Ai o întrebare despre acest pasaj?

„Șayṭān s-a jucat cu politeiștii în adorarea idolilor, abordând fiecare grup potrivit măsurii minții lui. Pe unii i-a chemat la adorarea lor prin preamărirea morților, după ale căror chipuri au făcut acei idoli, precum poporul lui Nūḥ. Acesta este temeiul cel mai răspândit printre oamenii de rând ai politeiștilor. Cât despre cei de seamă dintre ei, aceștia au făcut idoli după chipurile astrelor despre care pretindeau că influențează lumea. Le-au ridicat temple și au rânduit slujitori, paznici și jertfe. Această practică nu a încetat să existe în lume, în vechime și în timpurile mai noi. Originea acestei doctrine este la politeiștii sabeeni, poporul lui Ibrāhīm, pacea fie asupra sa. El a stat de vorbă cu ei, arătând falsitatea shirkului, și le-a zdrobit argumentele prin știința sa, iar divinitățile lor prin mâna sa; ei au cerut atunci să fie ars. Un alt grup și-a făcut un idol pentru Lună, pretinzând că aceasta merită adorarea și că ei îi revine cârmuirea acestei lumi de jos. Un alt grup, magienii, adoră focul: îi construiesc multe temple și îi rânduiesc bunuri de întreținere, slujitori și paznici, fără să îl lase să se stingă nici măcar o clipă. Un alt grup adoră apa, pretinzând că apa este originea tuturor lucrurilor și că prin ea au loc orice naștere, creștere, apariție, curățire și clădire. Un alt grup adoră animalele: unii au adorat caii, alții vacile, alții oamenii vii și pe cei morți; unii îi adoră pe djinni, unii copacii, iar alții îngerii.”