Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9
ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī
Institutul Tawhid · Sura an Najm
Este vorba despre politeiștii care Îi fac asociați lui Allah, îi socotesc mincinoși pe trimișii Săi și nu cred în Viața de Apoi. [Și], din pricina necredinței lor în Viața de Apoi, ei au îndrăznit să rostească și să facă ceea ce au rostit și au făcut, împotrivindu-se lui Allah și Trimisului Său. Printre acestea se află spusele lor: îngerii sunt fiicele lui Allah. Ei nu L-au declarat pe Domnul lor mai presus de a avea copii și nu i-au cinstit pe îngeri, ci i-au umilit numindu-i femei. Totuși, ei nu au nicio știință despre aceasta, nici de la Allah, nici de la Trimisul Său; nici firea înnăscută și nici rațiunea nu au arătat-o. Dimpotrivă, întreaga știință arată opusul spuselor lor și faptul că Allah este mai presus de copii și de soție, căci El este Unul, Unicul, Singurul, Cel de care toate au nevoie, Cel care nu a născut și nu a fost născut și Căruia nimeni nu-I este egal. Îngerii sunt nobili, apropiați de Allah și stau în slujba Sa: „Ei nu-I sunt neascultători lui Allah în ceea ce le poruncește și fac ceea ce li se poruncește.”
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.