Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura ar Rahman
„Și l-a creat pe djinn” (versetul 15), adică pe părintele djinnilor, care este Iblis, blestemul lui Allah fie asupra lui, „dintr-o flacără de foc”, adică din flacăra curată a focului sau din aceea amestecată cu fum. Aceasta arată noblețea elementului din care este făcut omul, creat din lut și pământ, care sunt temeiul statorniciei, cumpătării și foloaselor, spre deosebire de elementul djinnilor, focul, în care se află ușurătatea, nesăbuința, răul și stricăciunea.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.