Al-Baqarah · 2:164

Versetul 164

Allah Preainaltul vesteste ca in aceste fapturi marete se afla semne, adica dovezi ale unicitatii Creatorului si ale dreptului Sau la adorare, ale maretiei stapanirii Sale, ale indurarii Sale si ale tuturor celorlalte Atribute ale Sale. Ele sunt insa „pentru oamenii care inteleg”, adica pentru cei care isi folosesc mintea in scopul pentru care a fost creata. Robul se foloseste de aceste semne si le recunoaste prin ratiune, cugetare si meditare pe masura darului de ratiune pe care Allah i l-a facut.

In „crearea cerurilor”, in inaltimea, intinderea, trainicia si desavarsirea lor si in soarele, luna si stelele pe care Allah le-a asezat in ele si le-a randuit spre binele robilor, precum si in crearea „pamantului” drept asternut pentru fapturi, pe care ele se pot statornici, pot folosi cele aflate pe el si pot lua aminte, se afla dovezi ca numai Allah creeaza si carmuieste. Ele arata puterea Sa mareata prin care le-a creat, intelepciunea prin care le-a facut trainice si frumoase si le-a randuit, precum si cunoasterea si indurarea prin care a asezat in ele atatea lucruri folositoare fapturilor, atatea mijloace pentru binele lor si pentru trebuintele lor vitale.

In toate acestea se afla cea mai puternica dovada a desavarsirii Sale si a faptului ca numai El merita adorarea, deoarece numai El creeaza, carmuieste si se ingrijeste de treburile robilor Sai.

„Alternarea noptii si a zilei” inseamna succesiunea lor neintrerupta, una luand locul celeilalte, precum si deosebirile dintre ele: caldura, frig sau temperaturi potrivite, durata lunga, scurta sau mijlocie. Ea cuprinde si anotimpurile care se nasc din acestea si prin care sunt randuite cele de folos fiilor lui Adam, animalelor lor si tuturor copacilor si plantelor de pe fata pamantului. Toate se petrec intr-o ordine si sub o carmuire si o supunere care uimesc mintile si pe care nici cei mai inzestrati oameni nu le pot cuprinde. In toate acestea se afla dovezi ale puterii Celui care le schimba, ale cunoasterii, intelepciunii, indurarii Sale vaste, bunatatii Sale atotcuprinzatoare, precum si ale carmuirii si randuielii care Ii apartin numai Lui.

Ele arata maretia Sa, maretia imparatiei si a stapanirii Sale, ceea ce cere ca El sa fie socotit Dumnezeu si adorat, sa fie singurul iubit si preamarit, singurul de care oamenii sa se teama si in care sa nadajduiasca, si ca ei sa-si indrepte toata stradania pentru ceea ce El iubeste si pentru lucrurile care Il multumesc.

In „corabiile care strabat marea” - vasele, ambarcatiunile si altele asemenea - vedem cum Allah i-a inspirat pe robii Sai sa le construiasca si le-a creat mijloacele launtrice si exterioare prin care au dobandit putinta de a le face. Apoi le-a supus aceasta mare intinsa si vanturile care le poarta impreuna cu pasagerii, averile si marfurile aflate in ele, care le sunt de folos oamenilor, le implinesc trebuintele si le asigura mijloacele de trai.

Cine i-a inspirat sa le construiasca, le-a dat putinta si le-a creat uneltele cu care sa lucreze? Cine le-a supus marea si vanturile, ca ele sa o strabata cu ingaduinta Sa si datorita celor pe care El le-a pus in slujba lor? Cine a creat pentru mijloacele de transport de pe uscat si de pe mare focul si metalele care ajuta la purtarea lor si a averilor din ele? S-au petrecut acestea din intamplare? Sau le-a infaptuit singura aceasta faptura slaba si neputincioasa, care a iesit din pantecele mamei fara cunoastere si putere, iar apoi Domnul ei i-a creat puterea si a invatat-o ceea ce a voit sa o invete? Sau le-a supus un singur Domn, Preaintelept si Atotstiutor, Caruia nimic nu-I este cu neputinta si nimic nu-I poate sta impotriva?

Dimpotriva, toate lucrurile s-au supus Stapanirii Sale, s-au smerit inaintea maretiei Sale si s-au plecat puterii Sale covarsitoare. Tot ce se poate spune despre robul slab este ca Allah l-a facut una dintre verigile cauzelor prin care au venit la existenta aceste lucruri marete. Aceasta arata indurarea lui Allah si grija Sa fata de fapturi, ceea ce cere ca toata iubirea, teama, nadejdea, ascultarea, smerenia si preamarirea sa-I apartina numai Lui.

In „apa pe care Allah o coboara din cer”, adica ploaia care coboara din nori, „si prin care da viata pamantului dupa moartea lui”, facand sa rasara felurite roade si plante hranitoare, de care fapturile au neaparata nevoie si fara de care nu pot trai, ce altceva vedem decat dovezi ale puterii Celui care a coborat-o si a facut sa rasara prin ea ceea ce a facut sa rasara, ale indurarii si blandetii Sale fata de robi, ale grijii Sale pentru binele lor si ale marii lor nevoi de El in toate privintele? Nu cere aceasta ca numai El sa fie Dumnezeul si Cel adorat de ei? Nu este aceasta o dovada a invierii mortilor si a rasplatirii lor pentru fapte?

„Si in toate vietuitoarele pe care le raspandeste pe el”, adica in feluritele animale pe care le-a raspandit in toate tinuturile pamantului, se afla dovezi ale puterii, maretiei, unicitatii si stapanirii Sale uriase. El le-a supus oamenilor, ca acestia sa se foloseasca de ele in toate chipurile: din carnea unora mananca si din laptele lor beau; pe altele calaresc; altele slujesc intereselor lor si ii pazesc; iar din altele iau invataminte.

Faptul ca Allah a raspandit pe pamant toate felurile de vietuitoare arata si ca El, Slava Lui, le asigura hrana si Se ingrijeste de mijloacele lor de trai. Nu exista nicio vietuitoare pe pamant a carei inzestrare sa nu fie in seama lui Allah; El ii cunoaste locul de sedere si locul in care este pastrata.

In „schimbarea vanturilor” - reci si calde, de miazazi si de miazanoapte, de rasarit si de apus si din directiile dintre acestea - vedem ca uneori ele starnesc norii, alteori ii aduna, alteori ii fecundeaza, alteori fac sa se reverse ploaia, alteori ii destrama si indeparteaza vatamarea lor, uneori aduc indurare, iar alteori sunt trimise cu pedeapsa.

Cine schimba vanturile in toate aceste feluri, asezand in ele foloase de care robii nu se pot lipsi, si cine le-a supus pentru ca prin ele sa traiasca toate animalele si sa fie sustinuta buna stare a trupurilor, a copacilor, a cerealelor si a plantelor, daca nu Atotputernicul, Preainteleptul, Milostivul, Blandul cu robii Sai, care merita toata smerenia, supunerea, iubirea, intoarcerea si adorarea?

Norii dintre cer si pamant, desi sunt usori si fini, poarta multa apa. Allah ii mana acolo unde voieste, da prin ei viata tinuturilor si robilor, uda dealurile si vaile si coboara apa asupra fapturilor atunci cand au nevoie de ea. Daca multimea ei le-ar face rau, El o opreste de la ei. O coboara din indurare si blandete si o indreapta cu grija si bunatate.

Cat de mare este stapanirea Sa, cat de imbelsugata bunatatea Sa si cat de delicata binefacerea Sa! Nu este oare urat ca robii sa se bucure de inzestrarea Sa si sa traiasca din bunatatea Sa, apoi sa foloseasca toate acestea pentru ceea ce Ii atrage mania si pentru neascultarea Lui? Nu arata aceasta blandetea, rabdarea, iertarea, trecerea Sa cu vederea si marea Sa bunatate? A Lui este toata lauda, la inceput si la sfarsit, in cele launtrice si in cele vazute.

Pe scurt, cu cat omul inzestrat cu ratiune cugeta mai mult la aceste fapturi, isi adanceste gandirea in minunile lucrurilor create si mediteaza mai adanc la aceasta lucrare si la subtilitatea bunatatii si intelepciunii cuprinse in ea, cu atat cunoaste mai bine ca ele au fost create pentru adevar si prin adevar. Ele sunt file pline de semne si carti de dovezi pentru ceea ce Allah a vestit despre Sine si despre unicitatea Sa si pentru ceea ce Mesagerii au vestit despre Ziua de Apoi.

El cunoaste ca ele sunt supuse, fara carmuire proprie si fara putinta de a se impotrivi Celui care le carmuieste si le schimba. Astfel, se cunoaste ca intreaga lume de sus si de jos are nevoie de El si se indreapta numai spre El, iar El este prin Sine lipsit de orice nevoie fata de toate fapturile. Nu exista alta divinitate vrednica de adorare in afara lui Allah si niciun alt Domn in afara Lui.

Apoi Allah Preainaltul spune: