Al-Baqarah · 2:188

Versetul 188

Adica nu va insusiti averile unii altora - averile celorlalti, pe care Allah le-a numit „averile voastre” fiindca musulmanul trebuie sa-i doreasca fratelui sau ceea ce isi doreste pentru sine si sa respecte averea acestuia asa cum o respecta pe a sa. De asemenea, insusirea averii altuia ii incurajeaza pe ceilalti sa-i ia averea atunci cand au putinta.

Insusirea averilor este de doua feluri: una pe drept si alta pe nedrept. Fiindca numai cea savarsita pe nedrept este interzisa, Allah a restrans interdictia la aceasta.

Aici intra luarea averii prin uzurpare, furt, tradarea increderii cu privire la un bun incredintat, fie dat in pastrare, imprumutat spre folosinta ori incredintat in alt chip asemanator. Intra si dobandirea ei printr-un schimb interzis, precum contractele care cuprind riba (camata) si toate formele jocurilor de noroc. Toate acestea inseamna consumarea averii pe nedrept, fiindca nu exista in schimbul ei o contraprestatie ingaduita.

Aici intra si luarea averii prin inselaciune la vanzare, cumparare, inchiriere si altele asemenea; punerea oamenilor la munca fara a le plati salariul; precum si primirea unei plati pentru o lucrare pe care omul nu a indeplinit-o asa cum era dator. Intra si primirea unei plati pentru acte de adorare si fapte prin care omul se apropie de Allah, care nu sunt valabile daca nu sunt savarsite cautand Fata lui Allah Preainaltul. Intra, de asemenea, luarea de bunuri din zakah, milostenii, fundatii pioase ori din averi lasate prin testament de catre cel care nu are niciun drept asupra lor ori luarea unei parti mai mari decat dreptul sau.

Toate acestea si cele asemanatoare inseamna consumarea averii pe nedrept si nu sunt ingaduite in niciun chip. Chiar daca se iveste o disputa si pricina ajunge la judecatorul Legii, iar cel care voieste sa ia averea pe nedrept aduce o dovada care pare mai convingatoare decat aceea a celui indreptatit, iar judecatorul hotaraste in favoarea lui, hotararea judecatorului nu face ingaduit ceea ce este interzis si nu schimba interzisul in ingaduit.

Judecatorul hotaraste numai potrivit celor auzite, in timp ce adevarata stare a lucrurilor ramane neschimbata. Cel care sustine o pretentie falsa nu dobandeste prin hotararea judecatorului nici liniste, nicio scuza si nici dreptul de a socoti lucrul ingaduit. Daca ii prezinta judecatorului o dovada falsa si obtine prin ea o hotarare favorabila, averea nu ii devine ingaduita. El isi insuseste cu buna stiinta averea altuia prin falsitate si pacat, astfel ca pedeapsa lui va fi mai grea si mustrarea mai aspra.

Pe acest temei, daca reprezentantul ori avocatul stie ca pretentia celui pe care il reprezinta este falsa, nu ii este ingaduit sa pledeze in favoarea celui necinstit, asa cum spune Allah Preainaltul: „Nu fi aparator al celor necinstiti” (an-Nisa', 4:105).