An-Nahl · 16:95–97

Versetele 95 la 97

Allah ii avertizeaza aici pe robii Sai sa nu incalce legamintele si juramintele pentru lucrurile neinsemnate ale lumii. „Nu vindeti Legamantul lui Allah pentru un pret neinsemnat” pe care il dobanditi prin incalcarea lui si prin neimplinirea fagaduintei.

„Cu adevarat, ceea ce se afla la Allah” dintre rasplatile acestei lumi si ale Vietii de Apoi pentru cel care pune mai presus Buna Sa Placere si isi implineste fagaduinta facuta lui Allah „este mai bun pentru voi” decat castigul lumesc neinsemnat, „daca ati sti”.

Puneti, asadar, ceea ce ramane inaintea a ceea ce piere. Tot ceea ce aveti voi, oricat de mult ar fi, „se va sfarsi” si va pieri, iar „ceea ce se afla la Allah este vesnic”, asa cum El este Vesnic, si nu va inceta ori pieri niciodata. Nu este intelept cel care pune lucrul pieritor si neinsemnat inaintea celui vesnic si pretios.

Aceasta este asemenea Cuvintelor lui Allah Preainaltul: „Insa voi puneti mai presus viata acestei lumi, desi Viata de Apoi este mai buna si mai trainica.” [al-A'la, 87:16-17] Si: „Iar ceea ce se afla la Allah este mai bun pentru cei evlaviosi.” [Al 'Imran, 3:198]

Aici se afla indemnul la renuntarea la lucrurile lumesti, mai ales la renuntarea obligatorie: aceea de a parasi lucrurile care vatama, il abat pe om de la cele poruncite de Allah si ajung sa fie puse inaintea drepturilor Lui. Aceasta renuntare este obligatorie.

Printre lucrurile care il ajuta pe rob sa renunte la lume este sa compare in mintea lui placerile si poftele ei cu bunatatile Vietii de Apoi. El va vedea intre ele o deosebire care il va face sa puna mai presus ceea ce este mai inalt. Renuntarea laudata nu inseamna ca omul sa-si petreaca tot timpul in acte de adorare limitate la ritualuri, precum rugaciunea, postul si pomenirea lui Allah.

Omul nu devine cu adevarat neatasat de lume pana cand nu implineste, dupa putinta, toate faptele launtrice si vazute pe care Legea le-a poruncit si tot ceea ce poate din chemarea oamenilor la Allah si la Religia Sa prin cuvant si fapta. Adevarata renuntare la lume inseamna sa nu doresti ceea ce nu aduce folos religiei ori vietii si sa doresti si sa urmaresti tot ceea ce este folositor.

„Ii vom rasplati negresit pe cei rabdatori” in ascultarea de Allah, in parasirea neascultarii fata de El si in dezvatarea sufletelor lor de poftele lumesti care le vatama religia, „potrivit celor mai bune fapte pe care le-au savarsit”. Fiecare fapta buna este rasplatita de zece ori pana la sapte sute de ori si chiar de multe ori mai mult. Allah nu lasa sa se piarda rasplata celor care fac binele.

De aceea El pomeneste rasplata celor care fac binele in aceasta lume si in Viata de Apoi: „Pe cel care face o fapta dreapta, barbat ori femeie, si este credincios” - imanul este conditia valabilitatii si primirii faptelor drepte. O fapta nici nu poate fi numita dreapta daca nu este intemeiata pe iman. Imanul care indeamna la faptele bune este imanul statornic, care rodeste faptele trupului, atat obligatorii, cat si recomandate.

Pe cel care reuneste imanul si fapta dreapta, „il vom face negresit sa traiasca o viata buna”, asezand in inima lui liniste si impacare, astfel incat sa nu ia aminte la ceea ce l-ar tulbura, si daruindu-i o hrana ingaduita si buna de unde nici nu se asteapta.

„Si ii vom rasplati negresit”, in Viata de Apoi, „potrivit celor mai bune fapte pe care le-au savarsit”, cu felurite placeri pe care niciun ochi nu le-a vazut, nicio ureche nu le-a auzit si care nu s-au ivit vreodata in inima unui om. Allah ii daruieste, asadar, binele acestei lumi si binele Vietii de Apoi.