Ai o întrebare despre acest pasaj?

لأنَّ النُّفوسَ مجبولةٌ على عدمِ الانتفاعِ بكلامِ مَن لا يعملُ بعلمِه ولا ينتفعُ به. وهذا بمنزلةِ مَن يصفُ له الطبيبُ دواءً لمرضٍ به مثلُه، والطبيبُ مُعرِضٌ عنه، غيرُ ملتفتٍ إليه. بل الطبيبُ المذكورُ أحسنُ حالًا عندهم مِن هذا الواعظِ المخالفِ لِما يعظُ به؛ لأنَّه قد يقومُ دواءٌ آخرُ عنده مقامَ هذا الدواءِ، وقد يرى أنَّ به قوَّةً على تركِ التداوي، وقد يقنعُ بعملِ الطبيعةِ، وغيرِ ذلك، بخلافِ هذا الواعظِ، فإنَّ ما يعظُ به طريقٌ مُعيَّنٌ للنجاةِ، لا يقومُ غيرُها مقامَها، ولا بُدَّ منها. ولأجلِ هذه النُّفرةِ قال شعيبٌ عليه السلام لقومِه:

„Firea oamenilor este astfel încât nu primesc folos din cuvintele celui care nu lucrează potrivit cunoașterii sale și nu trage el însuși folos din ea. El se aseamănă cu un bolnav căruia medicul îi prescrie un leac pentru aceeași boală de care suferă și medicul, în timp ce acesta îl nesocotește și nu-i dă atenție. Ba chiar, în ochii oamenilor, medicul pomenit se află într-o situație mai bună decât acest povățuitor care face tocmai ceea ce oprește prin sfaturile sale. Medicul poate avea un alt leac care să-l înlocuiască pe acesta, poate socoti că este destul de puternic pentru a se lipsi de tratament, se poate mulțumi cu lucrarea firească a trupului sau poate avea alte pricini. Nu așa este însă cu acest povățuitor: lucrul la care el îndeamnă este o cale hotărâtă de izbăvire, pe care nimic altceva nu o înlocuiește și de care nu te poți lipsi. Din pricina acestei respingeri, Shuʿayb, pacea să fie asupra lui, le-a spus oamenilor săi: