An-Nahl · 16:3–9

Versetele 3 la 9

Aceasta sura este numita Sura Binecuvantarilor. La inceputul ei, Allah pomeneste Binecuvantarile de temelie, iar la sfarsitul ei pomeneste Binecuvantarile care le desavarsesc pe cele dintai.

Allah ne spune ca a creat cerurile si pamantul „cu adevar”, pentru ca oamenii sa cugete la ele, sa recunoasca Maretia Creatorului lor si Atributele Sale desavarsite si sa stie ca El le-a facut locuinta pentru robii Sai, care Il adora prin indeplinirea indatoririlor si a Legilor pe care le-a coborat prin trimisii Sai.

De aceea Se declara mai presus de partasii pe care I-i atribuie politeistii: „Preainalt este El deasupra celor pe care ei I-i fac partasi!” El este adevarata Divinitate si nu se cuvine ca oamenii sa adore, sa iubeasca si sa se smereasca inaintea altcuiva in afara de El.

Dupa ce a pomenit crearea cerurilor si a pamantului, Allah pomeneste ceea ce se afla in ele, incepand cu cea mai nobila dintre fapturi, omul: „El l-a creat pe om dintr-o picatura de samanta.” Apoi l-a facut sa creasca si sa treaca prin etapele dezvoltarii pana cand a devenit un om deplin, cu madulare si puteri launtrice si vazute. I-a daruit Binecuvantari imbelsugate, iar cand omul a ajuns la deplinatatea trupeasca si mintala, s-a umplut de mandrie si admiratie de sine si a devenit „un potrivnic vadit”.

Se poate ca sensul sa fie acela ca omul ajunge sa se certe cu Domnul sau, sa-I fie nerecunoscator, sa se impotriveasca trimisilor Sai si sa respinga Revelatiile Sale. El uita inceputul creatiei sale si Binecuvantarile lui Allah asupra lui, apoi foloseste acele Binecuvantari in pacat.

Se poate si ca sensul sa fie ca Allah l-a creat dintr-o picatura, apoi l-a trecut prin etapele dezvoltarii pana cand a devenit o fiinta cu ratiune, in stare sa se exprime, sa cugete, sa-si formeze pareri, sa argumenteze si sa discute. Asadar omul sa-I multumeasca Domnului sau, Cel care l-a ridicat de la o stare in care nu avea nicio putere si i-a daruit toate aceste capacitati, pe care omul nu ar fi putut sa si le dea singur.

„Si a creat vitele pentru voi”, adica le-a creat pentru folosul, trebuintele si binele vostru. Printre marile foloase se afla faptul ca „in ele aveti vesminte calduroase”: din lana, parul si pieile lor faceti haine, asternuturi si corturi. „Si alte foloase” in afara celor pomenite, „iar din ele mancati”.

„In ele este frumusete pentru voi cand le aduceti inapoi seara si cand le scoateti la pasune dimineata”, adica atunci cand se intorc seara la locurile lor si cand pleaca dimineata la pasune. Frumusetea lor nu le aduce lor niciun folos; voi sunteti cei care va impodobiti prin ele, asa cum va impodobiti prin hainele, copiii si averile voastre si va bucurati de acestea.

„Ele va poarta poverile” si va poarta chiar pe voi „spre tinuturi la care nu ati putea ajunge decat cu mare truda”. Allah vi le-a supus: pe unele le calariti, iar pe altele asezati poverile pe care doriti sa le duceti in tari departate si regiuni indepartate. „Cu adevarat, Domnul vostru este Cel Plin de bunatate si Indurator”, fiindca v-a supus lucrurile de care aveti nevoie. Lui I se cuvine lauda pe masura Maretiei Fetei Sale, a Puterii Sale si a darniciei si bunatatii Sale nemarginite.

„Si a creat caii, catarii si magarii” si vi i-a supus „ca sa-i calariti si spre podoaba”. Uneori ii folositi pentru trebuinte, precum calaria, iar alteori pentru frumusete si podoaba. Mancarea nu este pomenita, fiindca este interzisa carnea catarilor si a magarilor, iar caii nu sunt folositi de obicei drept hrana; chiar se interzice sacrificarea lor pentru hrana atunci cand exista teama ca vor disparea. Totusi, este statornicit in cele doua Sahih-uri ca Profetul, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa, a ingaduit consumul carnii de cal⁵.

„Si El creeaza ceea ce voi nu stiti”, adica lucruri care urmau sa apara dupa coborarea Coranului: mijloace de transport pe uscat, pe mare si prin aer, pe care oamenii le folosesc pentru propriul folos si pentru trebuintele lor. Ele nu sunt pomenite pe nume, fiindca Allah nu pomeneste in Cartea Sa decat ceea ce oamenii cunosteau atunci ori ceva asemanator. Daca ar fi pomenit ceva fara asemanare in vremea lor, ei nu l-ar fi cunoscut si nu ar fi inteles sensul. De aceea l-a cuprins intr-o formulare generala, care include ceea ce cunosteau si ceea ce nu cunosteau.

La fel se intampla cu Binecuvantarile Paradisului: Allah pomeneste pe nume lucruri pe care le cunoastem ori carora le vedem ceva asemanator, precum palmierii, strugurii si rodiile, iar ceea ce nu are asemanare pentru noi este pomenit in general: „In ele se afla cate doua feluri din fiecare rod.” [ar-Rahman, 55:52] Tot astfel, aici pomeneste mijloace de transport cunoscute atunci - cai, catari, magari, camile si corabii - iar pe celelalte le cuprinde in cuvintele: „Si El creeaza ceea ce voi nu stiti”.

Dupa ce a pomenit drumurile vazute si mijloacele cu care oamenii calatoresc pe ele, Allah pomeneste Calea launtrica ce duce la El: „Lui Allah Ii revine sa arate Calea dreapta”, calea cea mai scurta si mai directa care duce la Allah si la Cinstirea Sa.

Cat despre calea abatuta in credinte si fapte, ea cuprinde tot ceea ce se impotriveste Caii drepte, il rupe pe om de Allah si il conduce spre locuinta pierzarii. Cei calauziti urmeaza Calea dreapta cu Ingaduinta Domnului lor, iar cei abatuti urmeaza caile ratacite. „Daca ar fi voit, v-ar fi calauzit pe toti”, insa pe unii i-a calauzit prin Bunatatea si Harul Sau, iar pe altii nu i-a calauzit, potrivit Intelepciunii si Dreptatii Sale.