Al-Baqarah · 2:180–182

Versetele 180 la 182

Allah v-a impus, o, credinciosilor, ca omul sa faca testament „atunci cand moartea se apropie de unul dintre voi”, adica atunci cand se ivesc cauzele ei, precum o boala despre care se crede ca va duce la moarte sau alte imprejurari primejdioase, iar el „lasa o avere” - adica o avere insemnata potrivit obiceiului. Testamentul trebuie facut in favoarea parintilor si a celor mai apropiate rude, in chip cuviincios si potrivit starii sale, fara risipa si fara sa-i aleaga pe cei indepartati in dauna celor apropiati. El trebuie sa tina seama de gradul de rudenie si de nevoie. De aceea a fost folosita expresia „rudele cele mai apropiate”, care arata gradele de apropiere.

Cuvintele „Aceasta este o indatorire pentru cei evlaviosi” dovedesc obligativitatea, fiindca dreptul este ceva statornicit, iar Allah l-a asezat printre cerintele evlaviei.

Sa se stie ca majoritatea talcuitorilor considera ca acest verset a fost abrogat de versetele mostenirii. Altii considera ca el se aplica parintilor si rudelor apropiate care nu sunt mostenitori, desi nu exista o dovada care sa-l restranga numai la ei.

Cel mai potrivit este sa se spuna ca testamentul in favoarea parintilor si rudelor apropiate a fost mentionat aici in termeni generali, iar Allah Preainaltul a lasat amanuntele sa fie stabilite potrivit obiceiului recunoscut. Mai tarziu, in versetele mostenirii, Allah Preainaltul a stabilit pentru parintii mostenitori si pentru celelalte rude mostenitoare ceea ce inseamna acest tratament cuviincios, dupa ce fusese mentionat in termeni generali.

Randuiala a ramas in vigoare pentru parintii care nu mostenesc si pentru celelalte rude lipsite de mostenire din cauza unei persoane ori a unei insusiri. Omului i se porunceste sa lase prin testament o parte din avere acestora, fiindca ei sunt cei mai vrednici de bunatatea sa. Intreaga comunitate poate fi de acord cu aceasta opinie, iar prin ea se armonizeaza cele doua pareri amintite mai sus. Fiecare dintre cele doua grupuri de invatati a avut in vedere un aspect, insa situatiile la care s-au referit sunt diferite. Prin aceasta armonizare se obtine acordul intre opinii si intre versete, caci ori de cate ori textele pot fi armonizate, aceasta este mai bine decat afirmarea unei abrogari pentru care nu exista o dovada autentica.

Fiindca testatorul s-ar putea abtine sa faca testament, inchipuindu-si ca cei de dupa el vor schimba ceea ce a hotarat, Allah Preainaltul spune: „Cel care schimba testamentul”, fie ca este vorba despre testamentul pentru cei mentionati ori pentru altii, „dupa ce l-a auzit”, adica dupa ce l-a inteles si a cunoscut felul in care trebuie implinit, „pacatul revine numai celor care il schimba”. Testatorul si-a dobandit rasplata de la Allah, iar pacatul apasa numai asupra celui care il schimba si il denatureaza.

„Cu adevarat, Allah este Auzitor”: El aude toate glasurile, inclusiv cuvintele testatorului si testamentul sau. De aceea, testatorul trebuie sa fie constient de Cel care il aude si il vede si sa nu savarseasca nedreptate in testamentul sau. El este „Atotstiutor” al intentiei sale si al faptei celui caruia i s-a incredintat testamentul. Daca testatorul isi da toata silinta, iar Allah ii cunoaste intentia, il rasplateste chiar daca greseste.

In aceasta se afla si un avertisment pentru cel caruia i s-a incredintat testamentul sa nu-l schimbe, fiindca Allah ii cunoaste fapta si o vede; asadar, sa se teama de Allah. Aceasta este randuiala testamentului drept.

Cat despre testamentul in care se afla nedreptate, abatere ori pacat, cel care este de fata cand se face testamentul trebuie sa-l sfatuiasca pe testator sa aleaga ceea ce este mai bun si mai drept si sa-l opreasca de la nedreptate si abatere. Prin „abatere” se intelege indepartarea de la dreptate din greseala, fara intentie, iar pacatul inseamna savarsirea ei cu intentie.

Daca acest lucru nu s-a facut, omul trebuie sa indrepte lucrurile intre beneficiarii testamentului si sa ajunga la o impartire dreapta intre ei prin intelegere si impacare, indemnandu-i sa-l elibereze pe cel mort de raspunderea pentru nedreptatea savarsita. Cel care face aceasta savarseste un bine mare si nu poarta pacat, spre deosebire de cel care schimba un testament ingaduit.

De aceea Allah spune: „Cu adevarat, Allah este Iertator”, adica iarta toate greselile si trece cu vederea urmarile lor pentru cel care se pocaieste. Din iertarea Sa face parte iertarea celui care renunta la o parte din dreptul sau in favoarea fratelui sau, fiindca Allah il trateaza cu ingaduinta pe cel care se poarta cu ingaduinta. El il iarta si pe mortul care a fost nedrept in testamentul sau, daca urmasii cauta rasplata la Allah prin faptul ca isi fac concesii unii altora pentru a-l elibera de aceasta raspundere. El este „Milostiv” cu robii Sai, caci le-a legiferat toate lucrurile prin care se indura unii de altii si isi arata afectiune.

Aceste versete indeamna la facerea testamentului si arata cine are dreptul sa beneficieze de el. Ele cuprind o amenintare pentru cel care schimba testamentul drept si un indemn la indreptarea testamentului nedrept.