Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura al Waqiah
Această binefacere (versetele 71-73) face parte dintre lucrurile de trebuință de care făpturile nu se pot lipsi, căci oamenii au nevoie de ea în multe dintre treburile și nevoile lor. Allah le-a cerut să recunoască binefacerea focului pe care l-a pus în pomi și faptul că făpturile nu sunt în stare să facă să crească pomul lui. Allah Preaînaltul l-a făcut să ia naștere din pomul verde, iar apoi el devine foc aprins după nevoia robilor. Când nu mai au nevoie de el, îl sting și îl potolesc. „Noi l-am făcut o aducere-aminte” pentru robi, despre binefacerea Domnului lor, și o amintire a focului Gheenei, pe care Allah l-a pregătit pentru cei neascultători. El l-a făcut un imbold prin care îi mână pe robii Săi către sălașul desfătării. „Și un folos pentru cei aflați în ținuturi pustii”, adică pentru cei care se folosesc de el sau pentru călători. Allah i-a pomenit îndeosebi pe călători deoarece folosul lor de pe urma focului este mai mare decât al altora. Poate că pricina este că această lume, în întregime, este un sălaș al călătoriei, iar robul, din clipa în care se naște, este un călător către Domnul său. Allah a făcut acest foc un folos pentru călătorii aflați în această lume și o aducere-aminte pentru ei despre sălașul statorniciei.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.