An-Nahl · 16:24–29

Versetele 24 la 29

Allah ne spune cat de aprig respingeau politeistii Revelatia Sa. „Cand li se spune: Ce a coborat Domnul vostru?”, adica atunci cand sunt intrebati despre Coran si Revelatie, cea mai mare Binecuvantare daruita de Allah robilor Sai: ce spuneti despre ea, o pretuiti si o recunoasteti sau o tagaduiti cu nerecunostinta si incapatanare? Raspunsul lor este cel mai rau si mai lipsit de intelepciune: „Povesti ale celor de demult”.

Ei pretindeau ca Revelatia este o minciuna nascocita de Muhammad despre Allah si ca nu este decat un sir de povestiri despre cei dintai, transmise din generatie in generatie, unele adevarate si altele false. Aceasta a fost parerea lor si la ea i-au chemat si pe urmasii lor. De aceea isi vor purta propria povara si povara tuturor celor care ii urmeaza pana in Ziua Invierii.

„Si o parte din poverile celor pe care i-au ratacit fara stiinta”, adica din povara urmasilor orbi care nu aveau alta stiinta decat ceea ce ii chemau acestia sa creada. Ei vor purta pacatul lucrului la care i-au chemat. In schimb, acela care a avut stiinta isi va purta propria povara a pacatului, fiindca a stiut ceea ce stiau si ei. „Cat de rea este povara lor!”, povara grea a propriilor pacate si a pacatelor celor pe care i-au ratacit.

„Au uneltit si cei de dinaintea lor” impotriva trimisilor lor si au nascocit felurite viclesuguri ca sa respinga mesajul. Din uneltirile lor au cladit palate uriase. „Insa Allah a lovit temeliile cladirii lor”, adica a nimicit lucrul chiar de la radacina, „iar acoperisul a cazut peste ei de deasupra”. Ceea ce au uneltit a devenit insasi pedeapsa lor, iar pedeapsa a venit asupra lor dintr-o parte pe care nu o asteptau. Ei credeau ca uneltirea le va fi de folos si ii va ocroti, insa tocmai lucrul cladit de ei si temeliile lui mincinoase au devenit pricina pedepsei.

Aceasta este o pilda frumoasa despre felul in care Allah nimiceste uneltirile dusmanilor Sai. Dupa ce hotarasc sa respinga ceea ce au adus trimisii, ei cugeta si nascocesc principii si reguli cladite pe fals, la care se intorc ca sa combata adevarul adus de trimisi. Se folosesc si de viclesuguri ca sa-i vatame pe trimisi si pe urmasii lor. Insa uneltirea devine nenorocirea lor, iar planul lor pricina pieirii, fiindca „uneltirea rea nu-l cuprinde decat pe cel care o face”. [Fatir, 35:43]

Aceasta este starea lor in lumea aceasta; pedeapsa Vietii de Apoi este insa si mai umilitoare. „Apoi, in Ziua Invierii, El ii va acoperi de rusine”: ii va face de ocara inaintea tuturor oamenilor si le va dezvalui minciunile si nascocirile impotriva Lui. Va spune: „Unde sunt partasii Mei pentru care va impotriveati?”, adica pentru care va luptati impotriva lui Allah si a oamenilor Sai si sustineati ca sunt partasii Lui.

Cand vor fi intrebati astfel, nu vor avea alt raspuns decat sa-si recunoasca ratacirea si incapatanarea: „Ei au disparut dinaintea noastra”, si vor marturisi impotriva lor insisi ca au fost necredinciosi. „Cei carora li s-a daruit stiinta”, invatatii devotati, vor spune: „Cu adevarat, astazi rusinea si raul sunt asupra necredinciosilor.” Aceasta arata virtutea invatatilor: ei rostesc adevarul in lumea aceasta si il vor rosti in Ziua Invierii, iar cuvintele lor au greutate inaintea lui Allah si a fapturilor Sale.

Allah ne spune apoi ce li se va intampla la moarte si in Ziua Invierii: „cei carora ingerii le iau sufletele pe cand ei se nedreptatesc pe ei insisi”, intr-o stare in care au savarsit multa nedreptate si razvratire. Este cunoscut ceea ce ii asteapta pe nelegiuiti in Ziua Invierii: felurite pedepse, rusine si umilire.

„Atunci ei se vor supune” si vor tagadui ceea ce adorau in afara lui Allah, spunand: „Noi nu faceam niciun rau.” Li se va raspunde: „Ba da! Cu adevarat, Allah stie bine ceea ce faceati.” Tagaduirea nu le va folosi. Intr-una dintre etapele Zilei Invierii, ei vor tagadui faptele savarsite in aceasta lume, crezand ca astfel vor scapa. Cand insa madularele lor vor marturisi impotriva lor si faptele vor deveni vadite, vor recunoaste si vor marturisi. Ei nu vor intra in Iad pana cand nu-si vor recunoaste pacatele.

Cand intra pe portile Iadului, cei care au savarsit acelasi fel de fapte trec prin poarta potrivita lor. „Cat de rea este locuinta celor trufasi!” Ea este focul Iadului, locuinta intristarii si a regretului, locul nenorocirii, durerii, stramtorarii, chinului si Maniei Celui Viu, Celui care Se sustine pe Sine si sustine toate fapturile. Pedeapsa dureroasa nu le va fi micsorata si nici usurata, nici macar pentru o zi, fiindca Domnul Indurator Se va indeparta de ei si ii va face sa guste chinul cel greu.