Al-Baqarah · 2:172–173

Versetele 172 si 173

Aceasta este o porunca adresata in mod deosebit dreptcredinciosilor, dupa porunca adresata tuturor oamenilor, deoarece ei sunt cei care se folosesc cu adevarat de porunci si interdictii, datorita credintei lor. Allah le porunceste sa manance lucrurile bune dintre cele cu care i-a inzestrat si sa-I multumeasca pentru binefacere, folosindu-le in ascultarea fata de El si intarindu-se prin ele pentru ceea ce ii apropie de El.

Le-a poruncit ceea ce le-a poruncit si Mesagerilor prin cuvintele: „O, Mesageri! Mancati din lucrurile bune si savarsiti fapte drepte” (al-Mu'minun, 23:51). In acest verset, recunostinta inseamna fapta dreapta. Aici Allah nu a spus „ingaduite”, fiindca dreptcredinciosului i-a ingaduit lucrurile bune din inzestrare fara a-l socoti vinovat pentru ele, iar credinta il opreste sa ia ceea ce nu ii apartine.

„Daca numai pe El Il adorati”, adica multumiti-I. Aceasta arata ca cel care nu-I multumeste lui Allah nu I se inchina numai Lui, iar cel care Ii multumeste I se inchina si implineste ceea ce i s-a poruncit. De asemenea, arata ca mancarea buna este o cauza a faptei drepte si a primirii ei.

Porunca de a multumi vine imediat dupa mentionarea binefacerilor, deoarece recunostinta pastreaza binefacerile existente si atrage binefacerile care lipsesc, dupa cum nerecunostinta impiedica venirea binefacerilor care lipsesc si le inlatura pe cele existente.

Dupa ce Allah Preainaltul a mentionat ingaduirea lucrurilor bune, a mentionat interzicerea lucrurilor necurate si a spus: „El v-a interzis numai mortaciunea”, adica animalul care a murit fara sa fie sacrificat in chipul randuit de Lege. Mortaciunea este necurata si vatamatoare din pricina stricaciunii aflate in ea insasi si fiindca, cel mai adesea, moartea ei vine dintr-o boala, ceea ce sporeste vatamarea. Legiuitorul a exceptat din aceasta regula generala lacusta moarta si pestele marii, care sunt ingaduite si bune.

„Sangele”, adica sangele varsat, asa cum a fost precizat in celalalt verset, si „ceea ce a fost jertfit in numele altcuiva decat Allah”, adica animalul sacrificat pentru altcineva decat Allah, precum cel sacrificat idolilor, statuilor, pietrelor, mormintelor si altora asemenea.

Cele mentionate aici nu cuprind toate lucrurile interzise, ci au fost mentionate pentru a arata felurile lucrurilor necurate, indicate prin sensul expresiei „lucrurile bune”. Toate lucrurile interzise se inteleg din versetul precedent, din cuvintele „ingaduit si bun”, asa cum s-a aratat mai inainte. Allah ne-a interzis aceste lucruri necurate si altele asemenea din blandete fata de noi si pentru a ne feri de ceea ce este vatamator.

Cu toate acestea, „cel silit de nevoie”, adica impins spre lucrul interzis de foame, lipsa hranei ori constrangere, „fara sa doreasca ceea ce este interzis”, adica fara sa caute lucrul interzis desi are putinta sa obtina unul ingaduit sau fara sa se afle sub apasarea foamei, „si fara sa intreaca masura”, adica fara sa depaseasca limita in consumarea lucrului care i-a fost ingaduit din nevoie, nu savarseste pacat.

Cel care este silit, nu poate gasi ceva ingaduit si mananca numai cat cere nevoia, fara sa depaseasca aceasta masura, „nu savarseste niciun pacat”. Odata cu indepartarea pacatului, lucrul revine la randuiala sa de mai inainte. In aceasta stare, omului i se porunceste sa manance; mai mult, i se interzice sa se arunce cu propria mana in pieire si sa se omoare. Atunci ii este obligatoriu sa manance, iar daca renunta sa manance pana cand moare, savarseste pacat si se face vinovat de propria moarte.

Aceasta ingaduinta si usurare vin din indurarea lui Allah Preainaltul fata de robii Sai. De aceea, El a incheiat versetul cu aceste doua Nume nobile, pe deplin potrivite contextului: „Cu adevarat, Allah este Iertator, Milostiv.”

De vreme ce ingaduinta este legata de cele doua conditii, iar omul aflat in aceasta stare s-ar putea sa nu le poata indeplini intocmai, Allah Preainaltul vesteste ca El este Iertator si ii iarta greseala savarsita mai ales intr-o asemenea stare, cand nevoia l-a biruit, iar greutatea i-a tulburat judecata.

In acest verset se afla dovada cunoscutei reguli: „Necesitatile fac ingaduite lucrurile interzise.” Orice lucru interzis la care omul este constrans sa recurga a fost ingaduit pentru el de Stapanitorul Preamilostiv. A Lui este toata lauda si multumirea, la inceput si la sfarsit, in cele vazute si in cele ascunse.