Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura ar Rahman
El este Cel care, prin Sine Însuși, nu are nevoie de niciuna dintre făpturile Sale, iar generozitatea și dărnicia Sa sunt nemărginite. Toate făpturile au nevoie de El și Îi cer toate cele de trebuință, fie prin starea lor, fie prin cuvintele lor. Nu se pot lipsi de El nici cât o clipire din ochi, nici măcar mai puțin de atât. El, Preaînaltul, „în fiecare zi împlinește o lucrare”: îl îmbogățește pe cel sărac, îl mângâie pe cel cu inima frântă, le dăruiește unora și îi lipsește pe alții, dă moartea și viața, coboară și înalță. O lucrare nu-L împiedică să împlinească alta, cererile nu I se încurcă și nu-L obosește stăruința celor care stăruie, nici îndelungile rugăminți ale celor care cer.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.