Maryam · 19:76

Versetul 76

Dupa ce a pomenit ca le prelungeste ragazul nelegiuitilor in ratacirea lor, Allah spune ca, prin Harul si Mila Sa, ii sporeste in calauzire pe cei calauziti. Calauzirea cuprinde stiinta folositoare si fapta dreapta. Cel care urmeaza o cale in stiinta, credinta si fapta dreapta va primi de la Allah o sporire, o usurare si daruri care nu sunt rodul nemijlocit al propriei stradanii. Aceasta dovedeste ca credinta sporeste si scade, asa cum au spus inaintasii drepti.

Allah spune: „Pentru ca cei care cred sa sporeasca in credinta” [al-Muddaththir, 74:31] si: „Cand li se recita Versetele Sale, ele le sporesc credinta” [al-Anfal, 8:2]. Si realitatea dovedeste aceasta, caci credinta inseamna cuvantul inimii si al limbii, fapta inimii, a limbii si a membrelor, iar credinciosii se deosebesc foarte mult in toate acestea.

„Iar faptele drepte care raman” sunt faptele care nu se intrerup atunci cand celelalte lucruri se intrerup si care nu pier. Aici intra rugaciunea, zakah, postul, Hajjul, 'umrah, recitarea Coranului, rostirea tasbihului, takbirului, tahmidului si tahlilului, binefacerea fata de fapturi si celelalte fapte ale inimii si ale trupului.

Aceste fapte au „la Domnul tau o rasplata mai buna si un sfarsit mai bun”, adica au la Allah o rasplata mai buna, iar folosul si rodul lor pentru cel care le savarseste sunt mai mari. Comparativul „mai buna” este folosit aici fara a presupune ca celelalte fapte ar aduce vreun bine: in afara faptelor drepte care raman, nu exista o fapta care sa-i aduca omului folos ori a carei rasplata sa dainuie. Legatura dintre cele doua pasaje — si Allah stie cel mai bine — este aceea ca Allah a pomenit faptele drepte care raman dupa ce a aratat ca nelegiuitii au socotit averea, copiii si buna stare lumeasca drept semn al bunei stari a celui care le are. El arata ca nu este asa cum sustin ei; fapta care este semnul fericirii si izvorul izbavirii este fapta pe care Allah o iubeste si de care este multumit.