Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Hadid
Apoi a dat lumii acesteia pilda unei ploi care coboară asupra pământului și datorită căreia crește din belșug vegetația din care mănâncă oamenii și vitele. Când pământul își ia podoaba, iar vegetația lui îi încântă pe necredincioșii care și-au mărginit privirea și preocupările la lumea aceasta, vine asupra lui, din porunca lui Allah, ceea ce îl nimicește. Atunci vegetația se veștejește și se usucă, iar pământul revine la starea sa dintâi, de parcă pe el nu ar fi crescut nimic verde și nu ar fi avut niciodată o înfățișare încântătoare. Tot astfel este și lumea aceasta: în vreme ce îi surâde omului și înflorește pentru el, iar acesta obține orice își dorește dintre bunurile ei și găsește deschise porțile oricărui lucru spre care se îndreaptă, deodată o lovește hotărârea sortită și i-o ia din mâini. Îi smulge puterea asupra ei sau îl ia pe el din ea, iar el pleacă din această lume cu mâinile goale, fără să-și fi luat din ea altă merinde decât giulgiul. Așadar, vai de cel pentru care ea a devenit ținta cea mai înaltă a dorințelor și care își îndreaptă întreaga lucrare și strădanie spre ea!
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.