Al-Kahf · 18:9–12

Versetele 9 la 12

Intrebarea „Oare crezi ca oamenii pesterii si ai inscriptiei au fost mai uimitori decat celelalte Semne ale Noastre?” are sens de negare. Nu socoti ca povestea lor si ceea ce li s-a intamplat au fost ceva fara precedent intre Semnele lui Allah ori singurul semn stralucit al Intelepciunii Sale. Allah a aratat multe Semne minunate si uimitoare, asemenea acestuia si chiar mai mari, si le arata neincetat robilor Sai Semne in univers si in ei insisi, prin care adevarul se deosebeste de falsitate si calauzirea de ratacire.

Aceasta negare nu inseamna ca povestea oamenilor pesterii nu a fost uimitoare; ea este unul dintre Semnele minunate ale lui Allah. Sensul este ca minunile sunt multe, iar limitarea uimirii numai la aceasta poveste, cu ignorarea celorlalte, arata lipsa stiintei si a ratiunii. Credinciosul trebuie sa cugete la toate Semnele la care Allah cheama, caci aceasta este cheia credintei si drumul catre stiinta si certitudine.

Allah ii numeste „oamenii pesterii si ai inscriptiei”. Pestera era o cavitate intr-un munte. Inscriptia era documentul in care au fost scrise numele si povestea lor; ei au ramas mult timp in pestera. Apoi Allah relateaza pe scurt povestea, dupa care o infatiseaza in amanunt.

„Cand tinerii s-au adapostit in pestera”, cautand sa se apere si sa se indeparteze de prigoana poporului lor, au spus: „Doamne, daruieste-ne Mila de la Tine”, adica intareste-ne, pazeste-ne de rau si ajuta-ne sa savarsim binele; „si pregateste-ne, in situatia noastra, calea cea dreapta”, adica usureaza-ne ceea ce este mai bun pentru noi si indreapta-ne toate treburile religioase si lumesti. Ei au unit stradania si fuga de prigoana spre un loc unde se puteau ascunde cu implorarea lui Allah si cererea ajutorului Sau, aratand ca nu se bizuiau pe ei insisi ori pe oameni.

Allah le-a raspuns rugaciunii si i-a salvat printr-un mijloc la care nu se asteptau. „Le-am acoperit urechile in pestera pentru multi ani”, adica trei sute noua ani. Prin acest somn inimile lor au fost pazite de tulburare si frica, iar ei au fost feriti de poporul lor, ca sa devina un Semn limpede.

„Apoi i-am trezit” din somn „ca sa aratam care dintre cele doua grupuri socoteste mai bine cat au ramas acolo”. Este asemenea cuvintelor: „Astfel i-am trezit, ca sa se intrebe unii pe altii.” [al-Kahf, 18:19] Cunoasterea timpului petrecut acolo si socotirea lui corecta duc la recunoasterea desavarsirii Puterii, Intelepciunii si Milei lui Allah. Daca ar fi ramas adormiti, povestea lor nu ar fi fost cunoscuta.