Maryam · 19:41–50

Versetele 41 la 50

Aceasta Carte limpede, aceasta Pomenire plina de intelepciune, este cea mai mareata, mai virtuoasa si mai inalta dintre carti. Relatarile ei sunt cele mai adevarate, mai drepte si mai folositoare. Poruncile si interdictiile ei sunt cele mai marete, mai drepte si mai echitabile. Rasplatirile, fagaduintele si amenintarile ei sunt cele mai adevarate si arata deplin intelepciunea, dreptatea si harul. Profetii si trimisii pomeniti in ea sunt cei mai desavarsiti si mai virtuosi.

De aceea, Cartea repeta adesea istoriile profetilor pe care Allah i-a ales, le-a ridicat rangul si a inaltat pomenirea lor prin adorarea, iubirea si intoarcerea lor la Allah, prin implinirea drepturilor Lui si ale robilor, prin chemarea oamenilor la Allah, rabdarea lor pe aceasta cale si prin treptele inalte si salasurile alese pe care le-au dobandit. In aceasta sura, Allah pomeneste mai multi profeti si ii porunceste Trimisului Sau sa-i pomeneasca. Pomenirea lor inseamna lauda adusa lui Allah si lor, arata Harul si Bunatatea Lui fata de ei si ii indeamna pe oameni sa creada in ei, sa-i iubeasca si sa le urmeze exemplul.

„Pomeneste-l in Carte pe Ibrahim. Cu adevarat, el era un om al adevarului, un profet.” Allah a reunit pentru el vrednicia adevarului desavarsit si profetia. Siddiq este cel pe deplin statornic in adevar: sincer si drept in cuvinte, fapte si stari, care crede in tot ceea ce i se porunceste sa creada. Aceasta presupune o cunoastere mare care ajunge la inima, lucreaza in ea si da nastere certitudinii si faptelor drepte, implinite in chip desavarsit.

Ibrahim, Pacea fie asupra lui, este cel mai virtuos dintre toti profetii dupa Muhammad. El este al treilea parinte al neamurilor alese, iar Allah a asezat profetia si Cartea printre urmasii sai. El i-a chemat pe oameni la Allah si a rabdat chinurile mari pe care le-a intalnit. I-a chemat pe cei apropiati si pe cei indepartati si s-a straduit cat a putut in chemarea tatalui sau.

Allah pomeneste dialogul sau cu tatal sau: „O, tata al meu, de ce adori ceva care nu aude, nu vede si nu-ti foloseste la nimic?” El i-a aratat uratenia adorarii idolilor. Acestia sunt nedesavarsiti, atat in fiinta lor, cat si in ceea ce pot face: nu aud, nu vad si nu pot aduce nici folos, nici vatamare celui care ii adora, ba nici macar nu-si pot aduce folos lor insisi si nu pot indeparta raul de la ei. Aceasta este o dovada limpede, potrivit ratiunii si Legii, ca adorarea lucrului neputincios in fiinta si in fapte este urata.

Aceasta arata ca Acela care trebuie adorat si Caruia I se cuvine adorarea este Cel Desavarsit, de la Care robii primesc toate binecuvantarile si Care singur indeparteaza raul de la ei: Allah Preainaltul.

„O, tata al meu, mi-a venit o cunoastere care nu ti-a venit tie.” Cu alte cuvinte: nu ma dispretui spunand ca sunt fiul tau si ca tu ai o cunoastere pe care eu nu o am. Allah mi-a daruit o cunoastere pe care tie nu ti-a daruit-o. Scopul acestei afirmatii este: „Urmeaza-ma, iar eu te voi calauzi pe o cale dreapta”, o cale cumpanita si dreapta: adorarea numai a lui Allah, fara partener, si ascultarea de El in toate starile.

Acesta este un exemplu al blandetii in vorbire. Ibrahim nu i-a spus: eu sunt invatat, iar tu esti nestiutor, ori: tu nu ai nicio cunoastere. El a spus ca are o cunoastere si ca tatal sau are si el o cunoastere, insa ceea ce ajunsese la el nu ajunsese la tatal lui; de aceea acesta trebuia sa urmeze dovada si sa i se supuna.

„O, tata al meu, nu-l adora pe Shaytan.” Cel care adora altceva in afara lui Allah il adora de fapt pe Shaytan, asa cum spune Allah: „Oare nu v-am poruncit voua, fii ai lui Adam, sa nu-l adorati pe Shaytan? Cu adevarat, el va este un dusman vadit” [Ya-Sin, 36:60]. „Cu adevarat, Shaytan este razvratit fata de Cel Milostiv.” Cel care ii urmeaza pasii il ia drept aliat si se razvrateste fata de Allah asemenea lui.

Legarea razvratirii de Numele „Cel Milostiv” arata ca pacatele il impiedica pe rob sa dobandeasca Mila lui Allah si inchid inaintea lui portile ei, dupa cum ascultarea este una dintre cele mai mari cai de dobandire a Milei Sale.

De aceea Ibrahim a spus: „O, tata al meu, ma tem ca te va atinge o pedeapsa de la Cel Milostiv”, din pricina staruintei tale in necredinta si razvratire, „si vei ajunge un aliat al lui Shaytan” in lumea aceasta si in Viata de Apoi, coborand in salasurile lui urate si urmand caile lui rele.

In chemarea tatalui sau, Ibrahim, Prietenul apropiat al lui Allah, a inaintat de la un indemn la altul, incepand cu cel mai usor de primit. Mai intai i-a vestit cunoasterea sa si i-a aratat ca ea cerea urmarea lui; daca il urma, era calauzit pe calea dreapta. Apoi i-a interzis adorarea lui Shaytan si i-a aratat vatamarile ei. Dupa aceea l-a avertizat cu pedeapsa lui Allah daca ramanea in starea lui si i-a vestit ca va deveni un aliat al lui Shaytan.

Aceasta chemare plina de mila nu i-a fost de folos celui nefericit. El a raspuns ca un nestiutor: „Te lepezi de dumnezeii mei, o, Ibrahim?” S-a mandrit cu dumnezeii sai de piatra, idolii, si l-a mustrat pe Ibrahim pentru ca se lepadase de ei. Aceasta venea din nestiinta desavarsita si din cea mai grea necredinta: el se mandrea cu adorarea idolilor si chema la ea.

„Daca nu incetezi”, adica daca nu incetezi sa-i defaimi pe dumnezeii mei si sa ma chemi la adorarea numai a lui Allah, „te voi ucide cu pietre”, „Pleaca de la mine pentru multa vreme!”, adica nu-mi mai vorbi multa vreme.

Ibrahim i-a raspuns in felul robilor Celui Milostiv atunci cand li se adreseaza cei nestiutori. Nu l-a insultat, ci a avut rabdare si nu i-a raspuns cu ceva neplacut. El a spus: „Pace asupra ta!”, adica vei fi ferit din partea mea de cuvinte rele, insulte si orice lucru pe care il urasti. „Voi cere iertare pentru tine de la Domnul meu; cu adevarat, El este Binevoitor fata de mine”, adica voi continua sa-L rog pe Allah sa te calauzeasca si sa te ierte, calauzindu-te la Islam, prin care se dobandeste iertarea.

„Cu adevarat, El este Binevoitor fata de mine”, adica El este Indurator si plin de bunatate fata de mine si imi poarta grija. Ibrahim a continuat sa ceara iertare pentru tatal sau, nadajduind ca Allah il va calauzi. Cand i s-a aratat limpede ca acesta era un vrajmas al lui Allah si ca nimic nu-i va fi de folos, a incetat sa mai ceara iertare pentru el si s-a lepadat de el.

Allah ne-a poruncit sa urmam credinta lui Ibrahim. Cel care ii urmeaza calea trebuie sa-i urmeze si purtarea in chemarea la Allah: sa cheme cu stiinta, intelepciune, blandete si ingaduinta, sa treaca de la o treapta la alta, sa rabde in aceasta lucrare si sa nu se plictiseasca de ea, sa rabde vatamarea pe care o intampina din partea fapturilor prin cuvinte si fapte si sa raspunda prin iertare, ingaduinta si bunatate in cuvinte si fapte.

Cand Ibrahim si-a pierdut nadejdea ca tatal si poporul sau vor crede, el a spus: „Ma voi indeparta de voi si de cei pe care ii chemati in afara lui Allah”, adica de voi, de idolii vostri si de dumnezeii vostri. „Si Il voi chema pe Domnul meu.” Aceasta chemare cuprinde adorarea si rugaciunea prin care robul cere ceea ce are nevoie. „Nadajduiesc ca chemarea mea catre Domnul meu nu va ramane fara raspuns”, adica nadajduiesc ca Domnul meu ma va face fericit raspunzandu-mi la rugaciune si primindu-mi faptele.

Aceasta este purtarea celui care nu mai nadajduieste ca oamenii chemati de el se vor indrepta. Cand ei isi urmeaza poftele, indemnurile nu le mai folosesc, iar ei staruie in ratacirea lor oarba, el ramane sa se ingrijeasca de indreptarea propriului suflet, nadajduieste primirea din partea Domnului sau si se fereste de rau si de cei care il savarsesc.

Despartirea omului de patrie, de tot ceea ce ii este familiar, de familie si de popor este unul dintre cele mai grele lucruri pentru suflet, din multe pricini cunoscute, intre care despartirea de cei prin care se simte sprijinit si intarit. Insa celui care lasa un lucru pentru Allah, Allah ii daruieste in schimb ceva mai bun. Ibrahim s-a indepartat de poporul sau, iar Allah a spus despre el: „Cand s-a indepartat de ei si de cei pe care ii adorau in afara lui Allah, Noi i-am daruit pe Ishaq si Ya'qub si i-am facut pe fiecare profet.” Fiecare dintre Ishaq si Ya'qub a fost facut profet. Astfel, Ibrahim a primit in dar acesti oameni drepti, trimisi la oameni, pe care Allah i-a deosebit prin Revelatia Sa, i-a ales pentru Mesajul Sau si i-a ales dintre toate lumile.

„Le-am daruit din Mila Noastra” lui Ibrahim si urmasilor sai, Ishaq si Ya'qub. Aceasta cuprinde tot ceea ce Allah le-a daruit prin Mila Sa: cunoastere folositoare, fapte drepte si urmasi numerosi, printre care s-au aflat multi profeti si oameni drepti. „Si le-am dat o pomenire inalta si adevarata.” Aceasta face parte tot din Mila pe care Allah le-a daruit-o, caci Allah a fagaduit fiecarui binefacator ca ii va raspandi o lauda adevarata, potrivit bunatatii sale. Acestia au fost conducatorii celor care fac bine, asa ca Allah le-a raspandit o lauda frumoasa, adevarata, nu mincinoasa, vadita, nu ascunsa. Pomenirea lor a umplut tinuturile, lauda si iubirea lor au umplut inimile, iar limbile i-au pomenit cu lauda. Ei au devenit pilde pentru cei care ii urmeaza si conducatori pentru cei calauziti. Pomenirea lor ramane vie de-a lungul veacurilor. Acesta este Harul lui Allah, pe care il daruieste cui voieste, iar Allah este Stapanul Harului nemarginit.