Al-Baqarah · 2:145

Versetul 145

Datorita grijii sale desavarsite pentru calauzirea fapturilor, Profetul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - isi dadea toata silinta sa le ofere sfat sincer, ii chema cu blandete spre calauzire si se intrista cand ei nu se supuneau poruncii lui Allah. Printre necredinciosi se aflau unii care se razvrateau impotriva poruncii lui Allah, se purtau cu trufie fata de Mesagerii Sai si paraseau calauzirea in mod voit si nedrept. Printre acestia se numarau evreii si crestinii, oamenii Scripturii de mai inainte, care nu au crezut in Muhammad - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - desi cunosteau cu certitudine adevarul, nu din nestiinta.

De aceea Allah Preainaltul l-a instiintat: „Chiar daca le-ai aduce celor carora li s-a daruit Scriptura toate semnele”, adica orice dovada si argument care iti confirma cuvintele si lamureste lucrul spre care ii chemi, „ei nu vor urma qiblah ta”, adica nu te vor urma pe tine, fiindca a urma qiblah Profetului inseamna a-l urma pe el. Qiblah este mentionata deoarece ea era pricina discutiei. Ei se poarta astfel pentru ca sunt incapatanati: au cunoscut adevarul, dar l-au parasit. Semnele ii folosesc numai celui care cauta adevarul, insa acesta ii este neclar; semnele limpezi ii pot lamuri adevarul. Cat despre cel care s-a hotarat sa nu urmeze adevarul, pentru el nu mai exista nicio cale.

Mai mult, intre ei existau deja deosebiri: unii nu urmau qiblah celorlalti. De aceea nu este de mirare ca ei nu urmeaza qiblah ta, o, Muhammad, de vreme ce sunt vrajmasi adevarati si plini de invidie.

Cuvintele: „Nici tu nu vei urma qiblah lor” sunt mai puternice decat formularea: „Nu urma qiblah lor”, deoarece arata ca Profetul - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa - se deosebeste de ei in mod statornic, astfel incat nu se poate intampla sa le urmeze qiblah. Allah nu a spus: „chiar daca ei ar aduce toate semnele”, fiindca ei nu au nicio dovada pentru ceea ce spun. Tot astfel, atunci cand adevarul a devenit limpede prin dovezi care aduc certitudine, nu mai este obligatoriu sa se raspunda fiecarei indoieli ridicate impotriva lui, caci indoielile nu au sfarsit. Se stie ca ele sunt false, deoarece orice lucru potrivnic adevarului limpede este fals; inlaturarea lor este, prin urmare, un lucru facut in plus.

„Daca le-ai urma dorintele” - Allah a spus „dorintele lor”, nu „religia lor”, fiindca lucrul pe care il urmeaza nu este decat dorinta sufletului. Chiar si in sinea lor stiu ca acesta nu este religie. Cel care paraseste religia urmeaza neaparat dorinta, dupa cum spune Allah Preainaltul: „L-ai vazut pe cel care si-a luat propria dorinta drept dumnezeu?” (al-Jathiyah, 45:23).

„Dupa cunoasterea care ti-a venit”, adica dupa ce ai cunoscut ca tu urmezi adevarul, iar ei falsitatea. „Atunci”, adica daca i-ai urma. Aceasta precizare impiedica despartirea propozitiei de ceea ce o preceda, chiar si in intelegerea celui care o citeste. „Ai fi, cu adevarat, dintre cei nedrepti”, adica ai intra si te-ai numara printre ei. Ce nedreptate poate fi mai mare decat a celui care cunoaste adevarul si falsitatea, dar alege falsitatea in locul adevarului? Desi aceste cuvinte ii sunt adresate Profetului - pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa -, comunitatea sa este cuprinsa in ele. Daca pana si el - fereasca Allah de aceasta - ar deveni nedrept savarsind un asemenea lucru, in ciuda rangului sau inalt si a numeroaselor sale fapte bune, cu atat mai mult ar fi nedrept oricine altcineva.