Al-Baqarah · 2:159–162

Versetele 159 la 162

Desi acest verset a fost pogorat cu privire la oamenii Scripturii si la ceea ce au ascuns despre Mesager - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - si despre insusirile lui, randuiala lui are sens general si se aplica oricui ascunde ceea ce Allah a pogorat: „dovezile limpezi”, care arata adevarul si il fac vadit, si „calauzirea”, adica stiinta prin care se dobandeste calauzirea spre calea dreapta si se deosebeste drumul celor ce vor avea parte de desfatare de drumul celor ce vor ajunge in Foc.

Allah a luat legamant de la oamenii cunoasterii ca le vor lamuri oamenilor stiinta Cartii cu care El i-a binecuvantat si ca nu o vor ascunde. Cel care leapada aceasta indatorire se face vinovat de doua rele: ascunderea a ceea ce Allah a pogorat si inselarea robilor lui Allah. Pe acestia „ii blestema Allah”, adica ii indeparteaza si ii alunga de apropierea si indurarea Sa, „si ii blestema cei care blestema”, adica toate fapturile.

Blestemul tuturor fapturilor cade asupra lor fiindca se straduiesc sa-i insele pe oameni, sa le strice religia si sa-i indeparteze de indurarea lui Allah. Ei sunt rasplatiti dupa felul faptei lor. Tot astfel, Allah si ingerii Sai trimit binecuvantari asupra celui care ii invata pe oameni binele; pana si pestele din adancul apei face aceasta, deoarece el se straduieste pentru folosul fapturilor, pentru indreptarea religiei lor si pentru apropierea lor de indurarea lui Allah. Si el este rasplatit dupa felul faptei sale.¹³

Cel care ascunde ceea ce Allah a pogorat se impotriveste poruncii lui Allah si I se opune. Allah le explica oamenilor versetele si le face limpezi, iar acesta se straduieste sa le stearga si sa le ascunda. Lui i se adreseaza aceasta amenintare aspra.

„In afara celor care se pocaiesc”, adica se intorc de la pacatele in care se aflau, cu parere de rau, parasindu-le si hotarandu-se sa nu revina la ele, „isi indreapta faptele”, adica indreapta ceea ce s-a stricat in faptele lor. Nu este de ajuns parasirea raului pana cand nu este savarsit binele. Nici pentru cel care ascunde cunoasterea nu este de ajuns numai atat, pana cand nu face cunoscut ceea ce a ascuns si nu inlocuieste tainuirea cu dezvaluirea adevarului.

Acestuia Allah ii primeste pocainta, fiindca nimic nu-l impiedica sa ajunga la o pocainta primita de Allah. Celui care indeplineste conditiile pocaintei, Allah ii primeste pocainta, caci El este „Primitorul pocaintei”: Se intoarce mereu spre robii Sai cu iertare si trecere cu vederea dupa pacat, atunci cand ei se pocaiesc, si cu bunatate si binefaceri dupa o perioada de lipsuri, atunci cand se intorc la El. El este „Milostivul”, Cel care se caracterizeaza prin indurarea mareata ce cuprinde toate lucrurile. Din indurarea Sa face parte faptul ca le-a daruit reusita de a se pocai si de a se intoarce la El, astfel ca s-au pocait si s-au intors; apoi i-a cuprins cu indurarea Sa, primind aceasta de la ei cu blandete si darnicie. Aceasta este randuiala lui Allah fata de cel care se pocaieste de pacat.

Cat despre cei care nu cred si staruie in necredinta pana cand mor, fara sa se intoarca la Domnul lor, fara sa revina la El si fara sa se pocaiasca la timp, asupra lor se afla „blestemul lui Allah, al ingerilor si al tuturor oamenilor”. Fiindca necredinta lor a devenit o insusire statornica, blestemul asupra lor a devenit, la randul sau, o insusire statornica ce nu dispare, deoarece randuiala exista sau inceteaza odata cu motivul ei.

„Ei vor ramane vesnic sub el”, adica sub blestem sau in pedeapsa, iar cele doua sensuri sunt legate unul de altul. „Pedeapsa nu le va fi usurata”, ci pedeapsa lor va fi permanenta, aspra si neintrerupta, „si nu li se va da niciun ragaz”, fiindca timpul ragazului, care a fost aceasta lume, a trecut si nu le-a mai ramas nicio scuza pe care sa o aduca.