Al-Hijr · 15:57–77

Versetele 57 la 77

Ibrahim le-a spus ingerilor: „Care este treaba voastra, o, trimisilor?”, adica pentru ce ati fost trimisi? Ei au spus: „Am fost trimisi la un neam de raufacatori”, un neam a carui stricaciune si al carui rau se inmultisera si se agravasera. Am fost trimisi ca sa-i pedepsim si sa-i lovim.

„In afara de familia lui Lut”, adica Lut si familia sa; „ii vom salva pe toti, mai putin pe sotia lui. Am hotarat ca ea va fi dintre cei ramasi in urma”, adica dintre aceia care vor ramane pentru pedeapsa. Pe Lut si familia sa ii vom scoate si ii vom salva de ea.

Ibrahim a inceput sa discute cu trimisii despre nimicirea lor si sa le ceara staruitor, dar i s-a spus: „O, Ibrahim, lasa aceasta! Porunca Domnului tau a venit deja, iar asupra lor va veni o pedeapsa care nu poate fi respinsa.” [Hud, 11:76] Atunci ingerii au plecat de la el.

„Cand trimisii au venit la familia lui Lut, el a spus: Voi sunteti oameni necunoscuti”, adica nu va recunosc si nu stiu cine sunteti.

Ei au spus: „Ba am venit la tine cu lucrul asupra caruia ei se indoiau”, adica am venit cu pedeapsa de care ei se indoiau si pe care o tagaduiau cand ii avertizai. „Ti-am adus adevarul”, lucrul care nu este o gluma, „si suntem cu adevarat sinceri” in ceea ce iti spunem.

„Pleaca impreuna cu familia ta intr-o parte a noptii”, cand oamenii dorm si nimeni nu va sti despre plecarea voastra. „Si mergi in urma lor. Niciunul dintre voi sa nu priveasca inapoi”, ci grabiti-va si mergeti repede, „si mergeti acolo unde vi se porunceste”. Era ca si cum ar fi avut un calauzitor care le arata pe unde sa mearga.

„I-am facut cunoscuta aceasta hotarare”, adica i-am vestit-o in chip hotarat: „ultimul dintre aceia avea sa fie nimicit pana dimineata”. Pedeapsa avea sa-i cuprinda dimineata si sa-i nimiceasca pana la ultimul.

„Oamenii cetatii au venit bucurosi”, adica locuitorii cetatii in care se afla Lut isi dadeau unii altora vestea despre oaspetii lui si despre frumusetea lor. Ei erau convinsi ca vor avea putere asupra lor si urmareau sa savarseasca fapta rusinoasa. Au venit la casa lui Lut si au inceput sa se certe cu el cu privire la oaspetii sai. Lut a cautat adapost la Allah impotriva lor si le-a spus: „Acestia sunt oaspetii mei, asa ca nu ma faceti de rusine. Temeti-va de Allah si nu ma umiliti.”

El le-a cerut mai intai sa se teama de Allah. Daca nu se temeau de Allah, macar sa nu-l faca de rusine in privinta oaspetilor sai si sa nu-i necinsteasca prin aceasta fapta respingatoare.

Ei au raspuns numai la cererea lui de a nu-l face de rusine: „Oare nu ti-am interzis sa primesti pe cineva?”, adica oare nu te-am avertizat sa nu gazduiesti pe nimeni? Acela care a fost avertizat nu mai are nicio scuza.

Sub apasarea puternica ce il cuprinsese, Lut le-a spus: „Acestea sunt fiicele mele, daca vreti sa faceti ceva.” Ei nu au luat seama la cuvintele lui. De aceea Allah i-a spus Trimisului Sau Muhammad, pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa: „Pe viata ta, ei rataceau orbeste in betia poftei lor.” Aceasta betie era iubirea lor pentru fapta rusinoasa; nu dadeau atentie aceluia care ii mustra sau ii oprea.

Cand trimisii i-au lamurit lui Lut situatia, nelinistea si stramtorarea care il cuprinsesera au disparut. El a implinit Porunca Domnului sau si a plecat noaptea impreuna cu familia sa, iar ei au fost salvati.

Cat despre oamenii cetatii, „Strigatul i-a cuprins la rasaritul soarelui”, cand pedeapsa era mai aspra. „Am rasturnat cetatea cu susul in jos”, adica am intors peste ei cetatea lor, „si am facut sa ploua asupra lor pietre din lut ars”, care ii urmareau chiar si pe aceia dintre ei care parasisera cetatea.

„Cu adevarat, in aceasta sunt semne pentru cei care cerceteaza cu patrundere”, adica pentru cei care cugeta, patrund sensurile si privesc lucrurile cu intelegere. Ei pricep din aceasta intamplare ca acela care cuteaza sa nu-I dea ascultare lui Allah, indeosebi prin savarsirea acestei fapte josnice si foarte grave, va fi pedepsit de Allah in cel mai cumplit chip, asa cum li s-a intamplat acestor oameni care au indraznit sa savarseasca cea mai respingatoare dintre faptele rele.

„Ea”, adica cetatea oamenilor lui Lut, „se afla pe un drum care este si acum umblat”, cunoscut calatorilor care trec prin acel tinut. „Cu adevarat, in aceasta este un semn pentru credinciosi.”

Printre invataturile acestei istorisiri se afla grija lui Allah fata de apropiatul Sau Ibrahim, pacea fie asupra sa. Lut era unul dintre cei care il urmau pe Ibrahim si credeau in el si era asemenea unui invatacel al sau. Cand Allah a voit sa-i nimiceasca pe oamenii lui Lut, care meritau pedeapsa, le-a poruncit trimisilor Sai sa treaca mai intai pe la Ibrahim, ca sa-i aduca vestea buna a unui fiu si sa-i spuna scopul pentru care fusesera trimisi. Ibrahim a staruit sa vorbeasca cu ei despre neamul lui Lut, pana cand ingerii l-au convins si inima lui s-a linistit.

La fel s-a petrecut si cu Lut, pacea fie asupra sa. Fiindca aceia erau oamenii tinutului sau, poate ca il cuprinsesera mila si compasiunea fata de ei. Allah a hotarat insa sa se petreaca lucruri prin care el sa ajunga atat de maniat si de tulburat din pricina lor, incat sa nu mai poata astepta venirea pedepsei lor, atunci cand i s-a spus: „Termenul lor este dimineata. Oare nu este dimineata aproape?” [Hud, 11:81]

Cand Allah voieste sa nimiceasca o cetate, raul si razvratirea locuitorilor ei sporesc. Iar cand acestea ajung la culme, asupra lor se abate pedeapsa pe care o merita.