Al-Baqarah · 2:158

Versetul 158

Allah Preainaltul vesteste ca „as-Safa si al-Marwah” - cele doua coline bine cunoscute - „sunt dintre insemnele lui Allah”, adica dintre semnele vazute ale religiei Sale, de care Allah a legat acte de adorare pentru robii Sai. De vreme ce ele sunt dintre insemnele lui Allah, iar Allah a poruncit cinstirea insemnelor Sale prin cuvintele: „Cel care cinsteste insemnele lui Allah - aceasta vine, cu adevarat, din evlavia inimilor” (al-Hajj, 22:32), cele doua texte luate impreuna arata ca as-Safa si al-Marwah sunt dintre insemnele lui Allah si ca preamarirea insemnelor Sale vine din evlavia inimii.

Evlavia este obligatorie pentru fiecare persoana supusa obligatiilor religioase. Aceasta arata ca sa'y-ul intre cele doua coline este o parte obligatorie a Hajj-ului si a 'umrah, asa cum sustine majoritatea invatatilor. Hadithurile profetice si fapta Profetului - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - dovedesc acelasi lucru. El a spus: „Luati de la mine ritualurile voastre.”¹²

„Cel care savarseste Hajj-ul la Casa sau 'umrah nu savarseste niciun pacat daca face sa'y intre ele.” Aceste cuvinte inlatura indoiala si retinerea unor musulmani cu privire la sa'y intre cele doua coline, fiindca in vremea jahiliyyah idolii erau adorati in acele locuri. Allah Preainaltul a inlaturat pacatul pentru a indeparta aceasta indoiala, nu pentru a arata ca sa'y nu ar fi obligatoriu.

Faptul ca inlaturarea pacatului este legata numai de sa'y savarsit in timpul Hajj-ului si al 'umrah arata ca nu exista un sa'y voluntar si de sine statator; el se savarseste numai impreuna cu Hajj-ul sau cu 'umrah. In aceasta privinta, el se deosebeste de tawaf-ul in jurul Casei, care este randuit atat in cadrul Hajj-ului si al 'umrah, cat si ca act de adorare de sine statator.

Sa'y, stationarea la 'Arafah si Muzdalifah si aruncarea pietricelelor la jamarat tin de ritual. Daca ar fi savarsite in afara unui ritual, ar fi o inovatie religioasa. Inovatia este de doua feluri: primul inseamna adorarea lui Allah printr-un act pe care El nu l-a legiferat deloc; al doilea inseamna adorarea lui Allah printr-un act pe care El l-a legiferat intr-un anumit chip, dar care este savarsit in alt chip decat cel randuit. Acest caz face parte din al doilea fel.

„Iar cel care savarseste de bunavoie un bine”, adica implineste cu sinceritate fata de Allah Preainaltul un act de ascultare precum Hajj-ul, 'umrah, tawaf-ul, rugaciunea, postul sau altul asemenea, atunci acesta este un bine pentru el. Cuvintele arata ca, pe masura ce robul sporeste in ascultarea fata de Allah, sporesc binele sau, desavarsirea lui si rangul lui la Allah, pe masura ce credinta sa sporeste.

Restrangerea actului voluntar la ceea ce este bun mai arata ca omul care savarseste de bunavoie inovatii pe care Allah si Mesagerul Sau nu le-au legiferat nu dobandeste decat osteneala zadarnica. Aceasta nu este un bine pentru el, ci poate fi un rau, daca o face in mod voit si stiind ca fapta nu este legiferata.

„Cu adevarat, Allah este Cel care rasplateste binele, Atotstiutorul.” Ash-Shakir si ash-Shakur se numara printre Numele lui Allah Preainaltul. Ele arata ca El primeste de la robii Sai fapta mica si le daruieste pentru ea o rasplata uriasa. Cand robul Sau implineste poruncile si I se supune, Allah il ajuta sa faca aceasta, il lauda si il cinsteste si ii daruieste drept rasplata lumina, credinta si largime sufleteasca, putere si vioiciune in trup, mai multa binecuvantare si mai mult spor in toate aspectele vietii sale, precum si mai multa reusita in faptele sale. Dupa aceea, robul va veni inaintea Domnului sau si va gasi rasplata Vietii de Apoi deplina si pastrata, fara ca aceste daruri sa o fi imputinat.

Din felul in care Allah rasplateste binele robului Sau face parte si faptul ca celui care paraseste ceva pentru Allah El ii daruieste ceva mai bun in schimb, iar de cel care se apropie de El cu o palma, El Se apropie cu un cot; iar de cel care se apropie de El cu un cot, El Se apropie cu o intindere a ambelor brate. Celui care vine la El mergand, El ii vine in graba, iar cel care face negot cu El dobandeste castiguri inmultite de multe ori. Desi El este Cel care rasplateste binele, este si Atotstiutorul: stie cine merita rasplata deplina, potrivit intentiei, credintei si evlaviei sale, si cine nu este astfel. El cunoaste faptele robilor si nu le lasa sa se piarda, ci ei le vor gasi sporite in cel mai deplin chip, potrivit intentiilor lor, pe care Atotstiutorul, Preainteleptul le-a cunoscut.