Ibrahim · 14:13–17

Versetele 13 la 17

Dupa ce Allah a pomenit chemarea trimisilor catre popoarele lor si staruinta lor fara slabire, arata la ce deznodamant a ajuns confruntarea lor: „Cei care nu credeau le-au spus trimisilor lor”, amenintandu-i, „Va vom alunga negresit din tara noastra, daca nu va intoarceti la religia noastra.” Aceasta a fost cea mai grava respingere, dupa care nu mai ramanea nadejde in ei. Nu s-au multumit sa se intoarca de la calauzire, ci i-au amenintat pe trimisi cu alungarea din tara, pe care au socotit-o proprietatea lor, ca si cum trimisii nu ar fi avut niciun drept in ea.

Aceasta este una dintre cele mai mari nedreptati. Allah Si-a asezat robii pe pamant, le-a poruncit sa-L adore si le-a supus pamantul si tot ceea ce se afla pe el, ca sa le fie de ajutor in adorarea Sa. Acela care foloseste aceste lucruri in ascultarea lui Allah are voie sa se foloseasca de ele si nu are nicio vina. Acela care le foloseste pentru necredinta si pacat nu are drept exclusiv asupra lor si nici nu ii este ingaduit sa le foloseasca astfel.

Se cunoaste deci ca dusmanii trimisilor nu aveau, in adevar, niciun drept asupra pamantului din care ii amenintau ca-i vor alunga. Chiar daca lucrul ar fi judecat numai dupa obiceiul oamenilor, trimisii faceau parte dintre locuitorii tarii; de ce le-ar fi fost tagaduit un drept vadit? Aceasta nu este decat lipsa deplina de religie si omenie.

Cand uneltirea impotriva trimisilor a ajuns pana aici, nu a mai ramas decat ca Porunca lui Allah sa se implineasca si El sa-i sprijine pe apropiatii Sai: „Domnul lor le-a revelat: Ii vom nimici negresit pe nelegiuiti”, prin felurite pedepse.

„Si va vom aseza in tara dupa ei.” Aceasta este urmarea buna pe care Allah le-a daruit-o trimisilor si urmasilor lor, ca rasplata „pentru cel care se teme de infatisarea inaintea Mea”, adica se teme de faptul ca Allah vegheaza asupra lui in aceasta lume si este constient ca El il vede, „si se teme de Amenintarea Mea”, de ceea ce Allah a fagaduit celor care nu-L asculta. Aceasta teama il face sa se opreasca de la ceea ce Allah uraste si sa se grabeasca spre ceea ce El iubeste.

„Ei au cerut judecata”, adica necredinciosii au cerut si au grabit Hotararea lui Allah si despartirea dintre apropiatii Sai si dusmanii Sai. Atunci a venit asupra lor ceea ce cerusera. Altfel, Allah este Bland si nu se grabeste sa-l pedepseasca pe acela care nu-L asculta.

„Iar fiecare tiran incapatanat a fost pierdut”, adica acela care s-a trufit impotriva lui Allah si a adevarului, i-a asuprit pe robii lui Allah, s-a purtat cu trufie pe pamant si li s-a impotrivit trimisilor, luptand impotriva lor. El a pierdut atat in aceasta lume, cat si in Viata de Apoi.

„Inaintea lui este Gheena”, adica Gheena il asteapta pe acest tiran incapatanat si el va intra negresit in ea, gustand pedeapsa aspra. „Si va fi adapat cu apa de puroi”, urata la culoare, la gust si la miros si aflata la culmea fierbintelii.

„O va sorbi cu greu”, din pricina setei cumplite, „si abia o va putea inghiti”. Cand ii va fi apropiata de fata, aceasta i-o va arde, iar cand va ajunge in pantece, ii va sfasia maruntaiele. „Moartea va veni la el din toate partile”, toate felurile de pedepse cumplite il vor inconjura si fiecare dintre ele va fi atat de grea, incat il va aduce pana la moarte, „insa nu va muri”. Allah a hotarat ca ei sa nu moara.

Allah spune: „Nu li se va hotari moartea, ca sa moara, si pedeapsa nu le va fi usurata. Astfel il rasplatim pe fiecare necredincios. Ei vor striga acolo...” [Fatir, 35:36-37] „Iar inaintea lui”, a tiranului incapatanat, „este o pedeapsa grea”, puternica si cumplita, a carei insusire si asprime nu le cunoaste nimeni in afara de Allah Preainaltul.