Al-Baqarah · 2:178–179

Versetele 178 si 179

Allah Preainaltul le aminteste robilor Sai dreptcredinciosi binefacerea Sa prin faptul ca le-a prescris „talionul in cazul celor ucisi”, adica egalitatea in aplicarea lui: ucigasul sa fie ucis in acelasi fel in care a fost ucisa victima, pentru a statornici dreptatea si echitatea intre robi. Faptul ca porunca le este adresata tuturor credinciosilor dovedeste ca toti sunt datori sa-l ajute pe mostenitorul victimei atunci cand cere aplicarea talionului. Aceasta indatorire le revine si rudelor ucigasului, care trebuie sa-l puna la dispozitia mostenitorului, precum si ucigasului insusi, care trebuie sa se predea. Nimeni nu are voie sa se interpuna in calea acestei pedepse si sa-l impiedice pe mostenitor sa ceara talionul, asa cum obisnuiau oamenii din jahiliyyah si cei asemenea lor, care ii adaposteau pe cei vinovati de crime.

Apoi Allah a explicat amanuntele si a spus: „omul liber pentru omul liber”. Formularea ii cuprinde pe barbat pentru barbat, pe femeie pentru femeie, pe femeie pentru barbat si pe barbat pentru femeie. Sensul direct al acestei expresii are intaietate fata de ceea ce s-ar putea deduce din cuvintele „femeia pentru femeie”, iar Sunnah arata, de asemenea, ca un barbat poate fi ucis pentru o femeie.

Din caracterul general al acestei randuieli sunt exceptati parintii si ascendentii lor: ei nu sunt ucisi pentru copil, asa cum arata Sunnah. In plus, termenul „talion” arata ca nu ar fi drept ca parintele sa fie ucis pentru copilul sau, iar compasiunea si indurarea aflate in inima parintelui il impiedica in mod firesc sa-si ucida copilul, in afara cazului in care mintea sa este tulburata ori copilul i-a pricinuit o vatamare deosebit de grava.¹⁵

Tot prin Sunnah este exceptat din formularea generala necredinciosul, pe langa faptul ca versetul li se adreseaza in mod special credinciosilor. Nu ar fi drept ca un apropiat al lui Allah sa fie ucis pentru un dusman al lui Allah. „Robul pentru rob”, fie barbat, fie femeie, indiferent daca valorile lor sunt egale ori diferite. Din sensul expresiei se intelege si ca omul liber nu este ucis pentru rob, deoarece cei doi nu sunt egali. Din cuvintele „femeia pentru femeie”, unii invatati au dedus ca barbatul nu poate fi ucis pentru femeie; explicatia corecta a acestei chestiuni a fost aratata mai sus.

Acest verset dovedeste ca regula de baza in cazul omorului este obligativitatea talionului, iar despagubirea de sange (diyah) il poate inlocui. De aceea Allah spune: „Daca celui vinovat i se iarta ceva de catre fratele sau”, adica daca mostenitorul victimei il iarta pe ucigas in schimbul despagubirii sau daca unii dintre mostenitori il iarta, talionul nu mai poate fi aplicat, iar despagubirea devine obligatorie. Alegerea intre talion si despagubire ii apartine mostenitorului.

Daca il iarta pe ucigas, mostenitorul victimei trebuie sa ceara despagubirea „in chip cuviincios”, fara sa-i ingreuneze plata, fara sa-i ceara ceea ce nu poate suporta, ci urmarindu-si dreptul si cerandu-l cu bunatate, fara sa-l puna in stramtorare. Ucigasul trebuie sa-i dea „plata cu bunatate”, fara amanare, fara sa scada din suma datorata si fara purtare rea prin fapta sau cuvant. Oare rasplata bunatatii de a-l ierta poate fi alta decat bunatatea unei plati corecte?

Aceasta randuiala se aplica tuturor datoriilor dintre oameni: celui care are un drept i se porunceste sa-l ceara in chip cuviincios, iar celui care are o datorie i se porunceste sa o implineasca cu bunatate. Cuvintele „Daca celui vinovat i se iarta ceva de catre fratele sau” inmoaie inimile si indeamna la iertarea ucigasului in schimbul despagubirii, iar mai bine decat aceasta este iertarea fara nicio despagubire.

Cuvantul „fratele” dovedeste ca ucigasul nu devine necredincios prin fapta sa, fiindca aici este avuta in vedere fraternitatea credintei, din care el nu iese prin ucidere. Cu atat mai mult, celelalte pacate care nu ajung la necredinta nu il fac necredincios pe cel care le savarseste, ci ii micsoreaza credinta.

Daca mostenitorii victimei, ori numai unii dintre ei, il iarta pe ucigas, sangele acestuia devine ocrotit fata de ei si fata de oricine altcineva. De aceea Allah spune: „Cel care incalca apoi hotarul”, adica dupa iertare, „va avea o pedeapsa dureroasa” in Viata de Apoi. In ceea ce priveste uciderea celui care a incalcat hotarul ori lasarea lui in viata, randuiala se deduce din cele aratate mai inainte: el a ucis pe cineva egal cu el, astfel ca se impune uciderea lui pentru aceasta.

Unii au talcuit „pedeapsa dureroasa” drept uciderea lui si au spus ca versetul arata ca el trebuie neaparat ucis si ca nu mai este ingaduita iertarea sa. Aceasta este opinia unor invatati, insa prima opinie este cea corecta, fiindca fapta lui nu este mai grava decat fapta altui ucigas.

Apoi Allah Preainaltul a aratat marea Sa intelepciune in legiferarea talionului si a spus: „In talion se afla viata pentru voi”, adica prin el este ocrotit sangele oamenilor si sunt infranati raufacatorii. Este foarte putin probabil ca omul care stie ca va fi ucis daca ucide sa savarseasca un omor. Iar atunci cand ceilalti vad ca ucigasul este executat, ei se vor abtine. Daca pedeapsa ucigasului ar fi alta decat uciderea, ea nu ar impiedica raul asa cum il impiedica aceasta.

La fel stau lucrurile cu toate pedepsele prescrise de Shari'ah: ele ofera o pilda si au putere de descurajare, ceea ce arata intelepciunea Preainteleptului, Multiertatorului. Cuvantul „viata” este nehotarat pentru a arata maretia si intinderea vietii ocrotite prin aceasta randuiala.

Fiindca adevarata intelepciune a acestei randuieli nu este cunoscuta decat de oamenii cu minti desavarsite si cu intelegere temeinica, Allah li S-a adresat lor in mod deosebit. Aceasta arata ca Allah Preainaltul iubeste ca robii Sai sa-si puna in lucrare gandirea si ratiunea, cugetand la intelepciunile si folosurile cuprinse in randuielile Sale, care dovedesc desavarsirea Sa, desavarsirea intelepciunii Sale, vrednicia Sa de lauda, dreptatea si indurarea Sa vasta.

Cel care se afla intr-o asemenea stare merita sa fie laudat ca unul dintre oamenii inzestrati cu intelegere, carora li S-a adresat Domnul domnilor prin aceasta chemare. Aceasta este o cinste si o virtute indeajuns de mare pentru oamenii care inteleg.

„Pentru ca voi sa deveniti evlaviosi”: cel care isi cunoaste Domnul si cunoaste marile taine, intelepciunile minunate si semnele inalte aflate in religia si Legea Sa este indemnat prin aceasta sa se supuna poruncii lui Allah si sa socoteasca pacatele drept lucruri grave, astfel incat sa le paraseasca. Prin aceasta va merita sa fie dintre cei evlaviosi.