Al-Baqarah · 2:17–20

Versetele 17 la 20

Pilda care se potriveste intocmai starii lor este aceea a unui om care a aprins un foc. Se afla intr-un intuneric adanc si avea mare nevoie de foc, asa ca l-a aprins de la altcineva; nu avea un foc pregatit, ci il luase din alta parte. Cand focul a luminat tot ce se afla in jur, omul a vazut locul in care se gasea si primejdiile din el, s-a simtit in siguranta fata de ele, s-a folosit de foc, s-a bucurat de el si a crezut ca il stapaneste.

Pe cand se afla in aceasta stare, Allah i-a luat lumina. Lumina si bucuria au disparut impreuna, iar el a ramas in intunericul adanc, alaturi de focul mistuitor. Focul si-a pierdut puterea de a lumina, dar si-a pastrat puterea de a arde. Astfel, omul a ramas in mai multe intunericuri: intunericul noptii, intunericul norilor, intunericul ploii si intunericul care vine dupa lumina. In ce stare se va afla un asemenea om?

La fel sunt si acesti ipocriti. Ei au imprumutat focul credintei de la credinciosi, desi credinta nu era o insusire a lor. S-au folosit de el pentru o vreme; prin aceasta, sangele le-a fost crutat, averile le-au ramas in siguranta si au dobandit un anumit fel de siguranta in aceasta lume. In timp ce se aflau astfel, moartea a venit pe neasteptate si le-a luat folosul acelei lumini. Peste ei s-au abatut toate grijile, mahnirile si chinurile: intunericul mormantului, intunericul necredintei, intunericul ipocriziei si intunericurile feluritelor pacate. Dupa toate acestea urmeaza intunericul Focului. Ce rau loc de sedere!

De aceea, Allah Preainaltul spune despre ei: „Surzi”, adica nu aud binele; „muti”, adica nu il rostesc; „orbi”, adica nu vad adevarul. „Ei nu se vor intoarce”, pentru ca au parasit adevarul dupa ce l-au cunoscut si nu se mai intorc la el. Altfel este cel care a parasit adevarul din nestiinta si ratacire: el nu intelege si este mai aproape decat ei de a se intoarce.

Apoi Allah Preainaltul spune: „Sau asemenea celor prinsi intr-o ploaie naprasnica din cer”, adica pilda lor este si aceea a unui om prins intr-o ploaie care coboara din cer din belsug. „Insotita de intunericuri”: intunericul noptii, intunericul norilor si intunericul ploii; „tunet”: sunetul auzit din nori; „si fulger”: lumina stralucitoare vazuta odata cu norii.

„Ori de cate ori le lumineaza” fulgerul in acele intunericuri, „merg prin lumina lui, iar cand se intuneca peste ei, se opresc”, adica raman pe loc.

Aceasta este starea ipocritilor. Cand aud Coranul, poruncile si interdictiile lui, fagaduintele si avertismentele lui, isi pun degetele in urechi si se indeparteaza de poruncile, interdictiile, fagaduintele si avertismentele sale. Avertismentele ii inspaimanta, iar fagaduintele ii tulbura. De aceea se indeparteaza de ele cat pot de mult si le urasc asa cum omul prins in ploaia naprasnica uraste acea ploaie: cand aude tunetul, isi pune degetele in urechi de teama mortii. Acest om poate reusi sa scape; dar cum ar putea ipocritii sa scape, cand Allah ii cuprinde prin puterea si stiinta Sa? Ei nu-I pot scapa si nu-L pot face neputincios. El le pastreaza toate faptele si ii va rasplati pentru ele pe deplin.

Intrucat ei sunt loviti de surzenie, mutenie si orbire launtrica, iar caile credintei le sunt inchise, Allah Preainaltul spune: „Daca Allah ar fi voit, le-ar fi luat auzul si vederea”, adica auzul si vederea trupeasca. Acesta este un avertisment si o amenintare cu pedeapsa din aceasta lume, pentru ca ei sa fie precauti si sa se opreasca de la o parte din raul si ipocrizia lor. „Cu adevarat, Allah are putere asupra tuturor lucrurilor”: nimic nu-L face neputincios. Puterea Sa se arata si prin faptul ca, atunci cand voieste un lucru, il savarseste fara ca cineva sa-L poata impiedica sau infrunta.

In acest verset si in altele asemanatoare se afla un raspuns dat qadaritilor, care sustin ca faptele lor nu intra sub puterea lui Allah Preainaltul. Faptele lor fac parte dintre lucrurile cuprinse in cuvintele: „Cu adevarat, Allah are putere asupra tuturor lucrurilor.”