaltul a aratat timpurile celor cinci rugaciuni.

Hajj-ul facea parte din religia lui Ibrahim si continuase sa fie practicat de urmasii sai, astfel ca lunile sale le erau bine cunoscute. Potrivit majoritatii invatatilor, „lunile cunoscute” sunt Shawwal, Dhu al-Qa'dah si primele zece zile din Dhu al-Hijjah. Acestea sunt lunile in care, de obicei, se intra in starea de ihram pentru Hajj.

„Cel care isi asuma Hajj-ul in aceste luni”, adica intra in starea de ihram pentru el, devine obligat sa-l duca la capat prin simplul fapt ca l-a inceput, chiar daca era un Hajj voluntar.

Ash-Shafi'i si cei care i-au urmat au folosit acest verset drept dovada ca nu este ingaduit ca omul sa intre in ihram pentru Hajj inainte de lunile sale. Eu spun insa ca versetul ar putea fi mai degraba o dovada pentru opinia majoritatii, potrivit careia intrarea in ihram pentru Hajj este valabila si inaintea acestor luni. Cuvintele „Cel care isi asuma Hajj-ul in aceste luni” arata ca asumarea lui poate avea loc in lunile amintite, dar nu spun ca nu poate avea loc inaintea lor. Iar cuvintele „sa nu aiba relatii intime, sa nu savarseasca pacate si sa nu se certe in timpul Hajj-ului” arata ca omul trebuie sa respecte sacralitatea ihram-ului pentru Hajj, indeosebi a celui asumat in lunile sale, si sa-l pazeasca de tot ceea ce il strica ori ii micsoreaza desavarsirea.

„Relatiile intime” cuprind actul conjugal si tot ceea ce il preceda prin cuvinte ori fapte, indeosebi in prezenta femeilor. „Pacatele” cuprind toate formele de neascultare, printre care si incalcarea interdictiilor starii de ihram. „Cearta” inseamna disputa, polemica si vrajba, deoarece ele starnesc raul si pricinuiesc dusmanie.

Scopul Hajj-ului este smerenia inaintea lui Allah, apropierea de El prin toate actele de adorare cu putinta si parasirea pacatelor. Prin aceasta Hajj-ul devine acceptat, iar pentru un Hajj acceptat nu exista alta rasplata decat Paradisul. Desi aceste lucruri sunt interzise in orice loc si in orice timp, interdictia lor este si mai accentuata in timpul Hajj-ului.²⁰

Sa se stie ca apropierea de Allah prin parasirea pacatelor nu se desavarseste decat prin implinirea poruncilor. De aceea Allah Preainaltul spune: „Orice bine savarsiti, Allah il cunoaste.” Aici intra toate faptele bune si toate actele de adorare, iar sensul este ca Allah le cunoaste. Aceste cuvinte cuprind un indemn foarte puternic la savarsirea binelui, indeosebi in acele locuri nobile si sacre. Omul trebuie sa faca acolo, pe cat ii este cu putinta, rugaciune, post, milostenie, tawaf si orice bine prin cuvant ori fapta.

Apoi Allah a poruncit pregatirea proviziilor pentru aceasta calatorie binecuvantata. Prin ele, omul nu mai depinde de ceilalti si se fereste sa le ceara averile ori sa le ravneasca. Daca isi inmulteste proviziile, ii poate ajuta pe ceilalti calatori, dobandind astfel apropiere de Domnul lumilor. Aceasta este provizia care il duce pe om la capatul calatoriei sale si ii asigura cele necesare.

Adevarata provizie, care ii aduce folos neincetat omului in viata sa lumeasca si in Viata de Apoi, este insa provizia evlaviei. Ea este provizia pentru calatoria catre salasul statorniciei, care duce la cea mai deplina placere si la fericirea vesnica. Cel care paraseste aceasta provizie ramane fara merinde, devine tinta tuturor relelor si este impiedicat sa ajunga la salasul celor evlaviosi. In aceasta se afla o lauda adusa evlaviei.

Apoi Allah le-a poruncit-o in mod deosebit celor inzestrati cu intelegere si a spus: „Temeti-va de Mine, o, voi cei inzestrati cu intelegere!” Adica: o, voi cei cu minti chibzuite, temeti-va de Domnul vostru. Evlavia fata de El este cel mai insemnat lucru pe care il porunceste ratiunea, iar parasirea ei este dovada a nestiintei si a judecatii stricate.