Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura az Zukhruf
Allah spune: spune, o, Trimis nobil, celor care Îi atribuie lui Allah un fiu, deși El este Unul, Unicul, Cel de care toate depind, care nu Și-a luat soție ori fiu și nimic nu este asemenea Lui: „Dacă Cel Milostiv ar avea un fiu, eu aș fi primul dintre adoratori”, adică aș fi primul care l-ar adora pe acel fiu, fiindcă el ar fi o parte din tatăl său, iar eu sunt primul dintre oameni care se supune lucrurilor iubite de Allah. Însă eu sunt primul care respinge această pretenție și cel mai stăruitor în tăgăduirea ei; astfel se cunoaște că ea este falsă.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.