Al-Kahf · 18:57–59

Versetele 57 la 59

Allah vesteste ca nimeni nu este mai nedrept si mai vinovat decat cel caruia i se amintesc Semnele lui Allah, caruia i se lamuresc adevarul si falsul, calauzirea si ratacirea, care este indemnat si avertizat, dar se indeparteaza, nu ia aminte, nu paraseste ceea ce urma, uita pacatele pe care mainile lui le-au trimis inainte si nu-si aminteste ca Stiutorul nevazutului il supravegheaza. Nedreptatea lui este mai mare decat a nepasatorului la care nu au ajuns Semnele lui Allah si caruia nu i s-a amintit de ele. Desi si acesta este nedrept, nedreptatea lui este mai usoara decat a celui dintai, fiindca cel care pacatuieste in deplina cunostinta de cauza este mai rau decat cel lipsit de aceasta cunoastere.

Allah il pedepseste pentru indepartarea de Semnele Sale, uitarea pacatelor si multumirea cu starea rea prin inchiderea portilor calauzirii si asezarea peste inima a unor acoperaminte care il impiedica sa inteleaga Semnele. Chiar daca le aude, intelegerea care ajunge la inima nu mai este cu putinta. „Si surzenie in urechile lor”, care impiedica Semnele sa ajunga la ei si ii opreste sa le auda intr-un chip folositor. Daca aceasta este starea lor, nu mai exista cale spre calauzirea lor.

„Chiar daca ii chemi la calauzire, ei nu vor fi calauziti niciodata.” Cel de la care se poate nadajdui raspunsul la chemarea spre calauzire este omul care nu cunoaste. Cat despre cei care au vazut si apoi au orbit, au recunoscut calea adevarului si au parasit-o, au recunoscut calea ratacirii si au urmat-o, iar Allah i-a pedepsit prin incuierea si pecetluirea inimilor lor, nu exista nicio cale spre calauzirea lor. Versetul il inspaimanta pe cel care paraseste adevarul dupa ce l-a cunoscut: intre el si adevar se poate aseza un obstacol, iar dupa aceea nu-l mai poate urma. Nu exista avertisment mai mare si mai infricosator.

Apoi Allah vesteste largimea Iertarii si Milei Sale. El iarta pacatele, primeste cainta celui care se caieste, il acopera cu Mila Sa si il cuprinde prin Bunatatea Sa. Daca i-ar pedepsi pe robi pentru pacatele savarsite de mainile lor, le-ar grabi chinul. Insa El este Bland, nu grabeste pedeapsa, ci da ragaz, fara sa lase faptele fara socoteala. Urmarile pacatelor trebuie sa vina, chiar daca sunt amanate multa vreme.

„Insa ei au un termen randuit, de care nu vor gasi nicio scapare”, adica au un termen la care vor fi rasplatiti pentru faptele lor. El trebuie sa vina si ei nu pot fugi, nu gasesc adapost si nu-l pot ocoli. Aceasta este calea lui Allah cu cei dintai si cei din urma: nu le grabeste pedeapsa, ci ii cheama la cainta si intoarcere. Daca se caiesc si se intorc, ii iarta, are mila de ei si indeparteaza pedeapsa. Daca staruie in nedreptate si incapatanare si vine timpul randuit, El coboara pedeapsa asupra lor.

„Am nimicit acele cetati cand au savarsit nedreptate”, din pricina nedreptatii lor, nu prin vreo nedreptate din partea Noastra. „Si le-am randuit un timp pentru nimicirea lor”, un timp hotarat, pe care nu-l pot grabi si nici intarzia.