Ibrahim · 14:24–26

Versetele 24 la 26

Allah Preainaltul spune: „Oare nu vezi cum Allah da drept pilda un cuvant bun”, marturisirea ca nu exista alta divinitate vrednica de adorare in afara de Allah si ramurile care pornesc din ea, „asemenea unui copac bun”, palmierul, „cu radacina statornica” in pamant „si ramurile in cer”. Acest copac are multe foloase necontenite.

„El isi da rodul in fiecare vreme, cu Ingaduinta Domnului sau.” Tot astfel este copacul imanului: radacina lui este statornica in inima credinciosului prin stiinta si credinta, iar ramurile sale sunt cuvintele bune, faptele drepte, purtarile placute si moravurile frumoase. Ele se ridica necontenit spre cer, catre Allah. Din credincios urca faptele si cuvintele produse de copacul imanului, aducandu-i folos lui si celorlalti.

„Allah le da oamenilor pilde, poate ca ei isi vor aminti” ceea ce le-a poruncit si le-a interzis. Pildele apropie intelesurile abstracte de exemplele perceptibile prin simturi, astfel incat sensul voit de Allah devine pe deplin limpede. Aceasta face parte din Mila Sa si din frumusetea Invataturii Sale; lui Allah I se cuvine lauda cea mai deplina si desavarsita. Aceasta este descrierea cuvantului Tawhidului si a statorniciei sale in inima credinciosului.

Apoi Allah pomeneste opusul sau, cuvantul necredintei si ramurile lui: „Pilda unui cuvant rau este aceea a unui copac rau”, cu roade neplacute la gust si la mancare, precum colocintul si cele asemenea lui. Copacul este „smuls de deasupra pamantului si lipsit de orice statornicie”: nu are radacini care sa-l tina si nici rod bun; chiar daca are vreun rod, acela este rau.

Tot astfel, cuvantul necredintei si al pacatului nu are nicio statornicie folositoare in inima si nu rodeste decat cuvinte si fapte rele, prin care omul isi face rau si nu primeste niciun folos. De la el nu urca la Allah nicio fapta buna; el nu-si aduce folos nici lui insusi si nici altuia.