Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Virtuțile Islamului

Ṣāliḥ ibn Fawzān al-Fawzān
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Islamul — singura religie primită de Allah

La fel, hadithul lui ʿĀʾishah, «Celui care săvârșește o faptă care nu este potrivită cu rânduiala noastră, acea faptă îi este respinsă», arată că nu există altă religie adevărată în afara celor aduse de Trimis ﷺ. Celui care săvârșește o faptă potrivnică Profetului ﷺ sau pe care Profetul ﷺ nu a adus-o îi este respinsă acea faptă. Așadar, celui care urmează iudaismul sau creștinismul ori născocește de la sine lucruri și inovații pe care le practică drept acte de apropiere de Allah și de ascultare, fără dovadă din Cartea lui Allah și din Sunnah Trimisului Său ﷺ, îi sunt respinse acele fapte, oricine ar fi el: evreu, creștin sau musulman care introduce inovații.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Virtuțile Islamului · Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000