Al-Kahf · 18:75–82

Versetele 75 la 82

Al-Khidr i-a spus, mustrandu-l si amintindu-i cele convenite: „Nu ti-am spus ca nu vei putea avea rabdare cu mine?” Musa i-a raspuns: „Daca te voi mai intreba despre ceva dupa aceasta, sa nu ma mai lasi sa te insotesc”, adica vei avea o justificare pentru a te desparti de mine. „Ai primit din partea mea o scuza deplina”, caci ti-am dat un motiv intemeiat si tu nu ai fost neglijent fata de mine.

Au mers pana cand au ajuns la oamenii unei cetati. Le-au cerut hrana, adica le-au cerut sa-i primeasca drept oaspeti, dar ei nu i-au ospatat. Acolo au gasit un zid gata sa se prabuseasca, adica stricat si pe cale sa cada, iar al-Khidr l-a ridicat din nou, refacandu-l. Musa i-a spus: „Daca ai fi voit, ai fi putut primi o plata pentru aceasta.” Oamenii acelei cetati nu-i ospatasera, desi aceasta era o indatorire a lor, iar el reconstruia zidul fara plata, desi ar fi putut sa o primeasca! Atunci Musa, pacea fie asupra lui, nu si-a tinut fagaduinta, iar al-Khidr a avut un motiv intemeiat sa se desparta de el. I-a spus: „Aceasta este despartirea dintre mine si tine”, caci tu insuti ai pus aceasta conditie si acum nu mai ai nicio scuza si nu mai exista loc pentru continuarea insotirii. „Iti voi spune talcuirea lucrurilor cu care nu ai putut avea rabdare”, adica iti voi explica faptele pe care mi le-ai reprosat, scopurile pe care le-am urmarit si urmarile lor.

„Cat despre corabie”, pe care am gaurit-o, „ea apartinea unor oameni saraci care lucrau pe mare”, ceea ce cerea blandete si mila fata de ei. „Am voit sa o stric, fiindca inaintea lor se afla un rege care lua cu forta orice corabie.” Drumul lor trecea pe la acel rege nedrept, care lua cu forta orice corabie buna si fara defect ce trecea pe acolo. De aceea am voit sa o gauresc, ca sa aiba un defect si sa scape astfel de acel asupritor.

„Cat despre baiat”, pe care l-am ucis, „parintii lui erau dreptcredinciosi si ne-am temut ca el ii va coplesi prin razvratire si necredinta.” Fusese randuit ca, daca acel baiat ar fi ajuns la maturitate, sa-i impinga pe parintii lui la razvratire si necredinta: fie din pricina iubirii lor pentru el, fie pentru ca ar fi avut nevoie de el, fie pentru ca el insusi i-ar fi silit la aceasta. L-am ucis fiindca stiam acest lucru, pentru a pazi religia parintilor sai credinciosi. Ce folos poate fi mai mare decat acest folos insemnat? Desi fapta le pricinuia suferinta si ii lipsea de copilul lor, Allah avea sa le daruiasca un urmas mai bun decat el. De aceea a spus: „Am voit ca Domnul lor sa le dea in schimb unul mai bun decat el in curatie si mai apropiat in mila”, adica un copil drept, curat si care pastreaza legaturile de rudenie. Caci baiatul ucis, daca ar fi ajuns la maturitate, s-ar fi purtat cu ei cu cea mai mare neascultare, impingandu-i la necredinta si razvratire.

„Cat despre zid, el apartinea celor doi baieti orfani din cetate. Sub el se afla o comoara a lor, iar tatal lor fusese un om drept.” Cei doi erau mici si isi pierdusera tatal, iar starea lor cerea blandete si mila. Allah i-a ocrotit si din pricina dreptatii tatalui lor. „Domnul tau a voit ca ei sa ajunga la maturitate si sa-si scoata comoara.” De aceea al-Khidr a daramat zidul, a scos comoara care se afla sub el, apoi l-a refacut si l-a ridicat la loc fara plata. Aceasta a fost „o mila de la Domnul tau”, o mila pe care Allah i-a daruit-o robului Sau al-Khidr.

Al-Khidr a spus: „Nu am facut aceasta din voia mea.” Nu a savarsit aceste fapte din proprie initiativa ori numai dupa voia sa, ci prin Mila si porunca lui Allah. „Aceasta”, ceea ce ti-am explicat, „este talcuirea lucrurilor cu care nu ai putut avea rabdare.” In aceasta povestire minunata si insemnata se afla numeroase foloase, hotarari si principii, dintre care vom arata cateva, cu ajutorul lui Allah.

Printre ele se numara virtutea stiintei si a calatoriei pentru dobandirea ei. Stiinta este cel mai important lucru, iar Musa a strabatut o distanta mare si a indurat oboseala, parasind pentru o vreme propovaduirea si indrumarea fiilor lui Isra'il, ca sa-si sporeasca stiinta.

Printre ele se numara inceperea cu lucrul cel mai important, apoi cu cel care ii urmeaza in importanta. Sporirea propriei stiinte este mai importanta decat parasirea acestui lucru pentru a te ocupa numai cu predarea, fara sa-ti mai imbogatesti cunostintele. Iar reunirea celor doua este mai desavarsita.

Printre ele se numara ingaduinta de a lua un slujitor in calatorie si acasa, pentru a se putea odihni si pentru indeplinirea treburilor, dupa cum a facut Musa.

Printre ele se numara faptul ca, atunci cand omul pleaca pentru dobandirea stiintei, pentru jihad ori pentru o alta lucrare si exista un folos in vestirea scopului si destinatiei sale, este mai bine sa le spuna. Aceasta il pregateste pentru drum si il face sa lucreze cu intelegere, ii trezeste dorul pentru tinta cautata si ii usureaza fapta. Asa a spus Musa: „Nu ma voi opri pana nu voi ajunge la locul unde se intalnesc cele doua mari, chiar daca voi merge ani indelungati.” Profetul le-a spus Companionilor tinta expeditiei de la Tabuk, desi de obicei ascundea directia. Aceasta se face potrivit folosului: daca folosul cere dezvaluirea scopului, acesta se dezvaluie; daca cere pastrarea lui in taina, el se pastreaza in taina.

Printre ele se numara atribuirea lui Shaytan a raului si a pricinilor acestuia, intrucat el ispiteste si infrumuseteaza raul, chiar daca toate lucrurile se petrec prin hotararea si randuirea lui Allah. Slujitorul lui Musa a spus: „Numai Shaytan m-a facut sa uit sa ti-l pomenesc.”

Printre ele se numara ingaduinta ca omul sa spuna adevarul despre starea sa, anume ca este obosit, flamand ori insetat, fara ca aceasta sa fie plangere si nemultumire. Musa a spus: „Cu adevarat, am intampinat oboseala in aceasta calatorie a noastra.”

Printre ele se numara faptul ca este recomandat ca slujitorul sa fie istet, atent si capabil sa implineasca bine treburile incredintate lui.

Printre ele se numara faptul ca este recomandat ca stapanul sa-l hraneasca pe slujitorul sau din aceeasi mancare pe care o mananca el si ca amandoi sa manance impreuna. Din cuvintele lui Musa „adu-ne mancarea” se intelege ca hrana era pentru amandoi.

Printre ele se numara faptul ca ajutorul coboara asupra robului potrivit implinirii poruncii incredintate lui. Cel care urmeaza porunca lui Allah primeste un ajutor pe care altul nu-l primeste. Cuvintele „cu adevarat, am intampinat oboseala in aceasta calatorie a noastra” se refera la drumul de dupa depasirea locului unde se intalnesc cele doua mari. Inainte de aceasta, Musa nu se plansese de oboseala, desi calatoria fusese lunga, fiindca acela era drumul urmat pentru scopul adevarat. Ultima parte a calatoriei pare sa fi durat doar o parte dintr-o zi: au pierdut pestele cand s-au adapostit langa stanca si, dupa cate se intelege, au petrecut noaptea acolo. Apoi au pornit a doua zi, iar cand a venit vremea mesei, Musa i-a spus slujitorului sau: „Adu-ne mancarea.” Atunci acesta si-a amintit ca uitase pestele chiar in locul catre care se indreptasera.

Printre ele se numara faptul ca acel rob pe care l-au intalnit nu era profet, ci un rob drept, pentru ca Allah l-a descris prin robie si a pomenit binefacerea Sa asupra lui prin mila si stiinta, fara sa pomeneasca trimiterea ori profetia lui. Daca ar fi fost profet, ar fi pomenit acest lucru asa cum a facut-o in cazul altora. Cuvintele lui de la sfarsitul povestirii, „nu am facut aceasta din voia mea”, nu dovedesc ca ar fi fost profet, ci arata inspiratia si insuflarea care pot fi daruite si altora decat profetilor. Allah spune: „I-am inspirat mamei lui Musa: Alapteaza-l” [al-Qasas, 28:7] si: „Domnul tau i-a inspirat albinei: Fa-ti case in munti” [an-Nahl, 16:68].

Printre ele se numara faptul ca stiinta pe care Allah o daruieste robilor Sai este de doua feluri. Una se dobandeste prin stradanie si sarguinta; cealalta este o stiinta daruita direct de Allah, pe care El o ofera acelor robi ai Sai asupra carora Isi revarsa Harul. El spune: „si pe care il invatasem stiinta de la Noi”.

Printre ele se numara buna-cuviinta celui care invata fata de invatator si vorbirea sa blanda. Musa i-a spus: „Pot sa te urmez, ca sa ma inveti din indrumarea dreapta pe care ai fost invatat?” El a cerut voie, ca si cum ar fi spus: imi ingadui sa fac aceasta sau nu? A marturisit ca urma sa invete de la el si si-a aratat nevoia fata de stiinta invatatorului. Aceasta este contrara purtarii celui care i se adreseaza invatatorului cu asprime si trufie, fara sa-si arate nevoia fata de stiinta lui, ci pretinzand ca doar coopereaza cu el. Unii pot ajunge sa creada ca ei sunt cei care ii invata pe invatatori, desi aceasta este culmea nestiintei. Smerenia fata de invatator si aratarea nevoii de indrumarea sa se numara printre cele mai folositoare cai pentru elev.

Printre ele se numara smerenia celui mai virtuos, care invata de la cineva mai prejos decat el: Musa era, fara indoiala, mai virtuos decat al-Khidr. De asemenea, invatatul virtuos poate invata un domeniu in care nu este iscusit de la cel care il stapaneste bine, chiar daca acesta este cu multe trepte mai prejos in stiinta. Musa, pacea fie asupra lui, se numara printre trimisii cu hotarare statornica, carora Allah le-a daruit o stiinta pe care nu a dat-o altora. In acest domeniu aparte insa, al-Khidr avea cunostinte pe care Musa nu le avea; de aceea Musa a dorit cu ravna sa invete de la el. Tot astfel, invatatul in jurisprudenta si hadith care are lipsuri in gramatica, morfologie ori intr-o alta stiinta nu trebuie sa se fereasca sa invete de la cel care o stapaneste, chiar daca acela nu este invatat in hadith sau jurisprudenta.

Printre ele se numara atribuirea stiintei si a celorlalte virtuti lui Allah, recunoasterea acestui lucru si multumirea adusa lui Allah pentru ele. Musa a spus: „din indrumarea dreapta pe care ai fost invatat”, adica din ceea ce Allah te-a invatat.

Printre ele se numara faptul ca stiinta folositoare este cea care indruma spre bine si avertizeaza asupra raului. Orice stiinta care cuprinde indrumare ori un mijloc spre indrumare este folositoare; in afara acesteia, stiinta poate fi vatamatoare ori lipsita de folos. Musa a spus: „ca sa ma inveti din indrumarea dreapta pe care ai fost invatat”.

Printre ele se numara faptul ca acela care nu are puterea de a rabda insotirea invatatului, invatarea si staruinta pe aceasta cale pierde o mare parte din stiinta, pe masura lipsei sale de rabdare. Cel lipsit de rabdare nu dobandeste stiinta, iar cel care se foloseste de rabdare si staruie in ea ajunge la scopul pentru care se straduieste. Al-Khidr, aratandu-i lui Musa de ce nu putea sa invete de la el, i-a spus ca nu va putea avea rabdare alaturi de el.

Printre ele se numara faptul ca pricina rabdarii este intelegerea lucrului, a scopului, a foloaselor si a urmarilor sale. Cel care nu le cunoaste nu poate avea rabdare. Al-Khidr a spus: „Si cum ai putea avea rabdare cu un lucru a carui cunoastere nu o cuprinzi?”

Printre ele se numara porunca de a chibzui, de a verifica si de a nu te grabi sa judeci un lucru inainte de a cunoaste ceea ce se urmareste prin el si scopul sau.

Printre ele se numara legarea de voia lui Allah a lucrurilor viitoare pe care robii intentioneaza sa le faca. Omul sa nu spuna ca va face un lucru in viitor fara sa adauge: „Daca Allah voieste.”

Printre ele se numara faptul ca hotararea de a face un lucru nu este acelasi lucru cu savarsirea lui. Musa a spus: „Ma vei gasi, daca Allah voieste, rabdator.” [al-Kahf, 18:69] El s-a hotarat sa aiba rabdare, insa nu a implinit deplin ceea ce hotarase.

Printre ele se numara faptul ca invatatorul poate sa-i spuna elevului sa nu intrebe despre un lucru pana cand el insusi nu i-l va explica, daca exista un folos in aceasta: poate ca intelegerea elevului este prea restransa, poate ca intrebarea priveste un amanunt, in timp ce exista ceva mai important, poate ca mintea lui nu poate cuprinde acel lucru, ori poate ca intrebarea nu are legatura cu subiectul cercetat.

Printre ele se numara ingaduinta calatoriei pe mare, in afara situatiei in care exista teama de primejdie.

Printre ele se numara faptul ca omul care uita nu este tras la raspundere pentru uitarea sa, nici in privinta drepturilor lui Allah, nici in privinta drepturilor oamenilor, dupa cum a spus Musa: „Nu ma lua la rost pentru ceea ce am uitat.”

De aici se desprinde si invatatura ca omul sa se poarte cu ceilalti cu iertare si ingaduinta, sa primeasca de la ei ceea ce este usor si sa nu-i impovareze peste puterea lor. Daca ii apasa si le cere lucruri grele, aceasta ii face sa se indeparteze si sa fuga de el. Sa primeasca, asadar, ceea ce oamenii pot oferi cu usurinta, pentru ca si relatia cu ei sa-i fie usoara.

Printre ele se numara faptul ca treburile sunt judecate dupa infatisarea lor, iar hotararile lumesti privitoare la averi, vieti si alte drepturi se intemeiaza pe ceea ce este aparent. Musa, pacea fie asupra lui, a condamnat gaurirea corabiei si uciderea baiatului, deoarece aceste fapte pareau rele. In afara situatiei deosebite in care il insotea pe al-Khidr, nu i-ar fi fost ingaduit sa taca in fata lor. El s-a grabit sa judece potrivit regulii obisnuite, fara sa tina seama de imprejurarea aparte care ii cerea sa aiba rabdare si sa nu se grabeasca sa condamne.

Printre ele se numara principiul maret potrivit caruia un rau mai mare este indepartat prin savarsirea unui rau mai mic, iar un folos mai mare este obtinut chiar daca se pierde un folos mai mic. Uciderea baiatului era un rau, dar ramanerea lui in viata pana cand i-ar fi impins pe parinti la razvratire si necredinta era un rau mai mare. Pastrarea religiei lor era un folos mai mare decat pastrarea vietii lui. De aceea l-a ucis al-Khidr. Sub acest principiu intra nenumarate aplicatii si foloase; toate situatiile in care se confrunta interese si vatamari se incadreaza in el.

Printre ele se numara faptul ca este ingaduit sa se intervina in averea altuia fara permisiunea lui, daca interventia are ca scop protejarea ei ori indepartarea unei vatamari, chiar daca pricinuieste o stricaciune mai mica. Al-Khidr a gaurit corabia pentru a o salva de regele care ar fi luat-o. Tot astfel, este ingaduit si chiar prevazut de Lege sa fie stricata o parte dintr-o casa ori dintr-o avere pentru a salva restul de foc, inundatie ori alta primejdie; si i se poate da unui asupritor o parte din avere pentru a salva ceea ce ramane, chiar fara permisiunea proprietarului.

Printre ele se numara ingaduinta muncii pe mare, tot asa cum este ingaduita pe uscat, potrivit cuvintelor „lucrau pe mare”, fara ca munca lor sa fie condamnata.

Printre ele se numara faptul ca omul sarac poate avea o avere care nu-i acopera toate nevoile. Allah i-a numit saraci pe oamenii care aveau corabia.

Printre ele se numara faptul ca uciderea unui suflet se afla printre cele mai mari pacate, deoarece Musa a spus despre ea: „Ai savarsit un lucru groaznic!”

Printre ele se numara faptul ca uciderea ca retributie legala pentru omor nu este o fapta condamnabila. Musa a spus: „un suflet nevinovat, care nu a ucis pe nimeni”.

Printre ele se numara faptul ca Allah il pazeste pe robul drept si pe urmasii lui si ca dreptatea lui le aduce folos. Cei doi orfani au fost ocrotiti datorita dreptatii tatalui lor.

De aici se desprinde si invatatura ca slujirea oamenilor drepti si ingrijirea intereselor lor ori ale celor legati de ei este mai buna decat slujirea altora, deoarece Allah a indicat drept motiv al scoaterii comorii si al ridicarii zidului faptul ca tatal lor fusese drept.

Printre ele se numara buna-cuviinta fata de Allah in alegerea cuvintelor. Al-Khidr si-a atribuit stricarea corabiei, spunand „am voit sa o stric”, iar binele l-a atribuit lui Allah: „Domnul tau a voit ca ei sa ajunga la maturitate si sa-si scoata comoara.” Tot astfel Ibrahim a spus: „Iar cand ma imbolnavesc, El ma vindeca” [ash-Shu'ara', 26:80], iar djinnii au spus: „Nu stim daca li se voieste rau celor de pe pamant sau daca Domnul lor le voieste indrumare” [al-Jinn, 72:10]. Toate acestea se petrec totusi prin hotararea si randuirea lui Allah.

De aici se desprinde si invatatura ca omul sa nu se desparta de insotitorul sau inainte de a-i explica motivul despartirii, de a-l sfatui si de a-i arata greseala. Al-Khidr i-a explicat lui Musa toate lucrurile inainte de despartire.

Printre ele se numara faptul ca intelegerea dintre insotitori in lucrurile ingaduite si lipsa impotrivirii sustin prietenia si fac insotirea sa dainuie, in vreme ce nepotrivirea duce la intreruperea ei.

Faptele lui al-Khidr au fost impliniri ale hotararii divine, pe care Allah le-a facut sa se petreaca prin mana acestui rob drept, pentru ca robii Sai sa inteleaga din ele blandetea Sa tainica in cele pe care le hotaraste. Allah poate randui pentru rob lucruri pe care acesta le uraste foarte mult, dar care sunt spre binele religiei sale, ca in cazul baiatului, sau spre binele vietii sale lumesti, ca in cazul corabiei. El le-a aratat astfel o pilda a Blandetii si Darniciei Sale, ca sa-L cunoasca si sa fie pe deplin multumiti de hotararile Sale care le sunt neplacute.