Al-Baqarah · 2:194

Versetul 194

Allah Preainaltul spune: „O luna sacra pentru o luna sacra.” Este posibil ca aceasta sa se refere la faptul ca, in anul al-Hudaybiyah, politeistii i-au impiedicat pe Profet - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - si pe Companionii sai sa intre in Mecca, apoi au incheiat cu ei o intelegere prin care urmau sa intre in anul urmator. Atat impiedicarea, cat si implinirea ulterioara a 'umrah au avut loc intr-o luna sacra, Dhu al-Qa'dah. Astfel, una a venit drept compensare pentru cealalta, iar aceasta le-a adus alinare inimilor Companionilor, prin desavarsirea si implinirea deplina a ritualului lor.

Este posibil si ca sensul sa fie: daca luptati impotriva lor in luna sacra, aceasta se intampla fiindca ei au luptat impotriva voastra in acea luna si au fost agresorii, astfel ca nu savarsiti niciun pacat raspunzandu-le.

Potrivit acestui sens, cuvintele „iar pentru incalcarea lucrurilor sfinte exista talion” reprezinta mentionarea generalului dupa particular. Orice lucru care trebuie respectat - o luna sacra, un tinut sacru, starea de ihram ori, intr-un sens si mai larg, orice lucru a carui sfintenie Legea porunceste sa fie respectata - se supune talionului atunci cand cineva indrazneste sa-l incalce.

Cel care lupta in luna sacra este combatut. Celui care incalca sfintenia tinutului sacru i se aplica pedeapsa legala si el nu mai beneficiaza de ocrotirea locului. Cel care isi ucide egalul este ucis pentru el. Celui care raneste ori reteaza un madular i se aplica talionul. Iar celui care ia averea ocrotita a altuia i se ia o valoare echivalenta.

Dar ii este ingaduit celui indreptatit sa ia din averea celui nedrept atat cat valoreaza dreptul sau? Invatatii au opinii diferite. Opinia cea mai puternica este ca, atunci cand cauza dreptului este vadita - precum in cazul oaspetelui caruia nu i se ofera ospitalitate sau al sotiei si al rudei pe care omul este obligat sa le intretina, dar pentru care refuza sa cheltuiasca - celui indreptatit ii este ingaduit sa ia din averea datornicului.

Daca insa cauza este ascunsa, precum in cazul celui care tagaduieste o datorie fata de altul, ii tradeaza increderea in privinta unui bun incredintat, ii fura ceva ori savarseste o fapta asemanatoare, celui indreptatit nu ii este ingaduit sa ia, in schimb, din averea lui. Astfel sunt armonizate dovezile.

De aceea Allah Preainaltul a spus, intarind cele de mai sus: „Celui care va ataca raspundeti-i in aceeasi masura in care v-a atacat.” Aceasta explica modul de aplicare a talionului: raspunsul trebuie sa fie egal cu atacul.

Fiindca sufletele, de obicei, nu se opresc la limita ingaduita atunci cand li se da voie sa raspunda, dorind sa-si satisfaca mania, Allah Preainaltul le-a poruncit sa ramana mereu evlavioase, oprindu-se la hotarele Sale si netrecand dincolo de ele. El a vestit ca este „cu cei evlaviosi”, prin ajutor, sprijin si daruirea reusitei.

Cel cu care Allah este astfel dobandeste fericirea vesnica. Cel care nu staruie in evlavie este parasit de Allah si lasat in seama lui insusi; pierzania ajunge atunci mai aproape de el decat vena gatului.