Al-Baqarah · 2:165–167

Versetele 165 la 167

Cat de frumoasa este legatura acestui verset cu cel dinaintea lui! Dupa ce Allah Preainaltul a lamurit unicitatea Sa, dovezile hotaratoare si argumentele stralucitoare care duc la cunoasterea intemeiata pe certitudine si inlatura orice indoiala, El arata aici ca, in ciuda acestei lamuriri depline, „printre oameni sunt unii care isi iau” dintre fapturi „semeni” ai lui Allah, adica egali si asemanatori, pe care ii pun pe aceeasi treapta cu Allah in adorare, iubire, preamarire si ascultare.

Despre cel aflat intr-o asemenea stare, dupa statornicirea dovezii si lamurirea tawhidului, se cunoaste ca se impotriveste cu incapatanare lui Allah si Ii este vrajmas sau ca se abate de la meditarea asupra semnelor Sale si de la cugetarea la fapturile Sale. El nu are nici cea mai mica scuza, iar hotararea pedepsei a devenit cuvenita pentru el.

Cei care isi iau semeni alaturi de Allah nu ii socotesc egali cu El in creare, inzestrare si carmuire, ci ii pun pe aceeasi treapta cu El in adorare: ii adora pentru ca acestia sa-i apropie de Allah. Cuvintele „isi iau” arata ca Allah nu are niciun semen; numai politeistii au facut din unele fapturi semeni ai Sai, o simpla numire si un cuvant gol de inteles. Allah Preainaltul spune: „Ei Ii fac lui Allah asociati. Spune: «Numiti-i! Ii vestiti oare lui Allah ceva ce El nu cunoaste pe pamant sau sunt numai vorbe lipsite de temei?»” (ar-Ra'd, 13:33); si: „Acestea nu sunt decat niste nume pe care voi si stramosii vostri le-ati dat si pentru care Allah nu a pogorat nicio dovada. Ei nu urmeaza decat banuiala” (an-Najm, 53:23).

Faptura nu este un semen al lui Allah, fiindca Allah este Creatorul, iar tot ceea ce se afla in afara Lui este creat; El este Domnul care daruieste inzestrarea, iar tot ceea ce se afla in afara Lui este inzestrat; Allah este Cel lipsit de orice nevoie, iar voi sunteti cei nevoiasi; El este desavarsit in toate privintele, iar robii au lipsuri in toate privintele; Allah este Cel care aduce folosul si vatamarea, iar faptura nu are prin ea insasi nicio putere asupra folosului, vatamarii sau carmuirii.

Astfel, se cunoaste cu deplina certitudine falsitatea cuvintelor celui care isi ia, in afara lui Allah, dumnezei si semeni, fie ei ingeri, Profeti, oameni drepti, idoli sau orice altceva, si se cunoaste ca Allah este singurul care merita iubirea deplina si smerenia desavarsita. De aceea Allah i-a laudat pe dreptcredinciosi prin cuvintele: „Insa cei care cred Il iubesc mai mult pe Allah”, adica mai mult decat isi iubesc politeistii pe cei pe care ii socotesc egali ai lui Allah. Dreptcredinciosii I-au inchinat numai Lui iubirea lor, pe cand aceia au asociat alte fapturi in iubirea datorata Lui. Ei L-au iubit pe Cel care merita cu adevarat iubirea, iar iubirea fata de El inseamna insasi indreptarea robului, fericirea si izbanda lui.

Politeistii i-au iubit pe cei care nu merita deloc aceasta iubire, iar iubirea lor este insasi nenorocirea robului, stricarea starii sale si destramarea treburilor sale.

De aceea Allah i-a amenintat prin cuvintele: „Daca cei care au savarsit nedreptate ar vedea” - prin luarea unor fapturi drept egali ai lui Allah si supunerea fata de altcineva in afara Domnului robilor, precum si prin nedreptatirea fapturilor, abatandu-le de la calea lui Allah si straduindu-se pentru ceea ce le vatama - „atunci cand vor vedea pedeapsa”, adica atunci cand o vor vedea cu ochii lor in Ziua Invierii, „ca toata puterea Ii apartine lui Allah si ca Allah este aspru in pedeapsa”, ar cunoaste cu deplina certitudine ca toata puterea si taria Ii apartin lui Allah si ca semenii lor nu au nicio putere.

In acea Zi, slabiciunea si neputinta celor pe care ii socoteau egali ai lui Allah li se vor face vadite, spulberand inchipuirile lor din aceasta lume. Ei si-au inchipuit ca acestia au vreo putere de carmuire, ii apropie de Allah si ii duc la El, insa nadejdea lor va fi spulberata, stradania lor va fi zadarnica si asprimea pedepsei li se va cuveni. Semenii lor nu vor indeparta de la ei nimic si nu le vor aduce nici macar un fir de praf de folos. Dimpotriva, vatamarea le va veni chiar din partea celor de la care asteptau folosul.

Cei care au fost urmati se vor lepada de cei care i-au urmat, iar legaturile dintre ei se vor rupe. Legaturile acestea au existat in lume pentru altcineva decat Allah, impotriva poruncii Lui, si s-au intemeiat pe falsitatea lipsita de orice adevar. Faptele lor se vor risipi, starile lor vor pieri si li se va arata ca au fost mincinosi. Faptele de la care asteptau foloase si roade vor deveni pentru ei pricini de regret si parere de rau, iar ei vor ramane vesnic in Foc si nu vor iesi niciodata din el. Mai exista oare o pierdere asemenea acesteia?

Aceasta se petrece fiindca ei au urmat falsitatea, au savarsit fapte intemeiate pe falsitate, si-au pus nadejdea in cel de la care nu se putea astepta nimic si s-au legat de cel pe care nu se puteau bizui. Faptele lor au devenit zadarnice fiindca s-au legat de ceva zadarnic, iar dupa ce s-au dovedit zadarnice, i-a cuprins regretul pentru nadejdea pe care si-o pusesera in ele si le-a adus cea mai mare vatamare.

Cu totul alta este starea celui care se leaga de Allah, Stapanitorul, Adevarul limpede, isi inchina fapta numai Fetei Sale si nadajduieste in folosul venit de la El. Acesta a asezat adevarul la locul lui; faptele sale au fost drepte fiindca s-au intemeiat pe Adevar, iar el a dobandit rodul lucrarii sale si si-a gasit la Domnul sau o rasplata neintrerupta. Allah Preainaltul spune: „Celor care nu cred si ii abat pe altii de la calea lui Allah, El le zadarniceste faptele. Cat despre cei care cred, savarsesc fapte bune si cred in ceea ce i-a fost pogorat lui Muhammad - iar acesta este adevarul de la Domnul lor -, El le sterge faptele rele si le indreapta starea. Aceasta fiindca cei care nu cred urmeaza falsitatea, iar cei care cred urmeaza adevarul de la Domnul lor. Astfel le da Allah oamenilor pildele lor” (Muhammad, 47:1-3).

Atunci, cei care au urmat isi vor dori sa fie trimisi inapoi in aceasta lume pentru a se lepada de cei pe care i-au urmat, parasind asocierea altora cu Allah si intorcandu-se la inchinarea sincera a faptelor numai lui Allah. Insa este cu neputinta: timpul a trecut si nu mai este vreme de amanare si ragaz. Pe langa aceasta, ei sunt mincinosi; daca ar fi trimisi inapoi, s-ar intoarce la lucrurile de la care au fost opriti. Acestea sunt numai vorbe si dorinte pe care le rostesc din manie si ura fata de cei care i-au condus, fiindca acestia s-au lepadat de ei, desi vina le apartine lor insisi.

Capetenia celor urmati in rau este Iblis. Cu toate acestea, atunci cand judecata va fi hotarata, el le va spune celor care l-au urmat: „Allah v-a facut o fagaduinta adevarata, iar eu v-am facut o fagaduinta pe care am incalcat-o. Eu nu am avut nicio putere asupra voastra; doar v-am chemat, iar voi mi-ati raspuns. Nu ma invinuiti pe mine, ci invinuiti-va pe voi insiva” (Ibrahim, 14:22).