Al-Kahf · 18:107–108

Versetele 107 la 108

Dupa ce a aratat sfarsitul si faptele necredinciosilor, Allah arata faptele credinciosilor si sfarsitul lor. „Cei care cred”, in inimile lor, „si savarsesc fapte drepte”, cu madularele lor, cuprinde intreaga religie: credintele si faptele ei, principiile si ramurile ei, ceea ce este vadit si ceea ce este ascuns. Acestia, potrivit diferitelor trepte ale credintei si faptelor lor drepte, vor avea Gradinile Firdawsului.

Firdaws poate insemna cea mai inalta, cea din mijloc si cea mai buna parte a Paradisului, randuita celor care si-au desavarsit credinta, precum profetii si cei apropiati de Allah. Poate insemna si toate treptele Paradisului, astfel incat toti credinciosii - cei apropiati, cei evlaviosi si cei cumpatati - sa aiba fiecare locul potrivit starii sale. Aceasta este interpretarea mai potrivita, datorita caracterului ei general si deoarece gradinile sunt mentionate la plural in expresia „Gradinile Firdawsului”. Firdawsul este gradina care cuprinde vite-de-vie ori copaci cu ramuri dese si impletite, iar aceasta descriere se potriveste intregului Paradis. Gradinile Firdawsului sunt ospitalitatea si salasul celor care cred si savarsesc fapte drepte. Ce ospitalitate ar putea fi mai mare si mai desavarsita decat una care cuprinde orice desfatare pentru inimi, suflete si trupuri? In ele se afla tot ceea ce poftesc sufletele si incanta privirile: locuinte alese, gradini inverzite, pomi roditori, pasari cu glas placut, mancaruri savuroase, bauturi placute, sotii frumoase, slujitori si tineri, rauri curgatoare, privelisti incantatoare, frumusete perceputa prin simturi si frumusete spirituala si o binecuvantare vesnica.

Mai presus de toate acestea, cea mai inalta si mai pretioasa desfatare este apropierea de Cel Milostiv si dobandirea Multumirii Sale, care este cea mai mare binecuvantare a Gradinilor, precum si bucuria vederii Fetei Sale nobile si a auzirii Cuvintelor Celui Plin de bunatate, Indurator. Cat de mareata este acea ospitalitate, cat de desavarsita si cat de vesnica! Ea nu poate fi cuprinsa prin descrierea vreunei fapturi si nici inima omului nu si-o poate inchipui pe deplin. Daca robii ar cunoaste o parte din acea binecuvantare printr-o cunoastere adevarata, inimile lor ar zbura spre ea de dor, sufletele li s-ar sfasia de durerea despartirii si ar porni spre ea in grupuri si cate unul. Nu i-ar mai prefera aceasta lume trecatoare, cu placerile ei tulburate si pieritoare, si nu ar irosi timpul in zadar, cand fiecare clipa poate corespunde unei desfatari de mii si mii de veacuri. Insa nepasarea a cuprins oamenii, credinta a slabit, cunoasterea s-a imputinat si hotararea s-a stins; de aceea lucrurile au ajuns asa cum sunt. Nu exista putere si tarie decat prin Allah, Cel Preainalt, Cel Maret.

„Vor ramane acolo vesnic” inseamna ca aceasta este binecuvantarea deplina: desfatarea este desavarsita si nu se va intrerupe. „Si nu vor dori sa fie mutati din ele”, adica nu vor voi sa-si schimbe salasul ori sa plece, caci nu vor vedea decat ceea ce ii uimeste, ii bucura, ii inveseleste si le aduce fericire; si nu vor vedea vreo binecuvantare mai presus de cea in care se afla.