Yunus · 10:75–78

Versetele 75 la 78

„Apoi, dupa ei”, dupa Trimisii pe care Allah i-a trimis popoarelor necredincioase si osandite, „l-am trimis pe Musa” ibn 'Imran, cel caruia Cel Milostiv i-a vorbit nemijlocit, unul dintre Trimisii hotarati si dintre marii indrumatori luati drept pilda, carora le-au fost revelate Legi marete si cuprinzatoare. Impreuna cu el l-am trimis pe fratele sau „Harun”, ca ajutor.

I-am trimis „cu semnele Noastre”, care dovedeau adevarul mesajului lor: Tawhidul lui Allah si oprirea adorarii oricui in afara Lui, „la Fir'awn si dregatorii lui”, capeteniile si mai-marii stapanirii sale, fiindca oamenii de rand ii urmau.

„Insa ei s-au purtat cu trufie” fata de semne, pe nedrept si din ingamfare, dupa ce se convinsesera de ele, „si au fost un popor nelegiuit”: nelegiuirea si necredinta erau insusirile lor statornice.

„Cand adevarul le-a venit de la Noi” — cel mai maret adevar, venit de la Allah, inaintea Maretiei Caruia se supune intreaga creatie, Domnul lumilor care isi copleseste fapturile cu binefaceri — ei l-au respins si nu l-au primit. „Au spus: Acesta este, fara indoiala, vrajitorie vadita.” Allah sa-i osandeasca! Nu s-au multumit sa intoarca spatele si sa tagaduiasca, ci l-au socotit cea mai rea desertaciune, vrajitoria, a carei esenta este amagirea si inchipuirea. L-au numit vrajitorie vadita, desi era adevarul limpede.

De aceea Musa i-a mustrat pentru respingerea adevarului, pe care nu-l respinge decat cel mai nelegiuit om: „Spuneti aceasta despre adevar dupa ce a venit la voi?”, adica il numiti vrajitorie vadita? „Este aceasta vrajitorie?” Cercetati-l si cercetati ceea ce cuprinde, iar atunci veti sti cu certitudine ca este adevarul.

„Vrajitorii nu vor izbandi” nici in aceasta lume, nici in Viata de Apoi. Asteptati si veti vedea cui ii apartine sfarsitul bun, cine izbandeste si prin mana cui vine biruinta. Mai tarziu au aflat, si tuturor li s-a facut limpede, ca Musa a fost cel care a izbandit si a biruit in aceasta lume si in Viata de Apoi.

Ei i-au raspuns lui Musa, incercand sa-i respinga cuvintele printr-un argument care nu le infirma: „Ati venit la noi ca sa ne abateti de la ceea ce i-am gasit urmand pe stramosii nostri?”, adica de la politeism si adorarea altora in afara lui Allah, ca sa ne porunciti sa-L adoram numai pe Allah, fara partas? Ei au luat credintele stramosilor rataciti drept dovada si prin ele au respins adevarul adus de Musa.

Cuvintele Sale, „Si ca maretia in tara sa va apartina voua doi?”, inseamna: ati venit ca sa deveniti conducatori si sa ne scoateti din tara noastra? Aceste cuvinte erau o inselatorie prin care voiau sa-i amageasca pe cei nestiutori, sa-i atate impotriva lui Musa si sa-i impiedice sa creada in el.

Acesta nu este argument si nici dovada. Cel care cunoaste adevarata stare a lucrurilor si are patrundere stie ca un argument nu poate fi respins decat printr-o dovada. Cand cineva aduce adevarul, iar mesajul sau este intampinat cu asemenea obiectii slabe, aceasta arata neputinta celui care le rosteste de a respinge mesajul adus de potrivnicul sau. Daca ar fi avut dovada si argument temeinic, le-ar fi adus, fara sa se refugieze in presupuneri despre intentia si tinta celuilalt, fie ca acuzatia ar fi adevarata sau nu.

Oricine il cunostea pe Musa si cunostea chemarea lui stia ca el nu urmarea maretia pe pamant. Tinta lui si a celorlalti Trimisi era calauzirea oamenilor si aratarea lucrurilor care le folosesc.

Adevarul despre ei era chiar ceea ce au spus: „Noi nu vom crede in voi.” Au refuzat din trufie si incapatanare, nu fiindca mesajul lui Musa si Harun ar fi fost fals ori fiindca ar fi avut vreo indoiala cu privire la el. Pricina era numai nedreptatea, dusmania si dorinta de maretie — tocmai ceea ce le atribuisera lui Musa si Harun.