Al-Baqarah · 2:183–185

Versetele 183 la 185

Allah Preainaltul le vesteste robilor Sai binefacerea pe care le-a daruit-o, prescriindu-le postul asa cum l-a prescris comunitatilor dinainte. Postul face parte dintre legile si poruncile care slujesc binele fapturilor in orice vreme.

In aceasta se afla si un indemn pentru aceasta comunitate: se cuvine sa va intreceti cu celelalte comunitati in desavarsirea faptelor si sa va grabiti spre insusirile bune. Postul nu este o povara grea care v-a fost impusa numai voua.

Apoi Allah Preainaltul a aratat intelepciunea legiferarii postului si a spus: „pentru ca voi sa deveniti evlaviosi”. Postul este unul dintre cele mai importante mijloace de dobandire a evlaviei, fiindca prin el omul implineste porunca lui Allah si paraseste ceea ce El a interzis.

Din evlavia cuprinsa in post face parte faptul ca cel care posteste se abtine de la mancare, bautura, relatii intime si celelalte lucruri pe care Allah i le-a interzis in timpul postului si spre care sufletul sau inclina. El se apropie astfel de Allah si nadajduieste in rasplata Sa pentru renuntarea la ele. Aceasta face parte din evlavie.

De asemenea, cel care posteste isi deprinde sufletul sa fie constient ca Allah Preainaltul il supravegheaza. El paraseste ceea ce sufletul sau doreste, desi are putinta sa faca acel lucru, fiindca stie ca Allah il vede.

Postul ingusteaza caile lui Shaytan, caci acesta curge prin fiul lui Adam asemenea sangelui. Prin post, influenta lui slabeste, iar pacatele se imputineaza.

De obicei, cel care posteste isi inmulteste actele de ascultare, iar acestea sunt dintre insusirile evlaviei. Cand omul bogat simte durerea foamei, aceasta il indeamna sa-i ajute pe saracii lipsiti. Si aceasta face parte din insusirile evlaviei.

Dupa ce Allah a aratat ca le-a prescris postul, a vestit ca el cuprinde „un numar hotarat de zile”, adica putine zile, al caror post este foarte usor de implinit. Apoi a adaugat o alta usurare: „Iar cel dintre voi care este bolnav ori in calatorie sa posteasca acelasi numar in alte zile.” Fiindca boala si calatoria aduc de obicei greutate, Allah le-a ingaduit celor aflati in aceste stari sa intrerupa postul.

Fiindca fiecare credincios trebuie sa dobandeasca folosul postului, Allah le-a poruncit sa recupereze zilele la un alt moment, dupa ce boala a trecut, calatoria s-a incheiat, iar ei se pot odihni din nou.

Cuvintele „acelasi numar in alte zile” arata ca omul recupereaza numarul zilelor de Ramadan, fie ca luna a avut treizeci de zile, fie ca a avut mai putine. Ele arata si ca este ingaduit sa se recupereze zilele lungi si calduroase prin zile scurte si reci, precum si invers.

„Cei care il pot tine”, adica cei care sunt in stare sa posteasca, trebuie sa ofere drept compensare hrana unui nevoias pentru fiecare zi in care nu postesc. Aceasta randuiala a existat la inceputul prescrierii postului. Fiindca oamenii nu erau obisnuiti cu postul, iar obligativitatea lui le-ar fi adus greutate, Domnul Preaintelept i-a condus treptat pe calea cea mai usoara: i-a lasat celui care putea posti alegerea intre post - care era mai bun - si hranirea unui nevoias. De aceea a spus: „Dar sa postiti este mai bine pentru voi.”

Dupa aceea, postul a devenit obligatoriu pentru cel capabil, iar cel incapabil il intrerupe si il recupereaza in alte zile. S-a spus si ca expresia „cei care il pot tine numai cu mare greutate” se refera la cei pentru care postul este o povara aproape de nesuportat, precum omul foarte varstnic; acesta ofera hrana unui nevoias pentru fiecare zi. Aceasta este opinia corecta.

„Luna Ramadan este cea in care a fost pogorat Coranul”, adica postul care v-a fost prescris este postul lunii Ramadan, luna mareata in care Allah v-a daruit o binefacere uriasa: Coranul cel nobil. El cuprinde calauzirea spre binele religiei si al vietii voastre lumesti, explica adevarul in cel mai limpede chip si deosebeste adevarul de falsitate, calauzirea de ratacire, pe cei fericiti de cei nefericiti.

O luna cu o asemenea virtute, in care Allah v-a daruit o asemenea binefacere, merita sa fie un timp al adorarii in care postul este obligatoriu. Dupa ce Allah a statornicit aceasta si a aratat virtutea acestei luni si intelepciunea alegerii ei, a spus: „Acela dintre voi care este prezent in aceasta luna sa o posteasca.” Aceasta arata ca postul este obligatoriu pentru cel capabil, sanatos si aflat acasa.

Fiindca a fost abrogata numai alegerea dintre post si compensare, Allah a repetat ingaduinta pentru cel bolnav si pentru calator, ca nu cumva cineva sa creada ca si aceasta fusese abrogata. El a spus: „Allah voieste pentru voi usurinta si nu voieste pentru voi greutatea”, adica Allah Preainaltul voieste sa va usureze in cel mai deplin chip caile care duc la multumirea Sa.

Toate lucrurile pe care Allah le-a poruncit robilor Sai sunt, in esenta lor, foarte usoare. Daca se iveste o imprejurare care le ingreuneaza, El le face si mai usoare, fie inlaturandu-le obligativitatea, fie micsorandu-le in felurite chipuri. Aceasta este o afirmatie ale carei amanunte nu pot fi insirate aici, fiindca ele cuprind intreaga Lege religioasa, cu toate ingaduintele si usurarile sale.

„Pentru ca voi sa impliniti numarul de zile”: Allah stie cel mai bine, dar aceste cuvinte au fost rostite ca nimeni sa nu-si inchipuie ca scopul postului din Ramadan poate fi atins postind numai o parte din luna. Aceasta inchipuire este inlaturata prin porunca de a implini numarul zilelor. La incheierea lor, robii Ii multumesc lui Allah Preainaltul pentru ca le-a daruit reusita, le-a usurat postul si le-a lamurit randuielile. Ei Il preamaresc la sfarsitul postului, iar aici intra rostirea takbirului - cuvintele „Allahu Akbar” - din clipa in care este vazuta luna noua a lui Shawwal pana la incheierea predicii de sarbatoare.